Waymo extinde testele serviciului de transport cu mașini autonome – Cronica de Tehnologie

1. Atacul SolarWinds a fost derulat din interiorul SUA, susține noua administrație de la Casa Albă, care spune în continuare că Rusia s-a aflat în spatele acestuia. Nouă agenții federale și în jur de 100 de companii private au fost compromise, însă investigațiile se află încă în primele faze. (Bloomberg)

2.  Epic a depus o plângere oficială împotriva Apple la Comisia Europeană, în care acuză producătorul iPhone-ului că se folosește de propriul ecosistem pentru a impune rivalilor poveri financiare. În plângere este menționat comisionul de 30% din App Store și se mai vorbește de eliminarea concurenței în ceea ce privește distribuirea aplicațiilor și a sistemelor de plată. (Profit.ro)

3. A început deja să apară malware pentru noile sisteme Apple bazate pe cipurile M1. Experții au descoperit un adware, GoSearch22, care se instalează singur ca extensie în Safari. Acesta afișează reclame și colectează date personale. (Vice)

4. Chrome OS a ajuns la o cotă de piață de 10,8%, după ce a crescut anul trecut cu 4,4% și a depășit, pentru prima oară, macOS (7,5%). În aceeași perioadă, Windows a pierdut 4,9% și mai are 80,5% din piața sistemelor de operare. (Profit.ro)

5. Valoarea tranzacțiilor cu monede Ethereum nefungibile a crescut de la $62 de milioane în 2019, la peste $250 de milioane în 2020. Vânzările de obiecte digitale de artă au crescut anul trecut cu 2.800%, iar cea mai valoroasă vânzare (un set de parcele de pământ virtual) a fost în valoare de $1,5 milioane. (Decrypt)

6. SUA acuză trei hackeri nord-coreeni, susținuți de regimul de la Pyongyang, de furtul a $1,3 miliarde în cash și monede virtuale, fiind prima oară când agenți ai Coreii de Nord sunt acuzați oficial. Există și un martor, care a recunoscut că a contribuit la spălarea banilor. (Washington Post)

7. Waymo extinde testele serviciului de transport cu mașini autonome, pe care le face acum și în San Francisco. În mașinile testate aici se urcă angajați ai companiei care s-au oferit voluntari. (VentureBeat)

8. Google Maps oferă funcții de plată pentru parcare și transport în comun, în anumite regiuni din SUA și doar pe Android, deocamdată. Acestea sunt oferite în parteneriat cu Passport și ParkMobile. (Profit.ro)

9. Cota de piață în SUA a aplicațiilor Google din Top 15 a crescut de la 33% în 2015, la 46% în 2021. În același timp, aplicațiile Facebook s-au menținut la 20%, iar cota comună a celorlalți dezvoltatori a scăzut de la 47% la 34%. (Axios)

10. Reddit a avut anul trecut 3,4 miliarde de postări, din care a eliminat 233 de milioane, cea mai mare parte proactiv. Tot anul trecut, au fost eliminate 82.858 de subreddit-uri, aproape de 4 ori mai mult decât în 2019. (TechCrunch)

Ți-ar mai putea plăcea
Google cumpără Looker, cea mai mare achiziție făcută din 2014 – Cronica de Tehnologie
18 țări au prezentat „primul acord internațional privind modul de protejare a inteligenței artificiale de actorii negativi” – Cronica de Tehnologie