Ministrul Muncii: Pregătim un proiect de lege prin care să fie interzis cumulul pensiei cu salariul în sistemul public – Cronica dimineții

1. În ultimii 10000 de ani, Planeta a pierdut o treime din păduri, 2 miliarde de hectare, adică de două ori suprafața Statelor Unite. (Link)

2. Numărul cazurilor de Covid-19 la nivel global a scăzut pentru a cincea săptămână consecutiv, iar de la începutul anului, bilanţul săptămânal al infectărilor aproape că s-a înjumătățit: a anunțat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătăţii. (Hotnews)

3. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că pregătește un proiect de lege prin care să fie interzis cumulul pensiei cu salariul în sistemul public. ”Avem foarte mulți oameni care în momentul de față se pensionează anticipat și se reangajează la stat cumulând pensia și salariul. Am pregătit un proiect de lege prin care îi lăsăm să opteze între pensie sau salariul la stat”, a anunțat Turcan. Ea a precizat că cine va alege salariul, va putea rămâne angajat până la maximum 70 de ani. (G4Media)

Una din Cronica de Business: Fondurile americane de investiții au rezerve de cash de numai 3.8% din întregul portofoliu de investiții, cel mai mic nivel înregistrat din 2013. Acest procent scăzut demonstrează că fondurile de investiții din SUA sunt optimiste că piețele de capital vor continua să crească în acest an. Datele se bazează pe un sondaj de opinie realizat de Bank of America cu 225 de administratori de fonduri de investiții care au active în valoare cumulată de 645 de miliarde de dolari. (Reuters)

4. Ministerul Educaţiei a anunţat, marţi seară, că, în anul şcolar 2021 – 2022, cursurile vor începe în 13 septembrie, vor exista două semestre, cu un total de 34 de săptămâni. Dacă vor fi suspendate cursurile, MInisterul anunţă că recuperarea materiei nu se va face în vacanţe. (News.ro)

5. Sindicaliştii din mai multe confederaţii şi domenii organizează, miercuri, la Bucureşti, proteste faţă de măsurile anunţate de Guvern şi faţă de lipsa de dialog social. Vor ieşi în stradă sindicalişti din Ministerul de Interne, ceferişti şi angajaţi din sistemul sanitar, care vor picheta sediul Guvernului şi sediile partidelor de coaliţie. Marile confederaţii sindicale organizează proteste şi în faţa mai multor prefecturi. (News.ro)

Una din Cronica Externă: Un contractor civil a fost ucis și alți șase oameni răniți, într-un atac cu rachetă asupra unei baze aeriene folosită de coaliția trupelor conduse de SUA în regiunea Kurdistan a Irakului. Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a condamnat atacul. (Barrons)

6. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că în cazul în care parlamentarii din coaliţia de guvernare „vor forţa” schimbarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului, social-democraţii vor ataca hotărârea la Curtea Constituţională. (G4Media)

7. Compania farmaceutică americană Johnson & Johnson a depus cerere de autorizare pentru vaccinul său contra Covid-19 în Uniunea Europeană, a anunţat marţi Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), precizând că o decizie este aşteptată în martie. (News.ro)

8. Milioane de americani din statul Texas au rămas fără curent electric. În Houston, 1,3 milioane de persoane nu au curent. Autoritățile au recurs la pene controlate pentru a putea ține rețeaua în funcțiune în condițiile în care consumul a crescut foarte mult din cauza temperaturilor scăzute. (Reuters)

Una din Cronica SportivăAseară s-au jucat primele două meciuri din optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, respectiv:

-Paris Saint Germain a învins-o categoric pe Barcelona, cu 4-1, în deplasare, chiar dacă au absentat doi jucători foarte importanți, Neymar și Di Maria. Au înscris:  Messi 27-din penalty / Mbappe 32, 65, 85, Moise Kean 70 (Video);

-Liverpool a învins-o cu 2-0 pe RB Leipzig, la Budapesta, prin golurile lui Salah (min. 53) și Mane (min. 58) (Video).

9. Aproape un sfert din angajații din Germania lucrau de acasă la sfârșitul lui ianuarie, arată un studiu al Fundației Hans Boeckler. Procentajul telemuncii a crescut din nou, așa cum spera guvernul de la Berlin, în cadrul eforturilor de a reduce numărul de infectări cu coronavirus. În noiembrie anul trecut ponderea era de 14%, iar în decembrie de 17%, (Profit.ro)

10. Bill Gates, cofondatorul Microsoft, crede că toate țările bogate trebuie să treacă 100% la consumul de carne de vită sintetică, obținută în laborator sau din plante pentru a reduce emisiile de gaze care generează schimbările climatice. (Link)

Fotografia dimineții – Un moment rar, Acropola din Atena acoperită de zăpadă:

Ți-ar mai putea plăcea
Raed Arafat: Nu demisionez – Cronica dimineții
AUR l-ar fi tatonat pe guvernatorul Mugur Isarescu pentru o eventuală candidatură la prezidențiale – Cronica dimineții