Simona Halep joacă astăzi, de la ora 10.00, în optimile Australian Open – Cronica sportivă

1. Simona Halep va juca în această dimineață, de la ora 10, în optimile Australian Open, împotriva polonezei Iga Swiatek. Cele două sportive s-au întâlnit în aceeași fază a competiției și la Roland Garros 2020, meci câștigat atunci clar de sportiva din Polonia. Dacă va învinge, Simona va ajunge la cota 100 de victorii în turneele de Grand Slam, în întreaga carieră. (Treizecizero)

2. Mai puțină dramă ieri la Australian Open, un singur meci din turneul masculin având nevoie de cinci seturi, cel în care Daniil Medvedev l-a învins pe Filip Krajinovic după 3 ore de joc și 6-0 în decisiv. De asemenea, a fost o surpriză eliminarea Karolinei Pliskova (cap de serie nr. 6) de către Karolina Muchova. Au trecut mai departe, de asemenea, Rafael Nadal, Stefanos Tsitsipas, Ashleigh Barty și Elina Svitolina. 

Printre meciurile acestei dimineți, alături de cel al Simonei: Dominic Thiem – Grigor Dimitrov, Novak Djokovic – Milos Raonic și Dejan Lajovic – Alexander Zverev.

3. La turneul de 250 de puncte din Australia, Phillip Island Trophy, Irina Begu și Ana Bogdan au ajuns în turul doi: Irina Begu a trecut în două seturi de Nadia Podoroska, cu 6-3 6-3, în vreme ce Ana Bogdan a avut un meci mai greu, cu Anastasija Sevastova, câștigând în trei seturi, scor 4-6, 6-3, 6-3. De asemenea, pe tabloul principal a ajuns și Mihaela Buzărnescu, care a trecut în calificări de Chloe Paquet. (Eurosport)

4. În cele două meciuri disputate ieri din etapa a 23-a din Liga 1, s-au consemnat următoarele rezultate:

-Chindia Târgovişte şi UTA Arad au remizat, scor 1-1, la Buftea, într-un meci în care oaspeții au avut mai multe ocazii clare de gol și au egalat în min. 92 al meciului. Au înscris: Daniel Popa 31 / Erico 90+2  (Video);

-Dinamo București și Sepsi Sf. Gheorghe au terminat la egalitate, scor 0-0, într-un meci în care ambele formații au părut obosite. De altfel, în prima repriză nu s-a dat niciun șut pe spațiul porții. Dinamo este pe locul 10, la 7 puncte de play-off (Video).

5. În clasament, pe primul loc se află FCSB, cu 48 de puncte, urmată de CFR Cluj, cu 47 de puncte, Universitatea Craiova, cu 43 de puncte, și Sepsi, cu 35 de puncte.

Astăzi se vor disputa încă trei partide din etapa a 23-a, respectiv Poli Iași – Astra Giurgiu (de la ora 12.15), Academica Clinceni – Univ. Craiova (de la ora 14.30) și Hermannstadt – FCSB (de la ora 19.45).

6. În ultimul meci din grupele Ligii Campionilor la handbal feminin, CSM București a pierdut în deplasare, la Metz, cu 25-22. Cristina Neagu a fost principala marcatoare a meciului, cu 8 goluri. Ca urmare a rezultatelor de ieri, CSM București a terminat pe locul 3 în grupă, urmând să se întâlnească în optimile de finală chiar cu cealaltă reprezentantă a României, SCM Râmnicu Vâlcea. Primul meci e programat pe 6 martie, la Vâlcea, iar returul după o săptămână la București. (Lead.ro)

7. Astăzi se vor disputa alte două meciuri importante în competițiile europene de handbal feminin:

-CSM București va juca, de la ora 13.00, cu formația AEK Atena, într-o partidă contând pentru manșa întâi a optimilor de finală ale EHF European Cup la handbal masculin. Returul va avea loc peste o săptămână în Grecia. CSM București este ultima câștigătoare a acestei competiții, în sezonul 2018-2019;

-HC Dunărea Brăila va juca al cincilea meci din grupele EHF European League, de la ora 15.00, în deplasare, contra formației franceze Fleury Loiret. În clasament, formația din Brăila este pe locul 3, cu 3 puncte (din 4 meciuri), în vreme ce Loiret este pe ultimul loc, cu 0 puncte (tot din 4 meciuri).

8. În cea de-a doua etapă a Turneului celor Şase Naţiuni la rugby, ieri s-au jucat două meciuri: Anglia – Italia 41-18 și Scoția – Țara Galilor 24-25. În clasament, Țara Galilor este pe locul 1, cu 9 puncte, urmată de Anglia cu 6 puncte, respectiv de Franța și Scoția, cu 5 puncte fiecare. Astăzi se va disputa ultimul meci al acestei etape, respectiv Irlanda – Franța, de la ora 17.00. (BBC)

9. Astăzi începe în Olanda turneul preolimpic de polo, în urma căruia, din cele 12 formații participante, trei se vor califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo. România face parte din Grupa B, alături de Croația, Olanda, Franța, Rusia și Germania. Primul meci al formației noastre este astăzi, de la ora 20.00, împotriva Croației, campioană olimpică în 2012 şi vicecampioană olimpică în 2016. (Gsp.ro)

10. Din campionatele importante de fotbal ale Europei:

-în Premier League, Leicester City a învins-o pe Liverpool cu 3-1 (după ce Liverpool a condus cu 1-0) și formația campioană mai are șanse minime la titlu. Au înscris: Maddison, Vardy, Barnes / Salah. În celelalte meciuri jucate ieri, Crystal Palace – Burney 0-3, Man. City – Tottenham 3-0 (Gundogan-o dublă și Rodri-din penalty) și Brighton – Aston Villa 0-0. În clasament, Man. City este pe locul întâi (53 de puncte), urmată de Leicester (46 de puncte), Man. United (45 de puncte) și Liverpool (40 de puncte); 

-în Seria A, s-au consemnat două surprize: Napoli – Juventus 1-0 (gol Insigne, din penalty) și Spezia – Milan 2-0. S-a mai jucat Torino – Genoa 0-0. În clasament, Milan este pe locul 1, cu 49 de puncte, urmată de Inter, cu 47 puncte și Juventus, cu 42 de puncte. Astăzi se joacă derby-ul Inter – Lazio, de la ora 21.45;

-în La Liga, s-au jucat ieri patru meciuri: Granada – Atletico Madrid 1-2, Sevilla – Huesca 1-0, Eibar – Valladolid 1-1 și Barcelona – Alaves 5-1 (Messi și Trincao au marcat fiecare câte o dublă). În clasament, Atletico Madrid este pe locul 1, cu 54 de puncte, urmată de Barcelona și Real Madrid, cu 46 de puncte fiecare și Sevilla, cu 45 de puncte;

-în Ligue 1, PSG a revenit temporar pe primul loc, după ce a învins cu 2-1 pe Nice, mai ales că Lyon a pierdut surprinzător acasă cu același scor cu Montpellier. Lille, care are un meci mai puțin disputat și este acum la egalitate cu PSG, joacă astăzi acasă cu Brest, de la ora 18.00;

-în Bundesliga, s-au jucat, printre altele, următoarele meciuri: Dortmund – Hoffenheim 2-2, Leverkusen – Mainz 2-2 și Union Berlin – Schalke 0-0. În clasament, pe primul loc al clasamentului este Bayern Munchen, cu 48 de puncte, urmată de Leipzig, cu 44 de puncte și Wolfsburg, cu 38 de puncte.

Transmisiuni din sport, azi la TV:

-ora 02.00 – Australian Open, tenis – Eurosport 1, Eurosport 2

-ora 07.00 – Phillip Island Trophy, tenis feminin – Digi Sport 2

-ora 12.15 – Poli Iași – Astra, Liga 1 – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport

-ora 13.00 – CSM București – AEK Atena, European Cup, handbal masculin – Digi Sport 2, Telekom Sport 3, Look Sport 2

-ora 13.30 – Roma – Udinese, Seria A – Digi Sport 4, Telekom Sport 4, Look Sport 3

-ora 14.30 – Academica Clinceni – Universitatea Craiova, Liga 1 – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport

-ora 15.00 – Getafe – Real Sociedad, La Liga – Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Sport+

-ora 15.00 – Fleury – HC Dunărea Brăila, Cupa EHF – Digi Sport 3, Telekom Sport 3

-ora 16.00 – Cagliari – Atalanta, Seria A – Digi Sport 4, Telekom Sport 4, Look Sport 2

-ora 16.30 – Frankfurt – Koln, Bundesliga – Digi Sport 3, Look Sport

-ora 17.00 – Irlanda – Franța, Turneul celor șase națiuni, rugby – Telekom Sport 2

-ora 17.15 – Real Madrid – Valencia, La Liga – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+

-ora 18.30 – Arsenal – Leeds, Premier League – Eurosport 1

-ora 19.00 – Crotone – Sassuolo, Seria A – Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Sport

-ora 19.00 – Wolfsburg – Monchengladbach, Bundesliga – Digi Sport 4, Telekom Sport 4, Look Sport 3

-ora 19.30 – Levante – Osasuna, La Liga – Digi Sport 3, Telekom Sport 3, Look Sport 2

-ora 19.45 – Hermannstadt – FCSB, Liga 1 – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+

-ora 21.00 – Everton – Fulham, Premier League – Eurosport 1

-ora 21.45 – Inter – Lazio, Seria A – Digi Sport 2, Telekom Sport 1, Look Sport+

-ora 22.00 – Villarreal – Betis, La Liga – Digi Sport 3, Telekom Sport 2, Look Sport

-ora 22.00 – Bordeaux – Marseille, Ligue 1 – Digi Sport 4, Look Sport 2

-ora 22.15 – Moreirense – Benfica, Campionatul Portugaliei – Look Sport 3

-ora 22.40 – Dallas Mavericks – Portland Trail Blazers, NBA – Telekom Sport 3

Ți-ar mai putea plăcea
Azi incepe Wimbledon, Halep joaca de la ora 15:00 / Cronica Sportiva
Jannik Sinner a reușit o victorie importanta în fața liderului mondial, Novak Djokovic – Cronica Sportivă