Încă două vaccinuri au anunțat rezultate bune în urma testelor clinice – Cronica Știrilor Pozitive
1. Programul de imunizare anti-Covid derulat în Israel, ţara cu cea mai mare rată de vaccinare, prezintă rezultate promiţătoare, potrivit cifrelor anunţate luni de Ministerul Sănătăţii. 531 dintre persoanele care au peste 60 de ani, dintr-un total de aproximativ 750.000 vaccinaţi complet, au fost testaţi pozitiv, ceea ce reprezintă 0,07%. Mai puţini de atât – 38 – au prezentat simptome de boală, fiind spitalizaţi. (News.ro)
2. Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, estimează că din doua jumătate a lunii aprilie România ar putea vaccina 100.000 de persoane pe zi, iar în luna septembrie ar putea atinge la un număr de 10 milioane de persoane imunizate, „chiar cu a doua doză”. Conform datelor prezentate de Gheorghiţă, rata de vaccinare în rândul personalului medical şi al centrelor medico-sociale depăşeşte 90%, procent peste aşteptări. (News.ro)
3. Pentru prima oară în ultimele două luni, numărul pacienților cu Covid-19 internați în spitalele din SUA a scăzut sub 100.000. (Link)
4. Novavax, care a anunțat o eficiență de 89% a vaccinului împotriva Covid-19, ar putea produce 150 milioane doze începând cu Mai sau Iunie, a declarat CEO-ul companiei. (Reuters)
5. Johnson & Johnson a anunțat că vaccinul său împotriva Covid-19, dintr-o singură doză, are o eficiență de 66% împotriva cazurilor moderate și severe. Compania va încerca să obțină autorizarea în SUA lună viitoare. Ultima fază a testelor clinice a fost realizată pe un grup de peste 44.000 de voluntari. (WSJ)
6. BioNTech și Pfizer au promis UE până la 75 de milioane de doze suplimentare în trimestrul doi și au anunțat o accelerare a livrărilor începând de la 15 februarie. (Profit.ro)
7. Numărul americanilor care au primit prima doză de vaccin, 26,5 milioane, l-a depășit pe cel al celor infectați cu noul coronavirus, 26,3 milioane.
8. Gigantul farmaceutic german Bayer a anunțat luni că va produce vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de concurentul său CureVac. (Profit.ro)
9. Conform datelor ONU, numărul total, la nivel global, al fetelor și femeilor care folosesc metode moderne de contracepție a ajuns la 320 milioane, cu 60 de milioane mai mult decât acum 7 ani. Creștere din ultimul an a fost de 9 milioane. (Link)
10. Gigantul farmaceutic elvețian Novartis a anunțat vineri că a semnat un acord pentru a ajuta la producerea vaccinului Covid-19 al Pfizer-BioNTech, o acțiune menită să ajute la intensificarea producției. Acordul, semnat cu grupul german BioNTech, prevede ca Novartis să ofere capacitatea de a pune vaccinul în flacoane la sediul său din Stein, lângă Basel, a declarat grupul elvețian într-un comunicat, specificând că producția ar trebui să înceapă în al doilea trimestru din 2021, cu primele livrări programate pentru al treilea trimestru. (Hotnews)
11. Guvernul egiptean a înăsprit pedepsele împotriva mutilării organelor genitale ale femeilor, crescând pedepsele care acum ajung la un maxim de 20 de ani de închisoare. Peste 90% dintre femeile egiptene cu vârsta între 15 și 49 de ani au suferit astfel de mutilări. (Reuters)
12. Marea Britanie a vaccinat sâmbătă 598.389 de persoane, un record. Până în prezent aproape 9 milioane de locuitori au primit prima doză de vaccin, iar aproximativ 500.000 și pe a doua. (BBC)
13. România a înregistrat în luna decembrie una dintre cele mai scăzute rate a șomajului din UE, 4,9%, în condițiile în care media la nivelul blocului comunitar a fost de 7,5%. (Profit.ro)
14. Riscul unei retrogradări a ratingului de țară al României s-a redus ușor, însă statul trebuie să arate un angajament credibil pe termen mediu de a pune în ordine finanțele publice, atrage atenția agenția de evaluare Fitch. (Profit.ro)
15. Rezervele valutare la Banca Națională a României au crescut cu 75 de milioane de euro în ianuarie la 37,45 miliarde de euro. Este printre puținele luni în care rezerva a crescut fără aportul unei emisiuni de datorie publică pe piețele externe. (Profit.ro)
16. Statul a împrumutat în luna ianuarie peste 955 milioane lei de la populație prin vânzarea de titluri de stat în cadrul programului Tezaur, aceasta fiind cea mai mare sumă atrasă lunar prin acest instrument, potrivit Ministerului Finanțelor. (Profit.ro)
17. Indicatorul percepției asupra economiei (ESI – economic sentiment indicator) a crescut cu 2,7 puncte în decembrie, la 89,9 puncte, și a revenit astfel aproape de nivelul din septembrie, adică de maximele de după declanșarea pandemiei COVID-19. În octombrie și noiembrie, indicatorul a scăzut pe fondul creșterii numărului de persoane infectate cu noul coronavirus și al restricțiilor noi impuse de autorități, care au lovit mai ales sectorul serviciilor. (Profit.ro)
18. 67% din exporturile de porumb ale Uniunii Europene în sezonul 2020/2021, care a început la 1 iulie 2020, au fost generate de România. (G4Media)
19. Hidroelectrica a asigurat, luni în jurul prânzului, aproape jumătate din producția de energie electrică a României, fiind în funcțiune centrale de peste 3.600 de MW, potrivit datelor privind starea sistemului energetic național, prezentate în timp real pe site-ul Transelectrica. (Profit.ro)
20. UiPath, primul unicorn înființat de antreprenori români, a primit o finanțare de $750 milioane și a ajuns la o evaluare de $35 miliarde, în contextul în care, la finele anului trecut, a început procedurile de listare pe bursă. (Profit.ro)
21. Angajatorii români au început anul în forță și au scos în piață peste 20.000 de noi locuri de muncă în doar trei săptămâni lucrătoare, numărul de joburi ofertate apropiindu-se de cel înregistrat în luna ianuarie a anului trecut. Cele mai multe oportunități au venit din partea angajatorilor din retail – peste 4.300 de locuri de muncă au fost postate în luna ianuarie. (Profit.ro)
22. Înmatriculările Dacia din Franța, cea mai mare piață a mărcii, și-au revenit vertiginos în prima lună a acestui an, la un volum comparabil cu lunile bune dinainte de pandemie. (Profit.ro)
23. Numărul de firme dizolvate a scăzut cu 25,52%, în 2020, comparativ cu anul precedent, la 25.384, față de 34.080 de firme în 2019, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului. (Profit.ro)
24. SUMAL 2.0, cel mai important sistem de urmărire a materialului lemnos, a intrat în funcţiune, a anunţat Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Implementarea noului SUMAL descurajează tăierile ilegale de lemn şi aduce beneficii multiple pentru întreg sectorul silvic. Pe lângă îmbunătăţirile semnificative în ceea ce priveşte urmărirea trasabilităţii lemnului, noul sistem informatic include un amplu proces de debirocratizare a sectorului, prin eliminarea mai multor registre şi documente, precum şi prin automatizarea fluxurilor de date care, până acum, se realizau manual. (News.ro)
25. Ikea a cumpărat o pădure întreagă pentru a o salva de la distrugere. Ingka Group, proprietarul majorității magazinelor Ikea, a achiziționat recent o proprietate de 10.840 de acri în sud-estul Georgiei (statul SUA) Organizația a lucrat cu entitatea nonprofit The Conservation Fund pentru a proteja pământul de la dezvoltări ulterioare. Această achiziție se adună la cei 613.000 de acri de teren forestier în Europa și SUA, deținuți în același scop de Ingka Group. (inputmag.com)
26. O adolescentă a găsit o modalitate low-tech de a recicla apa.Ea se numește Shreya Ramachandran și a înființat o organizație nonprofit cu sediul în California, unde îi învață pe oameni cum să recicleze apa în casele lor. Ea a mai demonstrat că apa rezultată după spălare cu nuci de săpun (inclusiv haine) poate fi refolosită pentru irigarea culturilor. O nucă de săpun, cunoscută și sub numele de bob de săpun, este un fruct mic, galben sau maro, învelit într-o coajă tare, maro. Nucile de săpun sunt originare din India, unde sunt folosite pentru spălat. (discovermagazine.com)
27. Un serviciu de robotaxi nesupravegheat de om a fost lansat în China de startup-ul AutoX, înființat de Alibaba. Acesta este acum, după mai multe luni de teste, disponibil publicului larg din Shenzhen. (Forbes)
28. GM, unul dintre cei mai mari producători auto din SUA, a anunțat că din 2035 va vinde doar mașini electrice. (Bloomberg)
29. SpaceX a stabilit un nou record mondial pentru cel mai mare număr de sateliți lansați simultan. Misiunea Transporter-1 a avut la bord 143 de sateliți care au fost plasați pe orbită cu ajutorul unei rachete reutilizabile Falcon 9. Pe listă figurează și 10 sateliți dezvoltați de SpaceX pentru constelația de sateliți Starlink, care va oferi internet de mare viteză la nivel global. Printre clienții celor 143 de sateliți s-au numărat și NASA, Planet, Swarm Technologies, Kepler Communications, Spire, Capella Space și ICEYE, cu un total de 11 țări beneficiare ale misiunii. Precedentul record era de 104 sateliți la o lansare Polar Satellite Launch Vehicle realizată de India în 2017. (SpaceFlightNow)
30. Simona Halep a câștigat ieri, în primul ei meci oficial din 2021, după o partidă frumoasă și intensă împotriva rusoaicei Anastasia Potapova. Scorul final a fost 6-4 6-4, în turul al doilea la Gippsland Trophy, turneu WTA 500 la care este favorită nr. 1. În optimile de finală, Simona Halep o va întâlni pe învingătoarea dintre Laura Siegemund, favorita 16, și Destanee Aiava. (Treizecizero)
31. Muzeele Vaticanului – inclusiv celebra Capelă Sixtină – s-au redeschis ieri, după ce au fost închise timp de 88 de zie, din cauza restricțiilor impuse în lupta împotriva pandemiei covid-19. Este vorba despre cea mai îndelungată închidere de la al Doilea Război Mondial.
32. După ce frigiderul în care erau ținute 1300 doze de vaccin s-a stricat în seara zilei de joi, două spitale din Seattle au făcut apel la populație să vină să se vaccineze, pentru a nu pierde dozele. La mijlocul nopții, câteva sute de persoane, unii îmbrăcați în pijamale sau în halat, s-au așezat la coadă, pentru a fi vaccinate. (TheGuardian)
33. Trupa rock Flaming Lips a susținut două concerte în SUA la care fiecare spectator a fost plasat într-un balon care conținea o boxă, apă, prosoape și bannere pe care scria „Trebuie să merg la toaletă/E prea cald aici”. Fiecare balon putea găzdui maxim 3 persoane, iar masca nu era obligatorie. (Reuters)
Din Cronica de Carte:
34. Compania de Librării București a lansat proiectul ”SuperPovești din București”, un demers care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile din București, prin intermediul copiilor și adolescenților, care vor trimite, la începutul toamnei, poveștile lor către organizatori. Cele mai bune povești vor fi publicate într-un volum colectiv, care va fi lansat la finalul acestui an, pe 5 decembrie. (La Punkt)
35. Brayden Harrington, băiatul de 13 ani care a participat la Convenția Națională a Partidului Democrat din SUA și l-a întâlnit pe Joe Biden, va publica pe 10 august prima sa carte, intitulată “Brayden Speaks Up” (CBS News)
36. Cu ocazia sărbătoririi celui de-al șaptelea centenar al morții lui Dante, o carte în format audio care include versuri din Divina Comedie este oferită gratuit pe principalele platforme de streaming (Spreaker, Spotify, Deezer, Apple și Google), în 33 de limbi, inclusiv în limba română (ActuaLitte)
37. China va inaugura o librărie concepută în întregime la o imprimantă 3D, care va avea 30 de metri pătrați și poate găzdui 10 persoane simultan (ActuaLitte)
38. Spotify a deschis prima sa bibliotecă de cărți audio, citite, printre alții, de Hilary Swank și Forest Whitaker, cu nouă lucrări din domeniul public, printre care ”Frankenstein”, de Mary Shelley și ”Marile speranțe”, de Charles Dickens (Hollywood Reporter)
39. Un club de carte din Ruidoso, New Mexico, intitulat ”The Fabulous Ladies Book Club”, a ajutat oamenii din orașul lor să se vaccineze mai eficient. Membrii acestui club, în majoritate de sex feminin, au fost solicitați de o clinică privată pentru a ajuta la organizare și a reușit să eficientizeze administrarea a 2.417 doze de vaccin, pentru aproximativ 31% din populația orașului (Washington Post)
40. Un exemplar din volumul ”Pământul Făgăduinței”, cu semnătura lui Barack Obama, va fi licitat marți, 2 februarie, la Palatul Cesianu-Racoviță din București. Prețul de pornire este 100 de euro, iar fondurile obținute vor sprijini achiziționarea unui stoc de cărți pentru instituțiile preșcolare defavorizate din România (Hotnews)
41. În 2020, aproape 202 milioane de cărți în format de hârtie au fost vândute pentru 1,76 miliarde de lire sterline, în Marea Britanie. Este pentru prima dată după 2012 când volumul anual de cărți vândute depășește 200 de milioane (Livres Hebdo)
42. Și în Irlanda vânzările de cărți au atins cifre foarte bune, pentru prima oară după 12 ani, în ciuda restricțiilor provocate de pandemie: vânzările de cărți au crescut cu 14 milioane de euro, pentru a atinge un nivel nemaivăzut din 2008; s-au vândut 13,1 milioane de cărți (creștere de 7,8%), în valoare de 161,5 milioane de euro (BookSeller)
43. Nicholas „Nicky” Winton a salvat 669 de copii din ghearele naziștilor, inclusiv pe Vera Gissing. Povestea sa este acum ilustrată într-un nou volum, intitulat ”Nicky & Vera: A Quiet Hero of the Holocaust and the Children He Rescued”, recomandat copiilor între 6 și 9 ani (NPR)
Fotografia dimineții – Catedrala Salisbury a fost transformată într-un centru de vaccinare: