Cronica serii – Șef nou la ANAF, Mihaela Triculescu în locul lui Ionuț Mișa

1. Ionuț Mișa a fost revocat de la conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Mișa conducea ANAF din luna Martie, după ce anterior a fost ministru de Finanțe. Revocarea a fost argumentată de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, prin faptul că 2019 este un an cu foarte multe provocări, iar Fiscul trebuie să își schimbe radical mentalitatea, printr-un tratament corect față de contribuabili, dar și să eficientizeze colectarea, în special a TVA. Mihaela Triculescu, lichidator judiciar specialist în insolvență, fost director adjunct în Centrul Regional pentru Formarea Profesională a Adulților Dolj, a fost numită în locul lui Mișa la șefia ANAF. (Profit.ro)

2. Indicele Robor la 3 luni a scăzut la 2,99%, cel mai mic nivel din ultimele şase luni şi jumătate (News.ro), iar rezervele valutare ale BNR au urcat în Decembrie cu 1,64%, la 33,065 miliarde de euro, comparativ cu nivelul consemnat la finalul lunii Noiembrie. Rezerva de aur s-a menținut la 103,7 tone, evaluate la 3,735 miliarde de euro (Profit.ro).

3. China a reuşit, pentru prima dată în istorie, aselenizarea pe partea ascunsă a Lunii. Administraţia Spaţială Naţională din China a transmis că sonda Chang’e 4 a aselenizat în această dimineață, la ora Chinei 10.26, în zona prevăzută, bazinul Aitken, la polul Sud al satelitului natural al Pământului. (News.ro)

4. Conform unui studiu publicat recent, pentru a-și dezactiva contul de Facebook, pentru o perioadă de un an, unii utilizatori au cerut, în cadrul unor licitații, $1000. În acest moment, împărțind valoarea pe bursă a companiei la cei 2,2 miliarde de utilizatori, am putea spune că un user este evaluat la $175. (ArsTechnica)

5. Numărul aplicațiilor chineze în top 100 Google Play din India a crescut de la 17, cât era în Decembrie 2017, la 44, luna trecută. 5 aplicații produse de chinezi se află în top 10, în timp ce acum un an erau doar două. (Link)

6. Volkswagen a făcut „write off” unei investiții de $300 milioane în compania israeliană de ride sharing, Gett. Grupul german, care a investit în Gett, în 2016, la o evaluare de $2 miliarde, își ajustase deja valoarea investiției, în contabilitate, la $16 milioane. Gett nu a reușit să câștige cota de piață împotriva competitorilor Ubet, Lyft sau Didi. (Link)

7. Averea lui Jeff Bezos, CEO-ul Amazon, a crescut anul trecut cu $24 miliarde, până la 123 miliarde, în timp ce averea lui Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, a scăzut cu aproape $20 miliarde. Alte evoluții ale averilor le găsiți pe Bloomberg.

8. Cel puțin 20 de aplicații populare pentru Android, printre care Skyscanner, TripAdvisor și MyFitnessPal, transmit datele utilizatorilor către Facebook fără aprobarea acestora, ceea ce ar putea încălca regulamentul GDPR. (FT)

9. Populația Chinei a scăzut anul trecut pentru prima oară în ultimii cel puțin 70 de ani, potrivit experților, în ciuda abandonării politicii copilului unic. Cifrele oficiale vor fi anunțate în această lună, dar specialistul Yi Fuxian, cercetător la Universitatea Wisconsin-Madison, estimează că populația Chinei a scăzut anul trecut cu 1,27 milioane de persoane. Este pentru prima oară istoria Republicii Populare Chineze, fondată în 1949, când populația scade. (Hotnews)

10. Un britanic care se pregătea să zboare în Polonia, unde se întâlnea pentru prima oară cu o femeie pe care a cunoscut-o online, a sunat la Ministerul de Externe Britanic pentru a întreba dacă sunt vampiri în țara respectivă, dupa ce partenera lui l-a întrebat ce grupa de sânge are. (BBC)

Cifra serii: 635 milioane de kg de brânzeturi se afla în depozitele din Statele Unite, cea mai mare cantitate înregistrată în ultima sută de ani. Prețul brânzii cheddar a scăzut cu 25% comparativ cu 2014. (WSJ)

Stirea 2Performant Influencer Marketing: Tyler Blevins, aka Ninja, 27 de ani, unul dintre cei mai buni jucători de Fortnite, a câștigat anul trecut $10 milioane din care ~ 70% au fost generați de materialele video urcate pe YouTube și Twitch. Blevins deține și un record al numărului simultani de utilizatori care s-au uitat la un stream de-al lui, 628.000. (CNN)

Fotografia serii: Un copil beduin calareste un magar in sudul orasului Ofakim din Israel. Amir Cohen/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Premierul Ludovic Orban a anunţat că îşi depune mandatul de prim-ministru – Cronica serii
Cronica serii – Rusia nu a intrat în top 5 țări după cheltuielile militare pe 2018