Joe Biden a devenit al 46-lea preşedinte al SUA – Cronica serii

1. Joseph R. Biden a depus miercuri jurământul de învestire în funcţia de preşedinte al Statelor Unite. El a devenit al 46-lea preşedinte al SUA. (News.ro)

2. Şcolile nu au fost, în mod general, un factor de supra-răspândire a coronavirusului şi doar în cazuri excepţionale au devenit sursă de transmitere a COVID-19, mai ales când nu au fost respectate măsurile de prevenire, potrivit unor studii realizate de-a lungul anului 2020. (Hotnews)

3. Programările pentru vaccinul anti-COVID se vor putea face și pentru perioada de după 1 martie, a anunțat, miercuri, Comitetul de coordonare a campaniei la nivel național (CNCAV). Decizia vine în contextul în care în 31 de județe s-au ocupat toate locurile la prima doză de vaccin pentru următoarele 3 săptămâni, care vor fi urmate de încă 3 săptămâni în care se face a doua doză. (G4Media)

Una din Cronica de Tehnologie: Netflix va lansa, undeva în prima jumătate a acestui, an o funcție numită “Shuffle Play” –  un buton pe care utilizatorul îl apasă pentru a lăsa algoritmul să aleagă pentru el un film ori serial. Este o facilitate aflată de câteva luni în teste, care încearcă să rezolve problema presiunii alegerii unui titlu. (Profit.ro)

4. Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a anunțat miercuri că, dacă scăderea ratei infectărilor în București se va menține sub 3 la mia de locuitori, va redeschide restaurantele și barurile la interior, cinematografele, teatrele și sălile de jocuri de noroc, în limita a 30% din locuri. (Link)

5. Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman a declarat, în ultima sa zi ca ambasador la Bucureşti, că îi va fi veşnic recunoscător preşedintelui Trump pentru că i-a acordat încrederea de a-l numi reprezentantul său şi al poporului american în România, exprimându-şi certitudinea că România este pe drumul cel bun şi că va deveni un lider al Europei. (News.ro)

6. Activele fondurilor de pensii private (Pilonul 2) ale celor 7,63 milioane de contributori însumau 75,1 miliarde de lei la finele anului trecut, în creștere cu 21,2% față de 2019 și cu 57,8% mai mult față de decembrie 2018, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară. (Profit.ro)

7. În 2020, volumul total investit în active imobiliare în România a ajuns la 914 milioane euro, o creștere de 28% față de 2019, fapt apreciat de specialiști ca demonstrând reziliența pieței de investiții din România în perioada pandemiei Covid-19. Creșterea volumului investițional din Romania este chiar mai impresionantă în contextul CEE / SEE, deoarece piața românească a fost singura care a înregistrat o evoluție pozitivă în 2020 față de 2019. (Profit.ro)

Una din Cronica de Sănătate: Cercetătorii de la Universitatea din Adelaide au descoperit noi probe despre rolul pozitiv al androgenilor în tratamentul cancerului de sân, cu implicații imediate pentru femeile cu receptor estrogen în boala metastatică. Publicat în Nature Medicine, studiul internațional condus în colaborare cu Garvan Institute of Medical Research s-a uitat la rolul androgenilor, considerați în mod comun ca hormoni sexuali masculini, dar găsiți în nivel scăzut și la femei – ca tratament potențial pentru receptorul pozitiv de estrogen în cancerul de sân. (Link)

8. Donald Trump a părăsit miercuri Casa Albă pentru ultima oară în calitate de preşedinte al Statelor Unite, însoţit de către Prima Doamnă Melania Trump.
”A fost o mare onoare, onoarea unei vieţi”, a declarat el. (News.ro)

9. Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a discutat în ultimele zile cu asociaţi despre înfiinţarea unui nou partid politic, ”Patriot Party”, într-un efort de continua să exercite o formă de influenţă, după plecarea sa de la Casa Albă. (News.ro)

10. Timișoara și Cluj-Napoca se află în top 20 cele mai sănătoase orașe de locuit din lume, constată un studiu realizat de experții platformei money.co.uk, un site britanic care compară și analizează cele mai sănătoase țări și orașe din lume, în funcție de costurile alimentelor, de infrastructura de transport, de rata obezității, de nivelul poluării, de infracționalitate sau de siguranță. Potrivit clasamentului realizat de money.co.uk, Timișoara se află pe locul al 15-lea, iar Cluj-Napoca pe poziția a 16-a, devansând orașe precum München (Germania) sau Copenhaga (Danemarca). Cele două orașe din România au obținut scoruri favorabile în ce privește siguranța, nivelul mai redus al poluării și o rată scăzută a obezității populației. (Profit.ro)

Fotografia serii: Joe Biden depunând jurământul pentru a deveni președintele SUA. Kevin Lamarque | Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Haaretz: România e interesată să achiziționeze din Israel sistemul de apărare anti-rachetă IRON DOME – Cronica serii
Cronica serii – „Multinaționalele” generează peste 40% din veniturile totale ale statului