Compania românească Elrond a atins valoarea de $600 milioane – Cronica de Business

1. Vânzările Jumbo au scăzut cu aproape o cincime în 2020, un an “de supraviețuire” pentru retaileri, în contextul închiderii magazinelor non-esențiale de către autorități în lupta împotriva pandemiei, potrivit retailerului grec de jucării și decorațiuni. Jumbo, prezent cu o rețea de 14 hipermarketuri în România, a raportat vânzări cu 18,2% mai mici în 2020 comparativ cu anul anterior. (Profit.ro)

2. Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut în primele 11 luni din 2020 faţă de perioada similară din 2019 atât ca serie brută cu 34,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 35,6%. (News.ro)

3. Startup-urile din Londra au atras investiții de peste $10 miliarde anul trecut, cea mai mare sumă din Europa în perioada menționată. (The Times)

4. ThoughtWorks, o companie globală de consultanță software, a achiziţionat Gemini Solutions, o firmă de dezvoltare software și de servicii de consultanță, cu centrul de dezvoltare şi peste 170 de ingineri IT în România. (Startup Cafe)

5. Citigroup a înregistrat o scădere de 7% a profitului în al patrulea trimestru al anului, peste așteptările analiștilor. Compania a avut costuri mai mari și o scădere a veniturilor în segmentul de retail, ceea ce i-a afectat profitabilitatea. (Reuters)

Bonus:

6. Lanțul american de petshop-uri Petco Health and Wellness a atras fonduri în valoare de $816,5 milioane prin intermediul unei oferte publice inițiale recent lansate. (CNBC)

7. Miliardarii gemeni Cameron și Tyler Winklevoss iau în considerare listarea platformei de criptomonede Gemini Trust, în contextul interesului crescut pentru domeniului cripto în acest moment. (Bloomberg)

8. Elrond, platforma blockchain dezvoltată de un startup sibian, a depășit valoarea de $600 milioane, având ținta de a deveni al doilea unicorn românesc, după UiPath. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Valoarea primelor 50 de branduri românești a scăzut cu 3.7% – Cronica de Business
Analiști: Criza datoriilor Evergrande Group este puțin probabil să devină un „moment” Lehman Brothers pentru China – Cronica de Business