BNR: Datoria externă totală a României a crescut în perioada ianuarie – noiembrie 2020 cu 10,18 miliarde euro – Cronica dimineții

1. Datoria externă totală a României a crescut în perioada ianuarie – noiembrie 2020 cu 10,18 miliarde euro, la 119,97 miliarde euro, de la 109,78 miliarde euro la 31 decembrie 2019, arată datele BNR. (News.ro)

2. Vaccinul anti Covid-19 dezvoltat de Johnson&Johnson este sigur și a generat anticorpi care au durat cel puțin 71 de zile, atât la tineri cât și la persoanele în vârstă, dintr-o singură doză de vaccin. Datele apar într-un raport care prezintă primele rezultate ale testelor clinice realizate cu acest vaccin. (CNBC)

Una din Cronica de Business: Livrările de avioane ale Boeing au scăzut cu 60% în 2020 față de anul precedent, la cel mai redus nivel din ultimii 43 de ani, fiind cu o treime mai mici comparativ cu cele ale companiei europene Airbus. (Profit.ro)

3. Mai puțin de jumătate dintre profesorii din învățământul preuniversitar doresc să se vaccineze, a anunțat ministrul Sorin Cîmpeanu. Acesta a explicat că procentul celor care vor să se vaccineze în preuniversitar este de aproape 50%, în timp ce în sistemul universitar a trecut de 60%. (G4Media)

4. Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a anunţat că formaţiunea va prezenta curând un proiect de buget pentru acest an şi că specialiştii partidului lucrează în prezent la draftul acestuia, documentul urmând a arăta că nu este nevoie de austeritate. Firea anunţă, de asemenea, că parlamentarii PSD vor depune amendamente proiectului de buget întocmit de Guvern pentru că social-democraţii nu sunt de acord cu „un buget al sărăcirii românilor”. (News.ro)

5. Costul producerii a 16 miliarde doze de vaccin de tip mRNA, necesare vaccinării tuturor oamenilor de pe Planetă, este de $4 miliarde. Suma este mai mică decât costul zilnic suportat de guvernul Statelor Unite pentru a combate efectele pandemiei. (NYTimes)

6. Camera Reprezentanţilor a votat punerea sub acuzare a preşedintelui Donald Trump pentru incitarea susţinătorilor lui de a intra în Capitoliu, pe 6 ianuarie. Incidentele de săptămâna trecută s-au soldat cu mai mulţi răniţi şi cu cinci morţi, între care un poliţist. Între cei care au votat „pentru” s-au numărat zece republicani. Cei mai mulţi republicani au criticat faptul că nu a existat o investigaţie standard referitoare la incidentele din 6 ianuarie. Este pentru prima dată când un preşedinte american este de două ori pus sub acuzare. Trump a mai fost pus sub acuzare în decembrie 2019, pentru abuz de putere şi obstrucţionarea Concresului, şi achitat de Senat în februarie 2020. (News.ro)

Una din Cronica Externa: În Italia a început cel mai mare proces din ultimele decenii împotriva crimei organizate. Peste trei sute de suspecți mafioți și oficiali corupți se vor confrunta cu acuzații de trafic de droguri, crimă și extorcare. Procesul a demarat astăzi și se așteaptă să dureze peste doi ani. (BBC)

7. Preşedintele american Donald Trump a condamnat, miercuri seară, într-un mesaj video, violenţele de săptămâna trecută de la Capitoliu şi nu a făcut vreo referire la punerea sa sub acuzare. “Condamn, fără echivoc, violenţele petrecute săptămâna trecută”, a spus Trump. El a adăugat că „violenţa şi vandalismul nu au niciun loc în ţara noastră şi niciun loc în mişcarea noastră”. (News.ro)

8. Președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a făcut apel miercuri la o reglementare globală a Bitcoin, spunând că în unele cazuri moneda digitală a fost folosită în activități de spălare de bani iar orice deficiențe trebuie rezolvate. (Profit.ro)

Una din Cronica Sportiva: Agnes Keleti, cea mai în vârstă campioană olimpică în viață și supraviețuitoare a Holocaustului, a împlinit 100 de ani. A participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice, la Helsinki (1952) și Melbourne (1956), unde a câștigat 10 medalii în competiția de gimnastică, din care cinci de aur. (Associated Press)

9. Alan Jope, CEO-ul Unilever, una dintre cele mai mari companii producătoare de bunuri de larg consum, a declarat că angajații firmei nu se vor mai întoarce niciodată la modelul de lucru bazat pe 5 zile la birou. Jope crede că toate multinaționalele vor adopta modele hibrid, ce implică lucru de acasă și de la birou. Unilever are 150.000 de angajați în toată lumea. (TheGuardian)

10. Autoritatea europeană în domeniul alimentar și-a dat acordul pentru consumul de insecte. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a decis că viermele de făină este sigur pentru consumul uman, atât ca atare cât și ca aditiv pudră. (Profit.ro)

Promo: În această perioadă în care stăm cu toții mai mult în casă și încercăm să găsim alternative care să ne dezlipească din fața diferitelor ecrane, jocurile THE FUNNY BRAND reprezintă o soluție distractivă pentru toată lumea. Jucate în familie sau cu prietenii, ele sunt o sursă grozavă de râsete și chiote, de conectare cu ceilați și vă oferă șansa de a descoperi lucruri noi și importante despre partenerii de joc, dar și despre voi înșivă, datorită răspunsurilor ce trebuie date la fiecare cartonaș. Mai multe detalii și informații despre jocuri găsiți aici.

Fotografia dimineții – Soldații americani ai Gărzii Naționale, chemați pentru a asigura paza Congresului, dorm întinși pe jos în clădirea Capitoliului:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Trump îl laudă pe Viktor Orban pentru măsurile anti migrație
Ministrul Educației: Sunt „total de acord” cu varianta ca elevii să-și facă testele de salivă singuri – Cronica dimineții