Sinteza ultimelor două săptămâni

Sinteza săptămânii este o rubrica scrisă de Paul Alexandru pentru Cronica.ro

Au trecut și Sărbătorile acestea, a trecut și anul 2020 care părea că nu se mai sfârșește, ne întoarcem la joburile noastre, remote sau la birouri.
Știm cum l-am lăsat pe 2020, dar știm și de unde începem 2021?

Cu mic cu mare, la vaccin

E incert să speculăm de pe acum care va fi capacitatea zilnică de vaccinare în următoarele luni, căci vaccinăm câte o mie / zi dar coordonatorul campaniei promite că vor fi 20 de mii de persoane vaccinate / zi și respectiv 140.000 / zi în a doua etapă.

  • Un sondaj al Avangarde ar arăta că doar 30% dintre români spun că se vor vaccina împotriva noului coronavirus, iar un altul al Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret că doar 56,3% dintre angajații din învățământ spun că nu sunt de acord să se vaccineze.
    Cu siguranță, nici medicii care spun că nu doresc, deocamdată, să se vaccineze nu prea ajută. Nici pe alții, oferind încredere, dar nici pe ei, expunându-se și mai mult virusului, dar și proprii pacienți.
  • De sărbători n-am uitat nici să ne îmbulzim în magazine, la cozi pe pârtii ori la patinoare, ba chiar în pelerinaje. Nu mai spun de petreceri, unde a curs cu amenzi simbolice ale polițiștilor.
    Nici Preafericitul Teodosie n-a prea ajutat, cu slujba sa de Crăciun, în biserică, cu credincioși, fără mască; nici de Anul Nou și nici pe 2 ianuarie, când a continuat să-și repete neprihănit nesimțirea.
    Și cu, și fără vaccin, nu trebuie să uităm că cel puțin o jumătate de acest an nu vom renunța nici cu la măști, la păstrarea distanței și la spălatul frecvent pe mâini. Ba, dacă o facem, să fim pregătiți să ne întoarcem cu 12 luni înapoi.

Bugetul public, un sac fără fund

Ori așa crede majoritatea politicienilor, ba – de ce nu? – și majoritatea bugetarilor. Ca să știm de unde începem, deficitul bugetar a crescut cu 10 miliarde de lei în noiembrie și a ajuns la 84 miliarde lei (8% din PIB) pentru primele 11 luni din 2020.

Ferma animalelor

Ne-am ales, oficial, cu un nou Parlament, mai mult sau mai puțin plăcut. Deocamdată mai mult.

2020, anul în care am învățat să ne spălăm pe mâini, că educația nu se face doar la școală, că putem trăi și fără târguri kitchoase de Crăciun, s-avem mai mult respect pentru știință, să prețuim mai mult ce avem și să excelăm în răbdarea pentru noi.

La mulți ani!

Ți-ar mai putea plăcea
Sinteza săptămânii 11-17 Ianuarie 2021
Sinteza săptămânii 17-23 Mai 2021