Dennis Man, cel mai bun jucător din turul Ligii I, conform indicilor InStat – Cronica sportivă

1. Echipa turului din Liga 1, conform statisticilor InStat, este: Bălgrădean – Şt. Vlădoiu, Bălaşa, I. Cristea, Bancu – Moruţan, Borja Valle, Olaru – Man, Budescu, Fl. Tănase. Dennis Man este considerat, dintre fotbaliştii care au strâns cel puţin 50% din totalul minutelor posibile din acest campionat, cel mai bun jucător din turul Ligii I, cu un index InStat de 327. (Gsp.ro)

2. Ieri s-a disputat un singur meci din etapa a 16-a din Premier League, respectiv Newcastle – Liverpool, care s-a terminat 0-0. A fost un meci dominat în mare parte de Liverpool, care a avut posesia și multe ocazii clare de gol, dar portarul gazdelor, Darlow, a făcut minuni. Cealaltă partidă, Tottenham – Fulham, care trebuia să se joace aseară de la ora 20.00, a fost amânată, după ce gazdele au anunțat mai multe cazuri de coronavirus. (Eurosport)

În clasament, Liverpool are 33 puncte, iar pe locurile următoare se află Man. United (30 puncte), respectiv Leicester și Everton (29 puncte fiecare).

3. Ieri, în La Liga, s-au disputat patru meciuri, respectiv: Granada – Valencia 2-1 (un meci cu 3 cartonașe roșii), Atletico Madrid – Getafe 1-0 (gol Luis Suarez), Celta Vigo – Huesca 2-1 și Elche – Real Madrid 1-1 (Real a condus cu 1-0, gol Modric în min. 20, dar gazdele au egalat în min. 52, după un penalty transformat de Fidel).

4. Astăzi se vor juca ultimele două meciuri din etapa a 17-a din La Liga, respectiv: Athletic Bilbao – Real Sociedad (de la ora 15.00) și Osasuna – Alaves (de la ora 17.15).

În clasament, Atletico Madrid se află pe primul loc cu 35 de puncte, urmată de Real Madrid cu 33 puncte, respectiv de Real Sociedad, Sevilla și Villarreal (26 puncte fiecare).

5. Ianis Hagi a reușit un nou meci bun pentru Glasgow Rangers, în meciul din deplasare, de la St. Mirren, în care a jucat până în min. 80. Scorul final a fost St. Mirren – Rangers 0-2, Hagi oferind pasa primului gol lui Roofe. După o zi în care și Celtic a învins (cu 3-0 pe Dundee United), Rangers își menține avansul de 16 puncte în fața rivalilor din Glasgow. (Gsp.ro)

6. Fostul internaţional Jean Vlădoiu a fost numit în funcţia de manager general al clubului FC Argeş, iar Mihaiţă Ianovschi în funcţia de antrenor principal al echipei piteştene, a anunțat conducerea clubului. FC Argeș este ”lanterna roșie” a Ligii 1, cu doar 11 puncte din 15 meciuri. (News.ro)

7. Printre cele mai importante retrageri din sport din anul 2020, se numără cele ale fotbaliștilor Iker Casillas, Mario Gomez și Milan Baros, dar și ale jucătoarelor de tenis Maria Sharapova și Julia Goerges. S-au retras în 2020 și renumiții campioni de dublu, gemenii americani Bob şi Mike Bryan. (News.ro)

8. Naomi Osaka și Robert Lewandowski au fost votați drept sportivii anului 2020 de către Asociaţia Internaţională a Presei Sportive. Bayern Munchen a fost desemnată echipa anului 2020. (Link)

9. Lewis Hamilton va primi titlul de cavaler al Imperiului britanic, după ce a câștigat în acest an al șaptelea titlu de campion în Formula 1, iar premierul Marii Britanii, Boris Johnson, l-a trecut pe lista viitorilor cavaleri, în ciuda faptului că are domiciliul fiscal în Monaco. El va fi doar al patrulea pilot de Formula 1 care va primi această distincție, după Stirling Moss, Jackie Stewart și Jack Brabham. (Formula1News)

10. După restricțiile cauzate de coronavirus, fanii sportului din Wuhan (China) și-au reluat activitățile obișnuite: s-au putut reîntoarce pe stadion, unde și-au susținut formația de fotbal favorită, Wuhan Zall, care a evitat în acest an retrogradarea. Wuhan Zall nu poate juca deocamdată pe terenul propriu, dar fanii au voie să călătorească în alte orașe pentru a fi spectatori, cu condiția să se supună unor protocoale stricte de carantină și testare. (Time)

Transmisiuni din sport, azi la TV:

-ora 15.00 – Athletic Bilbao – Real Sociedad, La Liga – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+

-ora 17.15 – Osasuna – Alaves, La Liga – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+

Ți-ar mai putea plăcea
România, învinsă dramatic de Elveţia în a treia partidă de la Campionatul European de volei feminin – Cronica Sportivă
Farul Constanța a fost eliminată de Sheriff Tiraspol în turul I preliminar al Ligii Campionilor – Cronica Sportivă