Germania se confruntă cu un risc în creştere de atacuri ale militanţilor de extremă-dreapta – Cronica Externă
Europa
1. Uniunea Europeană a început campania de furnizare a vaccinurilor coronavirus pentru sute de milioane de oameni din statele membre. (NYTimes)
2. Guvernul britanic a avertizat mediul de afaceri că ar putea fi câteva ”momente dificile”, după ce acordul comercial post-Brexit dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie va intra în vigoare joi, la miezul nopții. Acordul a fost agreat în ajunul Crăciunului, cu o săptămână înainte de a se finaliza perioada de tranziție Brexit. Ambasadorii Uniunii Europene au aprobat acordul ieri, iar Parlamentul britanic este așteptat să îl voteze miercuri. (AP)
3. Germania se confruntă cu un risc în creştere de atacuri ale militanţilor de extremă-dreapta, care neagă existenţa pandemiei de coronavirus şi riscurile pentru sănătate ale acesteia, a declarat, luni, un oficial de rang înalt din domeniul securităţii. (News.ro)
Orientul Mijlociu
4. Oficialii egipteni au vizitat Tripoli, capitala Libiei, pentru discuții cu guvernul de uniune națională recunoscut de Națiunile Unite. Este cea mai înaltă delegație egipteană care vizitează orașul din 2014. Cele două părți au discutat implementarea acordului de încetare a focului dintre guvern și rebelii comandați de Khalifa Haftar, care este sprijinit de Cairo, printre alte teme. (AlJazeera)
5. Una dintre cele mai cunoscute activiste pentru drepturile femeilor din Arabia Saudită, Loujain al-Hathloul, a fost condamnată la aproape șase ani închisoare pe temeiul unei vagi legi a antiterorismului. Ea ar putea fi eliberată cel mai devreme în martie, considerând timpul deja petrecut în închisoare, arată un grup al drepturilor omului. (AP)
Asia
6. O instanță din Shanghai a condamnat-o pe jurnalista Zhang Zhan la patru ani închisoare pentru relatările despre izbucnirea pandemiei coronavirus în orașul chinez Wuhan. Zhang a început o grevă a foamei în iunie pentru a protesta arestării sale și a participat la procesul său în scaunul cu rotile, conform unuia dintre avocații acesteia. (Link)
7. Guvernul japonez a suspendat intrarea străinilor în țară, până la finalul lunii ianuarie pentru a preveni răspândirea noii tulpini de coronavirus, mult mai contagioasă. (JapanTimes)
8. Guvernul din Bangladesh continuă să relocheze refugiații Rohingya pe o insulă izolată, în pofida preocupărilor grupurilor internaționale de drepturi privind securitatea și siguranța acestora. (TheGuardian)
Africa
9. Republica Central Africană a avut alegeri prezidențiale și legislative în weekend, în pofida ciocnirilor dintre guvern și forțele rebele de lângă capitală. Trei ofițeri de menținere a păcii ai Națiunilor Unite au fost uciși înaintea votului. Rezultatele inițiale sunt așteptate săptămâna viitoare. (BBC)
America Latină
10. Senatul Argentinei va dezbate un proiect de lege pentru legalizarea avortului azi, 29 decembrie. Dacă va fi aprobat, Argentina va deveni cea mai mare țară latino-americană care legalizează procedura. Proiectul este sprijinit de vicepreședintele Cristina Fernandez de Kirchner, care s-a opus legalizării avortului în timp ce era președinte. (Link)