Agenţia Europeană a Medicamentului a dat aviz favorabil comercializării vaccinului Pfizer-BioNTech în Uniunea Europeană – Cronica serii
1. Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a dat luni aviz favorabil comercializării vaccinului Pfizer-BioNTech în Uniunea Europeană (UE), deschizând astfel calea începerii vaccinării în cele 27 de state membre până la sfârşitul lui 2020. (News.ro)
2. Liderii PNL, USR PLUS, UDMR – Ludovic Orban, Dan Barna, Dacian Cioloş, Kelemen Hunor – au semnat luni, în prezenţa premierului pe care îl susţin, Florin Cîţu, Acordul de guvernare 2020 – 2024, după mai bine de o săptămână de negocieri pe programul de guvernare şi pe modul de împărţire a portofoliilor de ministru, a funcţiilor de prefect şi a celor de secretar de stat. Documentul consemnează că partidele semnatare înţeleg că prezenţa scăzută la vot este un semnal de alarmă pentru democraţia noastră şi se angajează să respecte voinţa cetăţenilor exprimată în 6 decembrie şi să nu schimbe, prin traseism politic, rezultatul votului dat de cetăţeni şi majoritatea ce decurge din acest pact politic. ”Nu vom accepta parlamentari din alte partide în formaţiunile noastre”, garantează cele trei formaţiuni. (News.ro)
3. UDMR vrea revenirea copiilor la școală de la începutul anului viitor. Kelemen Hunor spune că va încerca să își convingă colegii de coaliție că este nevoie ca elevii de școală primară să revină în bănci cat mai repede. (Link)
4. Ministerul Finanțelor Publice a emis obligațiuni de 979 de milioane de lei, cu scadența în 7 ani, la dobânzi în scădere, la penultima licitație din 2020. Investitorii au pus oferte de 1,23 de miliarde de lei la un prospect de 700 de milioane de lei pentru obligațiunile scadente în ianuarie 2028. Suma împrumutată, de 979 de milioane de lei, a venit la un randament mediu de 2,88%, în scădere de la 3,04%, cât a fost randamentul la licitația precedentă pe aceeași serie de titluri, din noiembrie. (Profit.ro)
5. Anca Dragu, unul dintre negociatorii USR PLUS în privința programului de guvernare și propunerea coaliției la șefia Senatului, a declarat astăzi că bugetul pentru 2021 nu are prevăzute nici creșteri, dar nici scăderi „în primă fază” de taxe și impozite. Întrebată despre o posibilă înghețare a salariului minim pe economie, Anca Dragu a spus că ”va fi o creștere cu siguranță”. (G4Media)
Una din Cronica de Tehnologie: iPhone-urile câtorva zeci de jurnaliști de la Al Jazeera au fost sparte cu instrumentul Pegasus, dezvoltat de NSO Group. Atacurile ar fi fost operate de guvernele din Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, clienți ai companiei israeliene, în vara acestui an, folosindu-se un exploit zero-click (care nu necesită acțiune din partea utilizatorului) pentru iMessage din iOS 13. (The Citizen Lab)
6. Noii deputaţi au ţinut în primul plen de luni al Camerei Deputaţilor un moment de reculegere în memoria martirilor de la Revoluţia din decembrie 1989. Aleşii au ales componenţa Comisiei de validare a mandatelor. Reprezentanţii grupului minorităţilor naţionale au absentat de la şedinţă, aceştia fiind în izolare din cauza că unul dintre ei a fost confirmat cu noul coronavirus. (News.ro)
7. Peste jumătate (56,3%) dintre angajaţii din învăţământ nu sunt de acord să se vaccineze împotriva Covid-19, conform unui sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” în perioada 16 – 21 decembrie 2020. (News.ro)
8. Preşedintele Klaus Iohannis a convocat pentru marţi partidele parlamentare la consultări în vederea desemnării unui premier. Consultările vor începe la ora 15.00, cu delegaţia PSD. (News.ro)
9. Astronomii au detectat ceea ce aceștia cred că este cea mai îndepărtată (și veche) galaxie observată vreodată, scrie Space.com. Astronomii conduși de Nobunari Kashikawa, un profesor din cadrul departamentului de astronomie de la Universitatea Tokyo, și-au asumat misiunea de a descoperi cea mai îndepărtată galaxie observabilă din Univers pentru a descoperi când și cum s-a format. „Din studiile anterioare, galaxia GN-z11 pare să fie cea mai îndepărtată galaxie detectabilă față de noi, la 13,4 miliarde de ani-lumină distanță sau 134 nonilioane de kilometri (asta înseamnă 134 urmat de 30 de zerouri”, a declarat Kashikawa. (Hotnews)
10. Vlad Voiculescu confirmă în premieră că va conduce Ministerul Sănătății în viitorul Guvern. Fondatorul Asociației Magic a anunțat, luni, că a decis să renunțe la poziția de viceprimar al Capitalei, „pe care am așteptat-o 86 de zile, pentru a accepta nominalizarea ca ministru al Sănătății în noul Guvern”. (Hotnews)
Fotografia serii – Senatoarea AUR Diana Șoșoacă își face un selfie în prima ședință a Senatului nou ales. George Călin/Inquam Photos: