Singapore a aprobat folosirea vaccinului împotriva COVID-19 produs de Pfizer – Cronica Externă
Europa
1. Scriitorul Italian Corrado Augias a returnat Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincție a Franței, în semn de protest față de decizia președintelui francez Emmanuel Macron de a oferi această onoare președintelui egiptean Abdel Fattah al-Sisi. Augias, un jurnalist și fost membru al Parlamentului European, a returnat medalia sa ambasadei Franței din Roma și l-a acuzat pe Sisi că este în ”mod obiectiv complice, ca șef de stat, în comportamentul criminal comis de oamenii săi”. (France24)
Bonus : Compania de rating S&P Global a anunțat luni că un Brexit ”fără acord” va scoate Marea Britanie de pe piețele europene importante pentru o perioadă prelungită de timp și ar putea expune țara unei alte reduceri a ratingului său. (Reuters)
SUA
2. Oficiali americani au declarat că hackerii guvernului rus au intrat în departamentele de Comerț și Trezorerie ale SUA, dar și ale altor agenții guvernamentale, într-o campanie care ar fi putut începe în primăvară. FBI investighează intruziunile. (WashingtonPost)
3. Electorii prezidențiali se vor întâlni luni pentru a-l alege formal pe Joe Biden ca viitor președinte al SUA. Luni este ziua stabilită prin lege pentru întâlnirea Colegiului Electoral. În practică, electorii se întâlnesc în toate cele 50 de state americane și Districtul Columbia pentru a vota. Rezultatele vor fi trimise la Washington și numărate în data de 6 ianuarie, în sesiunea comună a Congresului, care va fi prezidată de Mike Pence. (AP)
Orientul Mijlociu
4. Un forum de afaceri între țările europene și Iran, care ar fi trebuit să înceapă astăzi, a fost amânat, după ce Franța și alte națiuni europene au boicotat evenimentul pentru a protesta împotriva executării jurnalistului dizident Ruhollah Zam, care a fost spânzurat sâmbătă. (France24)
Asia
5. Japonia a raportat peste trei mii de noi cazuri de COVID-19, un record, sâmbătă. Coreea de Sud a raportat de asemenea cel mai mare număr de cazuri zilnice, 1030 infecții, duminică, iar școlile din Seoul se vor închide mâine. (Reuters)
6. Președintele Xi Jinping a anunțat în timpul reuniunii Națiunilor Unite, Climate Ambition, că până în 2030 China va reduce intensitatea de carbon, care măsoară emisiile legate de produsul intern brut, cu până la 65% comparativ cu nivelurile din 2005. (Link)
Bonus: Singapore a aprobat folosirea vaccinului împotriva COVID-19 produs de Pfizer. (AP)
7. Fermierii indieni de pe tot cuprinsul țării au început astăzi o grevă a foamei, după cele aproape douăzeci de zile de proteste împotriva noilor legi ale agriculturii. Guvernul a avut cinci rânduri de discuții cu organizațiile fermierilor, dar impasul continuă. (Link)
Africa
8. Peste trei sute de băieți nigerieni au dispărut după ce bărbați înarmați, suspectați a fi grupuri de bandiți care cer răscumpărare, au atacat o școală secundară din nord-vestul statului nigerian Katsina vineri. Există temeri privind răpiri în masa în Nigeria, țară care a suferit atacuri similare în trecut. Agențiile de securitate i-au căutat pe școlari tot weekendul, iar părinții acestora au protestat pe străzile din Katsina, cerând autorităților să le salveze copiii. (Link)
America Latină
9. Guvernul cubanez va încheia sistemul monedei duale, începând cu 1 ianuarie 2021. Peso-ul convertibil cubanez, folosit în general de turiști, va fi scos din circulație, iar peso-ul cubanez va fi singura monedă folosită în Cuba. Anunțul a fost făcut de președintele cubanez Miguel Diaz-Canel, la televiziunea națională, asistat de liderul Partidului Comunist, Raul Castro. (HavanaTimes)
Global
10. Rusia a testat luni, cu succes, lansarea rachetei sale spațiale Angara A5, pentru a doua oară, au anunțat oficialii militari și pentru spațiu ai țării. Racheta a fost lansată luni dimineața de la cosmodromul din nord-vestul Rusiei, Plesetsk. (AP)