Cronica diminetii – reactii dupa condamnarea lui Liviu Dragnea

1. Cel mai puternic om al stângii aflate la putere în România, Liviu Dragnea, a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, cu executare, în prima instanţă, într-un caz de angajări fictive, scriu principalele agenţii de presă şi posturi internaţionale, preluate în toată lumea.(News.ro)

2. Cateva mii de persoane, cu un varf de 7000, au protestat aseara in Piaţa Victoriei din Capitală faţă de modificarea codurilor penale. Manifestanţii au scandat ”Jandarmeria, jos pălăria”, iar unii dintre ei au oferit flori jandarmilor. Protestatarii au derut demisia lui Liviu Dragnea, dar şi a Vioricăi Dăncilă şi au cântat ”We will rock you”. (News.ro)

3. Miniștrii cabinetului Dancilă, premierul, filialele din țară ale PSD, Organizația Femeilor Social Democrate si alți lideri ai partidului au transmis mesaje de susținere pentru Liviu Dragnea. S-au invocat prezumția de nevinovăție, unitatea în jurul președintelui partidului, vinovăția pentru că Parlamentul nu a aplicat modificările la abuzul în serviciu, ruleta rusească a justiției, rezistența în fața presiunilor, presiunea străzii, a presei și a serviciilor, o decizie aberant de nedreaptă, sentința politizată etc.

4. Ministrul de externe al Israelului și-a manifestat îngrijorarea că retragerea SUA din Consiliul ONU pentru drepturile omului va face mai dificilă blocarea deciziilor anti Israel din consiliu. SUA și-a anunțat retragerea din consiliu acuzând atitudinea negativă față de Israel. (Axios)

5. YouTube anunță că deținătorii de canale cu mai mult de 100.000 subscriberi pot introduce opțiunea de abonament plătit la $4.99 pe lună. Abonații plătitori vor beneficia de content exclusiv, posibilitatea de a comenta pe secțiunea dedicată exclusiv lor și diferite avantaje de imagine. (Googleblog)

6. După ce se scad costurile casei, londonezii au un standard de viață mai scăzut decât restul locuitorilor din Marea Britanie. (FT)

7. Brian Krzanich, CEO-ul Intel, a demisionat după ce a încălcat politicile companiei având o relație cu un angajat/angajată. Demisia este imediata, inclusiv din Board, iar CFO-ul Bob Swan va asigura interimatul. (TheNextWeb)

8. Plecarea cu 3 minute mai devreme în pauza de prânz a unui angajat din serviciul public al orașului Kobe a declanșat: amendă și critici la adresa angajatului, conferința televizată în care managerii și-au cerut scuze și au făcut plecăciuni în fața camerelor. (TheGuardian)

9. România are cea mai mică diferență între salariile bărbaților și cele ale femeilor din Uniunea Europeană, doar 5.2%. Italia, cu 5.3% și Belgia, cu 6.1% ne urmează în timp ce în Germania și UK diferența este de +20%. (Bloomberg)

10. Un șobolan a murit după ce a “mâncat” echivalentul a aproape $18.000, în rupii indiene, dintr-un ATM al celei mari mari bănci din India. Șobolanul a fost găsit de tehnicianul care venise să repare bancomatul. (Reuters)

 

Ți-ar mai putea plăcea
CEO MoneyGram: Românii din UK trimit mai puțini bani în țară – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Guvernul ar putea plafona prețurile și pentru produsele alimentare de bază