Guvernul estimează că 70% din cetățenii României ar putea fi implicați în campanie de vaccinare împotriva Covid-19 – Cronica dimineții

1. Guvernul estimează în prezent că 70% din cetățenii României ar putea fi implicați în apropiata campanie de vaccinare împotriva Covid-19. Conform strategiei adoptate, grupurile prioritare pentru vaccinare vor fi personalul din domeniul sănătății, personalul din centrele rezidențiale și medico-sociale, populația cu risc ridicat de evoluție severă în caz de infecție cu Sars-Cov2 și personalul din alte domenii cheie. (Profit.ro)

2. Marea Britanie va aproba săptămâna viitoare vaccinul pentru Covid-19 dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, iar livrările vor începe în câteva ore de la autorizarea acestuia, a relatat sâmbătă publicaţia Financial Times. (News.ro)

3. Ajutorul pe care statul îl acordă barurilor și restaurantelor, care se ridică la 20% din diferența de cifră de afaceri din anul trecut și acest an, va reuși să salveze de la faliment 15.000 de firme din totalul celor 45.000 existente în piața HORECA, va sprijini activitatea altor 20.000 de societăți, însă nu va reuși să țină în viață alte 10.000 de unități. Estimarea îi aparține lui Dragoș Petrescu, secretarul general al Asociației barurilor și restaurantelor – HORA. (Profit.ro)

4. Cincisprezece oferte au fost depuse pentru proiectarea și execuția Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 3: Cornetu – Tigveni, contract în valoare de 5,3 miliarde de lei fără TVA, din fonduri europene nerambursabile. Durata contractului este de 14 luni pentru perioada de proiectare și 59 luni pentru perioada de execuție. (News.ro)

5. Peste 1300 de britanici au fost informați greșit, de sistemul de sănătate, că ar fi pozitivi în urma testului pentru detectarea noului coronavirus. Cei 1311 s-au testat între 19 și 23 noiembrie, în laboratoare aparținând NHS, sistemul public de sănătate. (Reuters)

6. Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a anunţat că nu va susţine renunţarea la subvenţia de care beneficiază bucureştenii pentru agentul termic, el explicând că „nu poţi să pui oamenii să plătească nişte pierderi pe care tu, ca furnizor, le produci”. Dan spune că autorităţile se vor putea gândi va reducerea subvenţiei abia după efectuarea de investiţii în sistemul de producţie şi transport pentru agentul termic. (News.ro)

Una din Cronica Sportivă: în Premier League, Liverpool nu a reușit să câștige la Brighton, 1-1, după ce a avut două goluri anulate de VAR, iar golul lui Brighton a fost marcat în prelungiri, dintr-un penalty acordat tot în urma consultării VAR; astăzi se joacă derby-ul etapei, Chelsea – Tottenham, de la ora 18.30;

7. Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat că va tăia un procent semnificativ din subvențiile pe care le primesc partidele politice de la stat, începând cu anul 2021. Cîțu spune că și-a asumat și în 2020 o tăiere de 30% din banii partidelor, deși acest an a fost electoral și că va continua să facă economii folosind banii partidelor. (G4Media)

8. Premierul Scoției, Nicola Sturgeon, s-a declarat convinsă, sâmbătă, că va obţine independenţa Scoţiei faţă de Marea Britanie, în contextul în care majoritatea scoţienilor se opun ieşirii din Uniunea Europeană. „Nu am fost niciodată mai sigură în legătură cu obţinerea independenţei”, a declarat Sturgeon. (Hotnews)

9. Vanzările de Black Friday, în SUA, au crescut cu aproape 22% anul acesta, comparativ cu anul trecut, până la $9 miliarde, conform rapoartelor furnizate de Adobe. Cyber Monday, care are loc maine, ar putea deveni ziua cu cele mai mari vânzări online din toate timpurile. (CNBC)

10. O româncă din Franța, Magda Mihăilă, l-a făcut să râdă în hohote pe Jerry Seinfeld cu interpretarea unui pasaj umoristic chiar din cartea lansată recent de celebrul actor. Tânăra s-a înregistrat și a trimis videoclipul la una dintre cele mai populare emisiuni de televiziune din Statele Unite, The Tonight Show, care îl avea invitat pe Jerry Seinfeld. Moderatorul ceruse oamenilor să trimită o filmare cu ei interpretând o glumă din cartea lui Jerry Seinfeld. (Link)

La fotografia dimineții avem o caricatură, despre sărbătorirea Thankgiving din acest an:

Ți-ar mai putea plăcea
Liderii europeni discută azi adoptarea unui Plan Marshall care să salveze Europa de criza provocată de pandemie – Cronica dimineții
Astăzi începe Bacalaureatul, cu proba la limba română – Cronica dimineții