Primele doze de vaccin anti-COVID sunt aşteptate să ajungă în România spre sfârşitul lunii decembrie – Cronica dimineții

1. Şeful Comitetului naţional de conducere a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, medicul militar Valeriu Gheorghiţă, afirmă că primele doze de vaccin anti-COVID sunt aşteptate să ajungă în România spre sfârşitul lunii decembrie, „în cel mai fericit caz”. El spune că principalul centru de stocare a acestora va fi Institutul Cantacuzino, urmând să existe alte şase centre, în spitale militare. (News.ro)

2. Oficialii americani au acordat autorizaţie de urgenţă pentru folosirea unui tratament experimental cu anticorpi care i-a fost administrat şi preşedintelui Donald Trump după ce a fost diagnosticat cu Covid-19. Medicamentul, dezvoltat de Regeneron, va putea fi administrat celor testaţi pozitiv şi care riscă să dezvolte forme severe ale bolii. Studiile arată că medicamentul este eficient dacă este administrat la scurt timp după diagnosticare, a spus compania farmaceutică. (News.ro)

3. Personalul din spitalele suport COVID va fi suplimentat cu studenți la Medicină care vor lucra pe posturi de asistenți, afirmă șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. El susține că până acum s-au înscris 1.400 de studenți, care urmează să fie repartizați în spitale. (Hotnews)

Una din Cronica de Carte: Cunoscutul magazin online Amazon și-a publicat în aceste zile lista cu cele mai bune cărți ale anului 2020. Cea mai bună carte este considerată ”A Knock at Midnight: A Story of Hope, Justice, and Freedom”, de Brittany K. Barnett, iar alături de aceasta se află titluri precum ”Midnight Sun”, de Stephenie Meyer și ”Pământ american”, de Jeanine Cummins. (Mashable)

4. Antony J. Blinken, un susținător al alianțelor globale, este așteptat să fie nominalizat de Joe Biden pentru poziția de Secretar de Stat/Ministru de Externe. Blinken, care și-a început cariera în diplomație în administrația Bill Clinton, a fost Secretar de Stat adjunct în perioada când președinte a fost Barack Obama. (NYTimes)

5. Cristian Socol, autorul programului de guvernare propus de PSD la alegerile din 2016, va fi ministrul Finanțelor într-un guvern PSD dacă social-democrații vor câștiga alegerile, a anunțat duminică președintele partidului, Marcel Ciolacu. Ciolacu a mai spus că PSD are mai multe variante de premier: ”Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Vasile Dâncu și mulți alții sunt potriviți”. Șeful PSD a mai spus că ministrul Sănătății într-un guvern PSD va fi Alexandru Rafila, iar ministrul Educației va fi Leonard Azamfirei, rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. (G4Media)

6. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat că va lucra cu oricare dintre cei doi candidați la alegerile din SUA, dar încă nu este pregătit să recunoască victoria lui Joe Biden până când aceasta nu va fi oficială. Putin a mai adăugat că relația dintre cele două țări este oricum tensionată. (Bloomberg)

7. Ministrul britanic de Finanțe, Rishi Sunak, va anunța săptămâna aceasta cele mai mari împrumuturi publice ale Marii Britanii de după Al Doilea Război Mondial, la prezentarea planurilor de cheltuieli, după cea mai gravă prăbușire a economiei țării produsă în ultimii peste 300 de ani. (Profit.ro)

8. Uniunea Europeană a înregistrat din nou o scădere a pieței auto, în octombrie, după ce luna septembrie avusese prima lună de creștere. Motivul este generat de revenirea pandemiei în statele mari ale Uniunii, dar și de referințele diferite din 2019, la care se raportează vânzările din acest an. România a avut cea mai bună evoluție în piața auto europeană, în luna octombrie, cu o creștere de 17,6%, la un volum de 12.523 autoturisme înmatriculate, fiind, de altfel, una din cele două țări cu creștere, alături de Irlanda, cu un plus de 5,4%. (Profit.ro)

Una din Cronica Sportivă: Dunărea Brăila a eliminat-o pe Viborg și este în grupele EHF European League la handbal feminin, după ce a învins formația daneză și în retur, chiar mai categoric. În al doilea meci jucat la Brăila, Dunărea a controlat mare parte din meci și a învins cu 32-28, după ce câștigase și în turul de sâmbătă cu 26-24. Cele mai multe goluri au fost marcate de Aneta Udriștioiu – 8. Grupele Cupei EHF, unde este calificată și Minaur Baia Mare, se vor disputa începând cu ianuarie 2021. (Gsp.ro)

9. Banca Națională a României anunță că imaginea instituției este folosită abuziv în spoturile de campanie ale Partidului Social Democrat, care arată într-un clip că „BNR anunță austeritatea”. „Banca Națională a României dezaprobă ferm utilizarea de imagini și declarații mai vechi sau mai noi, scoase din context, ale unor specialiști BNR în spoturi de campanie electorală ale PSD. BNR este o instituție apolitică, independentă și utilizarea abuzivă a unor asemenea declarații, care nu au conotație politică propriu-zisă, afectează statutul și neutralitatea instituției noastre”. (Profit.ro)

10. Testele rapide antigen pentru diagnosticul COVID-19 nu pot fi vândute în farmaciile din România, deoarece sunt teste pentru uz profesional, iar „atât timp cât testele rapide nu sunt utilizate de către profesioniști, așa cum producătorul menționează în instrucțiunile de utilizare, rezultatele pot fi compromise”, anunță Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. În schimb, testele rapide vor putea fi comercializate în continuare online, deoarece nu există prevederi legale care să interzică această practică, dar Agenția Medicamentului recomandă ca ele să fie vândute în mediul online numai cu precizarea că sunt „doar pentru uz profesional”. (Hotnews)

Fotografia dimineții – O susținătoare a președintelui Trump protestând în fața autorității electorale din Phoenix, Maricopa, Arizona. Ross D Franklin/AP:

Ți-ar mai putea plăcea
Premierul Cîțu: Cheltuielile cu salariile în sistemul public s-au dublat în ultimii 4 ani – Cronica dimineții
Elevii revin la cursuri luni, după vacanţa de iarnă – Cronica dimineții