Maia Sandu a devenit prima femeie aleasă președinte în Republica Moldova – Cronica dimineții

1. Liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) Maia Sandu este câştigătoarea alegerilor prezidenţiale de duminică, din Republica Moldova. La nivel naţional, Sandu este cu peste 12 procente în faţa contracandidatului său, preşedintele în funcţie Igor Dodon. Sandu conduce și în diaspora, unde are cu mai mult de 80 de procente în faţa lui Dodon, conform rezultatelor preliminare. (News.ro)

2. Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat că se impune ”depolitizarea managementului sanitar” și că toți managerii ar trebui să dea examen la București, apoi să fie evaluați anual. Ministrul a mai declarat că sistemul medical a fost ”modernizat forțat” în timpul pandemiei de coronavirus și că, din acest motiv, autoritățile au recomandat ca odată cu instalarea echipamentelor noi să fie efectuate și verificări tehnice. Despre incendiul de la Spitalul Județean Neamț, în care și-au pierdut viața 10 pacienți intubați, infectați cu coronavirus și internați la ATI, Nelu Tătaru a declarat: ”Noi suntem primii care vrem să aflăm ce s-a întâmplat”. (G4Media)

3. Peste 1.800 de clădiri de școli și grădinițe, adică 16% din unitățile de învățământ analizate, nu au apă curentă, iar 43% nu sunt racordate la canalizare. Datele sunt oficiale, prezentate de Ministerul Educației. Analiza mai arată că din peste 13.500 de clădiri analizate, 45% nu sunt reabilitate termic sau energetic. (Edupedu)

Promo:Investește în cel mai exclusivist ansamblu rezidențial și hotelier de 5***** de pe litoralul românesc! Nordis Mamaia 5***** îți oferă 730 de camere de hotel care îți aduc un randament garantat lunar. În plus, îți oferim 670 de apartamente de vacanță la malul mării în care poți beneficia de toate facilitățile unui hotel de 5*****: 10.000 mp de plajă proprie, cel mai mare SPA de pe litoral, 9 restaurante și cafenele, cinematograf VIP, galerie comercială premium și clinică medicală. Profită de oferta lunii noiembrie și investește astăzi într-un proiect a cărui valoare se va aprecia cu peste 30% după deschidere.

4. Impactul noului vaccin pentru Covid va fi semnificativ peste vară și viața ar trebui să revină la normal până iarna viitoare, a afirmat unul dintre creatorii vaccinului produs de companiile BioNTech/ Pfizer. Profesorul Ugur Sahin, co-fondator al BioNTech, a vorbit și despre faptul că transmiterea virusului în masă s-ar diminua, rezultând o „reducere dramatică a cazurilor”. (Profit.ro)

5. Biroul Electoral Central (BEC) a admis sesizarea Alianţei USR-PLUS privind decizia BEJ Dâmboviţa care a admis sesizarea PSD privind folosirea sloganului „O Românie fără hoţie”, pe motiv că este discriminatoare şi defăimătoare. Prin urmare, Alianţa USR-PLUS poate utiliza acest slogan de campanie. (News.ro)

6. Fostul președinte american Barack Obama crede că SUA este mai divizată ca acum 4 ani, când Donald Trump a câștigat alegerile. Obama consideră că trebuie inversat trendul “teoriilor nebunești conspiraționiste”, iar acest lucru nu se va întâmpla doar într-un ciclu electoral. Alegerea lui Joe Biden că președinte e doar un prim pas pentru a “repara” polarizarea populației. (BBC)

7. Cincisprezece țări din Asia-Pacific, inclusiv China, Japonia și Coreea de Sud, au semnat duminică cel mai mare acord comercial regional încheiat vreodată. Statele participante au împreună circa două treimi din populația mondială și un Produs Intern Brut (PIB) de $26.200 miliarde. După 8 ani de negocieri, parteneriatul regional economic global a fost semnat la finele summitului ASEAN (Asociația statelor din Asia de sud-est), găzduit virtual de Vietnam. (Profit.ro)

Una din Cronica de Carte: Au apărut deja primele liste cu cărțile anului 2020. Într-o listă exhaustivă cu 100 de cărți ”must-read” ale anului 2020, editorii revistei Time au ales volume din mai multe categorii (ficțiune, non-ficțiune și poezie), printre care regăsim cărți precum ”Viața mincinoasă a adulților”, de Elena Ferrante (la noi, la Editura Pandora M), ”Piranesi”, de Susanna Clarke (Editura Nemira), ”Evanghelia țiparilor”, de Patrick Svensson (Editura Cartea Românească) și ”150 Glimpses of the Beatles”, de Craig Brown. (Time)

8. SpaceX a devenit prima companie privată care transportă astronauți NASA în spațiu, după lansarea cu succes, în această dimineață, a unei rachete Falcon 9. Racheta va transporta 4 astronauți la bordul Stației Spațiale Internaționale. (CNBC)

9. “E timpul să trecem la o săptămână de lucru de 4 zile” spun mai mulți politicieni europeni de stânga, împreună cu sindicatele, într-o scrisoare comună trimisă liderilor europeni. Semnatarii argumentează că reducerea timpului de lucru ar ajuta la gestionarea scăderii economiilor din cauza pandemiei și la scăderea consumului de energie, ceea ce duce la o gestionare mai bună a schimbărilor climatice. (TheGuardian)

Una din Cronica Sportivă: Lewis Hamilton (Mercedes) a cucerit al șaptelea titlu mondial la Formula 1 și l-a egalat pe Michael Schumacher. Pilotul britanic a câștigat Marele Premiu al Turciei de la Istanbul și și-a asigurat primul loc la finalul sezonului, după o cursă palpitantă desfășurată în mare parte pe o pistă udă. Pe locul doi în Turcia s-a clasat Sergio Perez (Racing Point), iar pe trei a încheiat Sebastian Vettel (Ferrari). (News.ro)

10. Religia este “granița finală” a prejudecăților personale. Atitudinea față de credință determină percepții negative mai mari decât etnia sau naționalitatea, iar majoritatea oamenilor sunt toleranți față de cei din medii etnice sau naționale diferite, dar mulți au atitudini negative bazate pe religie. Concluzia apare în studiul “How We Get Along”, un studiu de doi ani al diversității realizat de Institutul Woolf pe 11700 de adulți din Anglia și Țara Galilor. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Lansarea din această dimineață a rachetei Falcon 9 surprinsă de John Kraus:

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Educației: La trendul actual, judeţul Cluj va trece la școala online peste o săptămână – Cronica dimineții
ANAF vrea să impună băncilor să-i comunice zilnic sumele ce pot fi plătite din conturile celor popriți – Cronica dimineții