Raiffeisen Bank, plus de 9% la profitul net – Cronica de Business
1. Compania de stat Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a raportat pe primele nouă luni ale anului un profit net în creștere cu 14,84% față de perioada similară din 2019, respectiv de 477,689 milioane lei. (Profit.ro)
2. Asigurătorul canadian Intact Financial a ajuns la o înțelegere cu trei fonduri de pensii pentru o finanțare în valoare de $2,4 miliarde utilizată pentru preluarea concurentului RSA Insurance Group. (Bloomberg)
3. Platforma europeană de mobilitate Bolt va investi peste €100 milioane în dezvoltarea activităţilor sale de micromobilitate şi în construirea produselor personalizate şi anunţă că va deveni anul viitor cel mai mare furnizor de micromobilitate din Europa, prin introducerea a 130.000 de trotinete electrice. (News.ro)
4. Raiffeisen Bank a încheiat trimestrul al treilea din 2020 cu un profit net de 583 milioane de lei, cu 9% peste perioada similară din 2019, în pofida deteriorării mediului macroeconomic și a impactului pandemiei în activitatea băncii. (Profit.ro)
5. Firma de private equity EQT este în discuții pentru preluarea companiei olandeze de telefonie Royal KPN. (Bloomberg)
Bonus:
6. Grupul de firme Electrica a obținut în primele nouă luni ale anului 2020, un profit net consolidat de 396 milioane lei, înregistrând o creștere de 235 milioane lei, respectiv 146,2%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. EBITDA consolidată a atins valoarea de 829 milioane lei, fiind mai mare cu 280 milioane lei față de valoarea la nouă luni din 2019. (Hotnews)
7. Deși a avut un ușor declin a afacerilor, Romcarbon Buzău, activ în piața românească a reciclărilor de mase plastice, a înregistrat în primele trei trimestre ale acestui an o ameliorare a profitablității, obținând un rezultat net de aproape 2 milioane lei. (Profit.ro)