Comisia Europeană: Economia României va scădea cu 5,2 % în 2020 şi va creşte cu aproximativ 3,3 % în 2021 – Cronica serii

1. Economia României va scădea cu 5,2 % în 2020 şi va creşte cu aproximativ 3,3 % în 2021 şi cu 3,8% în 2022, în timp ce rata şomajului va urca cu 5,9% în acest an şi cu 6,2% anul viitor, iar inflaţia va creşte cu 2,5%, la fel şi în 2022, arată previziunile de toamnă publicate joi de Comisia Europeană. (News.ro)

2. Anticorpii împotriva SARS-CoV-2 pot fi detectaţi până la şapte luni după infectare la 90% dintre pacienţi, a descoperit un studiu realizat de Institutul Joao Lobo Antunes de Medicină Moleculară (IMM) din Portugalia. În prima fază a bolii, bărbații produc mai mulți anticorpi decât femeile, dar nivelurile se echilibrează ulterior. (Link)

3. Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut în primele nouă luni față de perioada similară din 2019 atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 1,7%, respectiv cu 1,4%. (Profit.ro)

4. Liderul PLUS, Dacian Cioloş, preşedinte al Grupului Renew din Parlamentul European, a afirmat că guvernele şi politicienii care pun în pericol independenţa justiţiei şi care nu respectă valorile europene nu vor mai avea acces la banii europeni. (News.ro)

5. Industria ospitalității arată că este „în pragul disperării” și solicită autorităților măsuri de resuscitare. Alianța pentru Turism precizează că industria are nevoie de bani și dacă autoritățile nu vin cu un plan consistent de despăgubiri, se vor face răspunzătoare de punerea pe butuci a unei întregi industrii și de pierderea a până la 400 000 de locuri de muncă. (Profit.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: Astronomii au detectat, pentru prima oară în Calea Lactee, emisii radio rapide (care durează între o fracțiune de milisecundă și câteva milisecunde, dar sunt foarte puternice). Explicațiile științifice pentru astfel de semnale iau în calcul numeroase variante, de la explozia unei stele, la tehnologii extraterestre, însă, descoperirea sursei este extrem de dificilă. (The Independent)

6. Guvernul grec a hotărât joi să reintroducă ţara în carantină, pe o perioadă de trei săptămâni, pentru a opri al doilea val al epidemiei covid-19. Această măsură urmează să intre în vigoare sâmbătă, a anunţat într-o videoconferinţă premierul grec Kyriakos Mitsotakis. Grecii vor putea să iasă din casă doar după ce au primit o autorizaţie în acest sens prin SMS, pe telefonul mobil. (News.ro)

7. Locuitorii orașului San Fransisco au fost de acord cu o lege care să taxeze companiile cu 0.1% din cifra de afaceri dacă își plătesc directorul executiv cu un salariu mai mare de 100 de ori decât media salariului primit de restul angajaților. (AP)

8. Aproximativ 56,9 milioane de americani s-au uitat, în prime time, la cele 21 de televiziuni care au prezentat rezultatele alegerilor marți seara. Numărul este mai mic decât cel înregistrat în 2016, când au fost 71,4 milioane în fața televizorului. (AP)

9. Fosile de dinozauri cu cioc de raţă au fost descoperite în Africa, cercetătorii apreciind că speciile putea călători sute de kilometri peste oceane pentru a ajunge pe continent. (News.ro)

10. Teleevanghelista Paula White-Cain a invocat „îngerii” din Africa şi America de Sud pentru a-l ajuta pe Donald Trump să câştige alegerile. Paula White-Cain a spus că „îngerii au fost eliberaţi” din Africa şi America de Sud pentru a-l ajuta pe Trump să câştige. În timpul unei rugăciuni cu incantaţie, ea a spus: „Aud un sunet de victorie. Domnul spune că este gata. Pentru că aud victorie, victorie, victorie în toate colţurile Raiului”. (News.ro)

Fotografia serii – Englezii au petrecut înainte de a intra din nou în izolare. Oli Scarff/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
România a avut cea mai mare creştere economică din UE în trimestrul al treilea – Cronica serii
Alexandru Rafila a anunţat măsurile de relaxare propuse a intra în vigoare în perioada următoare – Cronica serii