Alegerile prezidențiale din SUA depind de rezultatele din şapte state – Cronica serii
1. Suspansul alegerilor prezidenţiale americane continuă, după ce Florida şi Texasul i-au revenit lui Donald Trump, iar Joe Biden a obţinut victoria în Arizona, un stat-cheie cu 11 mari electori, şi în Maine. Rezultatele în şapte state, Pennsylvania, Michigan, Wisconsin, North Carolina, Nevada, Georgia, Alaska, sunt în continuare necunoscute. De ele depinde victoria lui Joe Biden sau Donald Trump. (News.ro)
2. Donald Trump a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la Casa Albă că el crede că a câştigat alegerile, ”ei numai pot să ne prindă din urmă”. Şi Joe Biden, candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, a susţinut marţi noapte un scurt discurs din Wilmington (Delaware) în care le-a cerut susţinătorilor lui să aibă răbdare şi s-a arătat optimist privind rezultatul. (News.ro)
3. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, anunţă că ”toate structurile statului” se vor implica în campania de vaccinare anti-COVID-19, inclusiv Armata şi medicii de familie. Acesta a precizat că se lucrează deja la o strategie privind vaccinarea. (News.ro)
4. 46 de kilometri de autostradă au fost inaugurați în România în ultimele 12 luni. Până la finalul anului, românii vor putea circula pe încă 43 de kilometri de autostradă, potrivit ministrului Transporturilor. (Automarket)
5. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că formațiunea pe care o conduce exclude ”categoric” intrarea la guvernare alături de PNL sau votarea unui guvern minoritar PNL. Întrebat dacă l-ar vota în funcția de șef al guvernului pe Dacian Cioloș, liderul social-democrat nu a exclus acest lucru și a subliniat că PSD va negocia cu toate partidele, în afară de PNL, formarea unei majorități. (G4Media)
Una din Cronica de Tehnologie: Revolut și Monzo se confruntă cu un val de nemulțumire din partea utilizatorilor, care se plâng fie de înghețarea conturilor, din cauza măsurilor automate de prevenire a infracțiunilor, fie de dispariția banilor din cont. Pe Facebook există grupuri cu mii de utilizatori care acuză Mozo de furt, iar conform Resolver, plângerile la adresa Revolut, legate de accesarea propriilor bani, au ajuns până acum anul acesta la aproape 4.000, de la sub 2.500 anul anterior. (FT)
6. Numărul tranzacțiilor imobiliare a explodat în luna octombrie, cu o creștere de peste 43% comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la peste 83.000 de tranzacții. Numărul reprezintă un record al ultimilor trei ani, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Aceasta este a patra lună de creștere de la începutul pandemiei, după ce și în iunie a fost înregistrat un salt surprinzător de 16,4%. (Profit.ro)
7. Echipa de campanie a lui Joe Biden a anuţat miercuri că va lupta împotriva oricăror eforturi ale preşedintelui Donald Trump de a recurge la Curtea Supremă pentru a opri înregistrarea voturilor în alegerile prezidenţiale americane de marţi. (News.ro)
8. Șeful guvernului italian Giuseppe Conte a semnat un decret, în noaptea de marți spre miercuri, ce instaurează carantina pe întreg teritoriul național începând de joi de la ora locală 22:00 (21:00 GMT), informează miercuri mass-media din Peninsulă. (Profit.ro)
9. Participarea la alegerile prezidenţiale desfăşurate marţi în SUA şi al căror rezultat este încă incert ar putea fi cea mai ridicată din ultimii o sută de ani. Portalul Edison Research estimează peste 157 de milioane de voturi la acest scrutin, adică o rată de participare de circa 65,7%, cu mai mult de cinci puncte procentuale peste rata participării, de 60,1%, la alegerile desfăşurate cu patru ani în urmă. Potrivit US Elections Project, numărul celor care au votat este de circa 160 de milioane. Participarea la vot ar putea să depăşească acum recordul de 65,7% din anul 1908, scrutinul din acel an având însă loc înaintea revizuirii Constituţiei prin care li s-a acordat femeilor dreptul de vot. (Hotnews)
10. Premierul Sloveniei, Janez Jansa, l-a felicitat miercuri pe Donald Trump pentru ”alegerea” sa, în pofida faptului că preşedintele american în exerciţiu s-a declarat învingător înaintea numărării voturilor exprimate în alegerile prezidenţiale americane de marţi. (News.ro)
Fotografia serii – Polițiștii din Moscova au reținut un protestatar naționalist, participant la un miting neautorizat de Ziua Unității Naționale. Sergei Ilnitsky/EPA: