353,6 milioane de smartphone-uri au fost vândute în Q3 – Cronica de Tehnologie

1. Experiența oferită de căruciorul inteligent Dash Cart din magazinele Amazon Fresh este una pozitivă, per ansamblu, însă există și aspecte care o afectează. Printre acestea se numără limitele de volum și de folosire a doar două sacoșe. O altă problemă este că, în locul cozii la casă, acum se stă la coadă pentru luarea coșului, deoarece sunt foarte multe persoane curioase să-l încerce. (VentureBeat)

2. 353,6 milioane de smartphone-uri au fost vândute în Q3, în scădere cu 1,3%YoY, însă mult mai bine decât -9%, cât era prognoza inițială. Samsung a crescut și și-a consolidat poziția de lider, în vreme ce principalii concurenți, Huawei și Apple, au înregistrat scăderi importante, de 22% respectiv 10,6%. (Profit.ro)

3. Cursele cu Lime au scăzut cu 95% din cauza pandemiei, însă, sunt acum în revenire spune CEO-ul Wayne Ting, după ce compania a atins pragul de 200 de milioane de curse. Lime așteaptă ca anul viitor să devină profitabilă. (The Verge)

4. Windows 10 și Windows 7 au o problemă de securitate zero-day la nivelul kernel-ului și încă nu există patch pentru aceasta. Problema a fost descoperită de Google și raportată celor de la Microsoft, cărora le-a fost dată o săptămână răgaz să o rezolve înainte de a fi făcută publică. Microsoft nu a rezolvat-o într-o săptămână, însă spune că patch-ul va fi livrat luna aceasta. (Profit.ro)

5. Waymo publică datele colectate în cadrul testelor făcute în Arizona cu mașinile sale autonome în perioada ianuarie 2019 – septembrie 2020.  Au fost parcurse peste  6,1 milioane de mile, aproximativ 9,8 milioane de kilometri, cu 18 accidente și 29 de alte incidente fără coliziuni. Nu s-a înregistrat nicio vătămare corporală pe parcursul testelor. (The Verge)

6. Înlocuirea camerei foto la iPhone 12 o face pe aceasta să funcționeze cu probleme sau chiar să nu mai meargă deloc. Este o chestiune hardware care va face ca service-urile terțe să nu poată înlocui camera foto. Pe de altă parte, dezasamblarea și înlocuirea celorlalte componente este facilă. (iFixit)

7. Under Armour va vinde MyFitnessPal în pierdere, cu $345 milioane către firma de investiții Francisco Partners. Under Armour a cumpărat MyFitnessPal în 2015 cu $475 milioane. Totodată, Under Armour va renunța și la Endomondo, pe care a plătit $85 milioane. (TechCrunch)

8. Divizia de camioane a Daimler investește o suma necunoscută în Luminar, un startup care dezvoltă tehnologii Lidar, importante pentru ghidarea vehiculelor autonome. Daimler vrea să combine sistemul autonom de la Torc Robotics, unde deține majoritatea acțiunilor de anul trecut, cu senzorii de la Luminar în cadrul camionului Freightliner Cascadia. (TechCrunch)

9. Facebook nu mai recomandă grupuri din zonele de politică și social până la încheierea alegerilor din Statele Unite. Se va face o evaluare a situației după alegeri și, în funcție de context, se va decide când se va reveni la normal. (BuzzFeed News)

10. Honor of Kings are peste 100 de milioane de utilizatori zilnici. Jocul deținut de Tencent a contribuit semnificativ la popularizarea în China a genului MOBA și este jucat, în mod neobișnuit, de femei în proporție de aproape 50%. (TechCrunch)

Ți-ar mai putea plăcea
Apple a lansat o versiune beta publică a sistemului de operare macOS Monterey – Cronica de Tehnologie
Amazon a lansat un serviciu de livrări pentru mâncare în India – Cronica deTehnologie