Klaus Iohannis: Alegerile vor avea loc pe 6 decembrie – Cronica dimineții
1. Statele Unite plănuiesc să-și sporească prezența militară în România. Anunțul a fost făcut aseară, pe Twitter, de șeful diplomației de la București, Bogdan Aurescu, după ce a avut o întâlnire, la Washington, cu omologul său american, Mike Pompeo. (Link)
2. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat aseară că alegerile parlamentare au fost stabilite conform legii şi vor avea loc în 6 decembrie. (News.ro)
3. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei, Mariana Stancu-Ţipişcă, a anunţat, luni seară, că activitatea din creşe şi din after-school-uri se va desfăşura în continuare, cu respectarea restricţiilor impuse. „A fost o eroare materială”, a susţinut reprezentantul Prefecturii, referindu-se la faptul că iniţial se anunţa că şi aceste activităţi se suspendă. (News.ro)
4. Mai mult de jumătate din angajații care au răspuns la un sondaj efectuat în 27 de țări au declarat că sunt foarte îngrijorați sau îngrijorați că și-ar putea pierde locul de muncă în următorul an. Cel mai mic procent se înregistrează în Germania, în timp ce rușii sunt cei mai îngrijorați. (Bloomberg)
Una din Cronica de Business: Veniturile IBM au scăzut cu 2,6% în al treilea trimestru, până la valoarea de $17,56 miliarde, pe fondul crizei, însă profitul net a crescut la $1,7 miliarde în aceeași perioadă, versus $1,67 miliarde în cele trei luni similare din 2019. (Reuters)
5. Irlanda a anunțat ieri unele dintre cele mai dure restricții din Europa pentru controlul pandemiei. Magazinele care nu sunt esențiale vor fi închise, restaurantele și barurile vor funcționa doar în regim de comenzi pentru acasă, iar populația a fost sfătuită să nu se deplaseze mai mult de 5 km în jurul casei. Măsurile vor rămâne în vigoare 6 săptămâni. (Reuters)
6. Pentru prima oară din 16 martie, duminică, numărul celor care au folosit avionul, în SUA, a atins un milion. În aceeași zi, anul trecut, pe aeroporturile din SUA s-au înregistrat 2,6 milioane de pasageri. (CNN)
7. Procentul caselor din SUA cu zero conturi bancare – nici un membru al familiei nu are cont bancar – a scăzut anul trecut la 5,4%, adică aproximativ 7,1 milioane. (CNBC)
8. Microfoanele celor doi candidați la președinția SUA, Donald Trump și Joe Biden, vor putea fi oprite la ultima dezbatere televizată dintre cei doi, care va avea loc joi. În prima dezbatere, și singură de până acum, Trump l-a întrerupt pe Biden de multe ori, împiedicându-l să vorbească. (NYTimes)
9. Cercetătorii au descoperit empiric ca sticlele din plastic folosite frecvent pentru hrănirea bebelușilor cu lapte conțin până la 16 milioane de particule din plastic. Estimările arată ca bebelușii inghit, in medie, împreună cu laptele, aproximativ 1,6 milioane de particule din plastic zilnic. Nu este cunoscut impactul acestor particule pentru sănătatea copiilor. (Wired)
10. Revista The New Yorker a anunțat suspendarea unuia dintre cei mai vechi și respectați jurnaliști ai publicației. Jeffrey Toobin, care este și senior analist la CNN, a fost surprins masturbându-se într-o sesiune Zoom. Toobin și-a cerut scuze, spunând că a crezut că are camera video oprită. (TheGuardian)
Fotografia dimineții – Premierul ungar Viktor Orban a devenit bunic pentru a cincea oară: