Cronica diminetii – Proteste in toata tara
1. Aproximativ 4.000 de oameni au protestat aseară în Piaţa Victoriei din Capitală, unde oamenii au scandat „Rezistăm, nu plecăm”, „PSD, ciuma roşie”, „Demisia”, „Dragnea, nu uita, România nu-i a ta”, iar în piaţă a fost montat un banner de mari dimensiuni cu mesajul „Curtea Constituţională a penalilor”. În timpul protestelor, au avut loc altercaţii între manifestanţi şi jandarmi, opt persoane fiind ridicate de forţele de ordine şi duse la Poliţie. (News.ro)
2. Mii de persoane au protestat, miercuri, în mai multe oraşe din ţară, faţă de modificarea codurilor penale. Oamenii s-au mobilizat pe Facebook şi au pornit în marş prin zonele centrale ale oraşelor. La Sibiu, protestul, la care au participat peste 2.000 de persoane, a fost organizat de comunitatea ”Vă vedem din Sibiu” care afirmă că ”am intrat în etapa finală a bătăliei pentru viitorul României”. Proteste au avut loc şi la Iaşi, Timişoara, Braşov, Galaţi, Oradea, Cluj, Ploieşti şi Constanţa. (News.ro)
3. Preşedintele american Donald Trump a semnat un decret care pune capăt despărţirii familiilor de migranţi care au trecut ilegal frontiera cu Mexicul. Separarea copiilor de părinți a generat ample proteste pe rețelele de socializare și în presa americană. (Politico)
4. Magistraţii Curtii Supreme sunt aşteptaţi să pronunţe azi decizia în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, în care DNA a cerut condamnarea liderului PSD, Liviu Dragnea, la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi la doi ani şi jumătate pentru instigare la fals intelectual. Până acum, magistraţii instanţei supreme au amânat de două ori pronunţarea sentinţei în cazul preşedintelui PSD.
(News.ro)
5. Cel puțin două echipe de cercetători au implementat gene Neanderthal în celule stem dezvoltând “minibrains” de mărimea unei boabe de mazăre. Echipele își propun să studieze creierul Neanderthal, evoluția lui și felul în care se diferențiază de creierul uman. (Science)
6. Starbucks va închide aproximativ 150 de locații în următorul an fiscal, o creștere de trei ori a numărului, ținând cont că, în mod normal, media anuală a numărului de locații pe care-l închid este 50. (Reuters)
7. The Guardian a publicat marți în ziar o listă cu 34.361 refugiați care au murit încercând să ajungă în Europa.
8. Cel puțin 6 persoane au fost ucise în India, în Mai și Iunie, din cauza știrilor false propagate pe WhatsApp. În comunitățile sărace s-a creat o adevărată isterie despre răpitorii de copii, iar fotografii ale acestora sunt viralizate pe WhatsApp cu îndemnul de a fi ucisi. India este țara cu cel mai mare număr de utilizatori ai serviciului, aproximativ 200 milioane. (Bloomberg)
9. Instagram a ajuns la 1 miliard de utilizatori/luna și a lansat IGTV, Instagram Television. Oricine va putea uploada content video de maxim o oră, iar o aplicație separată IGTV, pentru iOS și Android, va fi lansată. (Techcrunch)
10. Burger King Rusia și-a cerut scuze după ce a lansat o campanie ce le oferea rusoaicelor șansa de a câștiga $47.000 și burgeri gratis pe viață dacă rămâneau însărcinate cu unul dintre jucătorii participanți la Cupa Mondială de fotbal. (CNN)