Cronica diminetii – S-a decis oficial, am putea trece la euro in 2024-2026

1. Naţionala de handbal feminin a României a învins aseară, la Nancy, reprezentativa Spaniei, cu scorul de 27-25, în penultimul meci din grupa a II-a, la Campionatele Europene din Franţa. Tricolorele au 6 puncte, conduc clasamentul și au nevoie de o remiză în această seară, în ultimul meci din grupă, cu Ungaria. (News.ro)

2. Membrii Comisiei Naționale de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro au aprobat aseară, ca obiectiv realist pentru adoptarea monedei euro de către România, orizontul de timp 2024-2026, confirmând ceea ce Guvernatorul Isărescu declarase luna trecută. (Profit.ro)

3. Un judecător canadian a decis eliberarea pe o cauțiune de $7,5 milioane a directoarei financiare a Huawei, Meng Wanzhou, după mai bine de o săptămână petrecută în arest. În așteptarea deciziei privind extrădarea în Statele Unite, Meng isi va preda pasaportul, va fi supravegheată prin GPS și nu va avea voie să călătorească în afara Vancouverului (WSJ). Un fost diplomat canadian care vizita China a fost reținut de autoritățile chineze. Nu e clar dacă reținerea lui Michael Kovrig, fost diplomat în cadrul ambasadei Canadei la Beijing, are legătură cu reținerea directoarei financiare a Huawei. Ministerul de Externe chinez l-a convocat zilele trecute pe ambasadorul canadian pentru a cere eliberarea imediată a chinezoaicei (CNBC). Vorbind despre cererea de extrădare a lui Meng în Statele Unite, președintele Trump a declarat că va interveni și va discuta cu Departamentul de Justiție, dacă situația o va cere și dacă de rezolvarea acestei probleme depinde succesul acordului comercial cu China (Reuters).

4. Sundar Pichai, CEO-ul Alphabet/Google, a depus mărturie în fața comisiei juridice a Camerei Reprezentanților din Congresul american. El a declarat că la motorul de căutare cenzurat pentru piața chineza lucrează peste 100 de persoane, că nu există un plan al lansării acestuia în China dar a refuzat să afirme că Google nu va lansa această versiune de search. Printre alte răspunsuri, Pichai a încercat să explice de ce apare fotografia președintelui Trump la o căutare după “idiot”. (Recode)

5. Comisia Europeană a lansat o investigație aprofundată privind tranzacția de peste 18 miliarde de euro prin care Vodafone vrea să preia operațiunile prin cablu ale Liberty Global din Germania, România (UPC Romania), Cehia și Ungaria, citând îngrijorări cu privire la o eventuală restrângere a mediului concurențial pe piețele germană și cehă. Comisia are la dispoziție 90 de zile, până pe 2 mai 2019, să ia o decizie în acest caz. (Profit.ro)

6. Verizon a redus cu $4,6 miliarde valoarea AOL și Yahoo, ceea ce reprezintă aproape jumătate din valoarea Oath, divizia din care fac parte AOL, Yahoo și HuffingtonPost. Decizia vine ca o recunoaștere a faptului că strategia fostului șef al Oath, Tim Armstrong, de a achiziționa proprietăți web în declin și a le grupa sub aceeași umbrelă pentru a concura pe banii de publicitate cu Google și Facebook a fost greșită. (Bloomberg)

7. O propunere legislativă iniţiată de trei parlamentari PSD, senatorul Şerban Nicolae şi deputaţii Florin Iordache şi Eugen Nicolicea, solicită majorarea pensiei parlamentarilor proporţional cu cea a salariului. Propunerea a primit deja mai multe avize favorabile de la Comisii, termenul de aprobare tacită fiind 24 de zile de la terminarea vacanţei parlamentare, adică data de 24 februarie. (Adevarul)

8. Cu o lună înainte de aniversarea a 8 ani de la revoltele populare care au dus la înlăturarea de la putere a fostului președinte Hosni Mubarak, autoritățile din Egipt le-au cerut magazinelor să limiteze vânzarea de veste galbene, similare cu cele folosite de protestatarii din Franța. (AP)

9. Thailanda ar putea deveni, luna viitoare, prima țară din Asia care legalizează utilizarea marijuanei în scop medicinal. (Reuters)

10. Două călugărițe sunt anchetate de Biserica Catolică după ce ar fi furat aproape $500.000 din taxele școlare și donațiile unei școli catolice de lângă Los Angeles. Cele două ar fi folosit banii pentru excursii în Las Vegas unde ar fi jucat în cazinouri. Ele cooperează cu anchetatorii, nu au fost puse sub acuzare și au promis că vor returna sumele furate. (TheGuardian)

Cronica diminetii este monetizata prin 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Muncii către ministrul de Finanțe: Colectați mai bine taxele și reduceți evaziunea pentru a avea bani de pensii – Cronica dimineții
Comisar european: Accelerarea livrărilor de vaccinuri permite Europei să vadă „lumina de la capătul tunelului” – Cronica dimineții