A început procesul liderului naționalist italian Matteo Salvini care riscă 15 de ani închisoare pentru abuz de putere – Cronica Externă

Europa

1. Matteo Salvini a apărut în instanță sâmbătă, fiind acuzat că a rapit peste o sută de migranți, într-un eveniment pe care liderul de extremă dreaptă l-a folosit pentru a-și crește popularitatea în scădere. Cazul se referă la un incident din iulie 2019, când în funcția de ministru al internelor a refuzat debarcarea a 131 de refugiați și migranți, inclusiv 15 copii neacompaniați, în Sicilia, pentru cinci zile, ceea ce constituie abuz de putere. Ar putea risca 15 ani închisoare. (AlJazeera)

Rusia

2. Liderul opoziției ruse, otrăvit de Kremlin, Alexei Navalnîi, se află pe lista celor 318 oameni luați în considerare pentru premiul 2020 al Nobelului pentru Pace. Rezultatele selecției vor fi anunțate vineri. (CNN)

SUA

3. Președintele Donald Trump, care nu a luat în serios coronavirusul în etapele inițiale ale pandemiei, a devenit cel mai cunoscut pacient al COVID-19 pe glob. Casa Albă a anunțat că Trump va rămâne în spital ”pentru următoarele zile”. (Politico)

Orientul Mijlociu

4. Unele dintre cartierele istorice ale Beirut-ului au fost decimate în explozia din port din august. Organizațiile neguvernamentale și arhitecții încearcă să restaureze atent sute dintre clădirile de patrimoniu ale orașului. (Link)

Asia

5. Cinci ofițeri superiori din poliția indiană au fost suspendați din cauza modului în care au tratat o investigație despre violarea în grup și uciderea unei adolescente de 19 ani, din casta Dalit, după zile de proteste. Adolescenta a fost găsită rănită grav, în afara satului ei din statul Uttar Pradesh, și a murit după mai multe zile la un spital din New Delhi. Poliția a arestat patru bărbați din casta superioară, însă polițiștii au ars trupul victimei miercuri, pe un câmp, în mijlocul nopții, cu petrol, pentru a distruge probele vătămărilor suferite de aceasta, în prezența unor oficiali și a poliției. Familia victimei dorea să o înmormânteze conform ritualurilor Hindu, însă au fost închiși în casă de poliție. Revolta a izbucnit după ce un ofițer superior de poliție a declarat că autopsia fetei și raportul criminalistic arată că nu ar fi fost violată. Sute de polițiști au blocat satul, împiedicând familia victimei să iasă și lideri ai opoziției să îi contacteze, confiscându-le telefoanele mobile. În medie sunt raportate 87 de violuri pe zi în India, însă cifrele sunt probabil mult mai mari, din cauza violurilor care rămân neraportate. (AlJazeera)

6. Un vas militar canadian a navigat prin strâmtoarea Taiwan-ului, a declarat ministrul apărării taiwanez sâmbătă, o călătorie care apare într-un moment de tensiune militară ridicată între China și Taiwan. China și-a intensificat activitatea militară din jurul insulei în ultimele săptămâni, întrucât pretinde că Taiwan este parte a teritoriului său. (Link)

Africa

7. Inundații catastrofale și inflația prețurilor la mâncare și pentru sănătate din Sudan au crescut numărul oamenilor aflați în nevoie de asistență umanitară, arată biroul ONU pentru afaceri umanitare. Sudan se confruntă cu cele mai grave inundații din ultimii 30 de ani. Peste 860.000 au casele distruse sau avariate, iar mii de centre de sănătate și 560 de școli au fost afectate, mai ales în Darfurul de Nord, Khartoum, Darfurul de Vest și Sennar. (Link)

America Latină

8. Președintele Braziliei Jair Bolsonaro a refuzat oferta candidatului democrat Joe Biden de a primi $20 miliarde pentru protejarea Amazonului. (CNN)

9. Sute de oameni din Honduras au format o caravană care se îndreaptă spre SUA, în încercarea de a-și îmbunătăți condițiile de viață, întrucât coronavirusul a ucis peste 2000 de oameni și a paralizat economia în țară. Migranții, în mare parte bărbați tineri și femei cu copii mici, au plecat de la un terminal de autobuze din orașul San Pedro Sula către granița cu Guatemala. (CNN)

Global

10. Veganismul poate reduce impactul asupra mediului și îmbunătăți viața animalelor, a declarat Societatea Selangor pentru Prevenirea Cruzimii asupra Animalelor din Malaezia, de ziua internațională a animalelor. Societatea își propune să convingă oamenii să adopte o dietă bazată pe plante. (Link) O biserică mexicană a binecuvântat animalele de ziua internațională a animalelor. Oamenii au mers împreună cu chihuahuas, broaște țestoase și alte animale pentru ceremonia religioasă a bisericii catolice din orașul mexican Zapopan, Sfântul Francisc din Assisi. Ziua animalelor se sărbătorește pe 4 octombrie. (Link)

Ți-ar mai putea plăcea
Vladimir Putin dorește ca în Constituția Rusiei să fie trecută credința în Dumnezeu – Cronica Externă
Secretarul General al ONU: Pandemia devine ”o criză de drepturile omului” – Cronica Externă