Circulația virusului gripal în emisfera sudică s-a dovedit a fi de 500 de ori mai mică decât în anii trecuți – Cronica Știrilor Pozitive

1. Suedia a testat aleator 2500 de persoane și nici una nu a ieșit pozitiv la Covid-19, ceea ce înseamnă că persoanele asimptomatice nu mai răspândesc virusul în comunitate. (Link)

2. Numărul pacienților declarați vindecați, la nivel global, a depășit 19 milioane.

3. Costul viitorului vaccin anti-Covid-19 dezvoltat de laboratoarele Sanofi și Gsk „nu este încă pe deplin stabilit”, dar va fi „sub 10 euro”, a declarat Olivier Bogillot, președintele Sanofi Franța. Concurenții de la AstraZeneca au anunțat anterior că vaccinul lor va costa 2,5 euro. (Hotnews)

4. Sezonul gripal din emisfera sudică, unde e iarnă când în emisfera nordică e vară, i-a luat prin surprindere pe specialiști. Circulația virusului gripal s-a dovedit a fi de 500 de ori mai mică decât în anii trecuți. O posibilă explicație, spune Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, este că măsurile luate la nivel global împotriva noului coronavirus au dus și la limitarea răspândirii gripei. (Link)

5. Banca Comercială Română a revizuit în sus prognoza de creștere economică pentru 2022-2024 cu 1,2 – 1,4 puncte procentuale, ca urmare a efectelor benefice așteptate din planul european de recuperare. Fondurile europene vor reprezenta, în medie, circa 2,4% din produsul intern brut în fiecare an în următorul deceniu. România ar urma să primească granturi de până la circa 63 de miliarde de euro în perioada 2021-2027 din bugetul multianual și pachetul de relansare economică. Economiștii BCR se așteaptă la o creștere economică de 3,7%, 4,7% și respectiv 5,3% în 2022-2024. (Profit.ro)

6. Un vaccin anti-Covid-19 dezvoltat și testat în Rusia a generat anticorpi la zeci de subiecți studiați și, în timp ce vaccinul a cauzat adesea efecte secundare, cum ar fi febra, acele reacții adverse au fost în mare parte ușoare, potrivit datelor publicate vineri în revista medicală The Lancet. (Link)

7. Cercetătorii din Costa Rica vor începe studii clinice pentru un tratament ieftin împotriva noului coronavrus, bazat pe anticorpi recoltaţi de la cai injectaţi cu SARS-Cov-2, virusul care provocă boala Covid-19. (News.ro)

8. Testele folosite pentru detectarea noului virus sunt atât de sensibile încât pot raporta prezenta virusului din identificarea unor fragmente de virus mort. Datele apar într-un nou studiu care explică de ce virusul este raportat săptămâni la rând deși el este activ, în mod normal, doar o săptămână, la majoritatea celor infectați. (BBC)

9. Mai multe companii farmaceutice, care au dezvoltat un vaccin anti Covid-19, s-au aliat pentru a comunica faptul că nu vor cere aprobarea autorităților până când vaccinul nu va fi sigur și eficient. (WSJ)

10. Revenirea în ”V” a economiei este o certitudine și toate datele oficiale de la Institutul Național de Statistică și Eurostat confirmă acest scenariu, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu. (Profit.ro)

11. Guvernul japonez se așteaptă să vaccineze întreaga populație împotriva coronavirusului până pe 23 iulie 2021, când ar trebui să înceapă Jocurile Olimpice de la Tokyo. Dar chiar dacă acest lucru nu se va întâmpla, organizatorii au comunicat că evenimentul sportiv se va desfășura cu siguranță, poate cu un număr limitat de spectatori. (Washington Post)

12. Epidemia de coronavirus a provocat închiderea a doar 12 școli în Franța continentală, a declarat ministrul educației, Jean-Michel Blanquer. Este un număr mic, ținând cont că în total sunt aproape 60.000 de școli. (Hotnews.ro)

13. Autoritățile române și cele maghiare au inaugurat, vineri după-amiază, în cadrul unei ceremonii comune, un nou punct de trecere a frontierei, Borș II – Nagykereki, destinat tranzitului de mărfuri și persoane, și au marcat deschiderea traficului pe lotul Biharia-Borș al Autostrăzii A3, care se conectează cu M4 din Ungaria. (Profit.ro)

14. Un nou contract pentru proiectarea şi execuţia unui tronson din Autostrada Transilvania, pentru realizarea a 13,5 kilometri între Nuşfalău şi Suplacu de Barcău, a fost semnat sâmbătă. Este cel de-al patrulea contract semnat de la începutul acestui an pentru secţiuni din A3. Durata contractului este de 24 luni, din care şase luni perioada de proiectare şi 18 luni perioada de execuţie a lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor este de 120 de luni. (News.ro)

15. Economia Statelor Unite a adăugat 1,4 milioane locuri noi de muncă în august. Șomajul a scăzut la 8,4%, de la 10,2%, cât a fost în iulie. (WSJ)

16. România a exportat sâmbătă în jur de 1.500 de MW de electricitate, în condiţiile unei producţii foarte mari de energie eoliană, care a acoperit 32% din totalul generat la nivel naţional. (Hotnews)

17. Vanzările și profitul industriei auto în China vor rămâne la același nivel de anul trecut a anunțat un oficial al guvernului chinez. China este cea mai mare piață auto din lume, iar confirmarea datelor ar însemna că impactul pandemiei va rămâne redus. (Reuters)

Din Cronica de Carte:

18. Prestigioasa editură Penguin UK a anunțat că va publica, în colecția Modern Classics, romanul ”Nostalgia”, de Mircea Cărtărescu. Traducerea în limba engleză va apărea pe 4 martie 2021. (Link) De asemenea, o culegere din poemele lui Mircea Cărturescu a fost publicată în aceste zile la New York, în traducerea lui Adam Sorkin, cu titlul ”A Spider’s History of Love”. (Link)

19. Romanul ”Dimineaţă pierdută” al Gabrielei Adameșteanu se află pe lista recomandărilor de lectură pentru această vară făcute de Consiliul European (Dilema Veche);

20. Cătălin Mihuleac a primit Premiul Transfuge 2020 pentru cel mai bun roman european, pentru volumul ”Les Oxenberg & les Bernstein”, apărut inițial în 2014, la Editura Cartea Românească cu titlul ”America de peste pogrom” (ActuaLitte);

21. Nu mai puțin de 579 de cărți au fost lansate într-o singură zi, pe 3 septembrie, ajungând pe rafturile librăriilor din Anglia. Această ”explozie” de lansări a fost determinată de întârzierile provocate de pandemie (BBC);

22. Regiunea Centre-Val de Loire din Franța a anunțat crearea unui fond excepțional de 1 milion de euro destinat în principal profesioniștilor de pe piața cărții (ActuaLitte);

23. În calitate de profesor de engleză la un liceu din Baltimore, LaQuisha Hall a strâns între 500 și 600 de dolari în fiecare an, pentru a-și ajuta elevii să-și facă auzită propria voce, publicând astfel mai mult de 100 de autori tineri (The Atlantic);

24. Dana International, cântăreața din Israel care a câștigat concursul Eurovision din 1998, și-a asumat un nou rol, devenind agent literar pentru scriitorii LGBTQ+ din toată lumea (Israel Hayom);

25. Papa Francisc va scrie o carte despre pandemie, care va fi publicată în engleză și spaniolă pe 1 decembrie sub titlul ”Let Us Dream: The Path to a Better Future” (Publishers Weekly).

Fotografia dimineții – Copii palestinieni răcorindu-se într-un canal de irigații. Ahmad Gharabli / AFP / Getty:

Ți-ar mai putea plăcea
O fetiță de 3 ani din Turcia a fost salvată după ce a stat 65 de ore sub dărâmături – Cronica Știrilor Pozitive
România demarează construcția unui complex de cercetare pentru testarea reactoarelor nucleare din generația IV – Cronica Stirilor Pozitive