”Nostalgia”, de Mircea Cărtărescu, la Penguin Modern Classics UK – Cronica de carte

1. Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT se va desfășura și în acest an, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2020. Va fi o ediție restrânsă, aflată sub semnul pandemiei, dar și al continuității, iar multe dintre evenimentele vor avea loc noile spații de la Casa Muzeelor, viitorul sediu al „Muzeului Literaturii Române”. (Link)

2. Prestigioasa editură Penguin UK a anunțat că va publica, în colecția Modern Classics, romanul ”Nostalgia”, de Mircea Cărtărescu. Traducerea în limba engleză va apărea pe 4 martie 2021. (Link) De asemenea, o culegere din poemele lui Mircea Cărturescu a fost publicată în aceste zile la New York, în traducerea lui Adam Sorkin, cu titlul ”A Spider’s History of Love”. (Link)

3. Au fost anunțate nominalizări la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2019, care vor fi decernate pe 11 septembrie. Printre scriitorii nominalizați se află Simona Antonescu, Corina Sabău, Ioana Bâldea Constantinescu și Mircea Mihăieș. (Link)

4. Miercuri, 2 septembrie 2020, juriul Premiilor AgențiadeCarte.ro pentru anul editorial 2019 a anunțat cărțile câștigătoare, printre care: ”Industria liniștirii adulților” de Anastasia Gavrilovici și ”Jos realitatea!” de Florin Iaru –  la secțiunea Poezie; ”Cartea Reghinei” de Ioana Nicolaie și ”Arșița” de Cosmin Perța – la secțiunea Proză; ”Dicționar de locuri literare bucureștene” de Corina Ciocârlie și Andreea Răsuceanu și ”Izgoniții” de Vasile Ernu – la secțiunea Eseu/ Publicistică/ Memorialistică. (Agenția de carte)

5. Știri pozitive din lumea literară:

-Romanul ”Dimineaţă pierdută” al Gabrielei Adameșteanu se află pe lista recomandărilor de lectură pentru această vară făcute de Consiliul European (Dilema Veche);

-Cătălin Mihuleac a primit Premiul Transfuge 2020 pentru cel mai bun roman european, pentru volumul ”Les Oxenberg & les Bernstein”, apărut inițial în 2014, la Editura Cartea Românească cu titlul ”America de peste pogrom” (ActuaLitte);

-Nu mai puțin de 579 de cărți au fost lansate într-o singură zi, pe 3 septembrie, ajungând pe rafturile librăriilor din Anglia. Această ”explozie” de lansări a fost determinată de întârzierile provocate de pandemie (BBC);

-Regiunea Centre-Val de Loire din Franța a anunțat crearea unui fond excepțional de 1 milion de euro destinat în principal profesioniștilor de pe piața cărții (ActuaLitte);

-În calitate de profesor de engleză la un liceu din Baltimore, LaQuisha Hall a strâns între 500 și 600 de dolari în fiecare an, pentru a-și ajuta elevii să-și facă auzită propria voce, publicând astfel mai mult de 100 de autori tineri (The Atlantic);

-Dana International, cântăreața din Israel care a câștigat concursul Eurovision din 1998, și-a asumat un nou rol, devenind agent literar pentru scriitorii LGBTQ+ din toată lumea (Israel Hayom);

-Papa Francisc va scrie o carte despre pandemie, care va fi publicată în engleză și spaniolă pe 1 decembrie sub titlul ”Let Us Dream: The Path to a Better Future” (Publishers Weekly).

6. National Public Radio din Washington a oferit publicului o listă exhaustivă care cuprinde cele mai iubite și apreciate 100 de cărți pentru copii, listă realizată după două etape intermediare: votul publicului și votul unui juriu compus din librari, editori și scriitori. Printre cărțile cuprinse în această listă se află volume precum ”Omida mâncăcioasă”, de Eric Carle, seria ”Catwings”, de Ursula K. Le Guin și S. D. Schindler și ”Acolo unde nu mai e trotuar”, de Shel Silverstein. (NPR)

7. O călătorie virtuală în Florența, capitala regiunii italiene Toscana, prin intermediul cărților care se petrec în acest oraș, ne propune volume precum ”Decameronul”, de Giovanni Boccaccio, ”Hannibal”, de Thomas Harris (la noi, la Editura Rao) și ”Cameră cu vedere”, de EM Forster (Editura Polirom). (The Guardian)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, ”Thick as Thieves”, un nou roman al ”nemuritoarei” Sandra Brown; la categoria Non-Fiction, pe locul întâi se află tot o noutate, respectiv ”His Truth is Marching On”, de Jon Meacham, o biografie a lui John Lewis, om de stat american care a decedat acum două luni. O altă noutate interesantă în top, la categoria non-ficțiune, respectiv ”Hoax”, de Brian Stelter, despre relațiile dintre Fox News și Donald Trump. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Pe val, de Angie Thomas, Editura Trei

-Doamna Nobel, de Lisa Strømme, Editura Humanitas Fiction

-Elogiu mamei vitrege, de Mario Vargas Llosa, Editura Humanitas Fiction

-Aurul Diavolului, de Andreas Eschbach, Editura Rao

-Eu și Marilyn, de Ji-Min Lee, Editura Humanitas Fiction

-Bărbatul cu haină roșie, de Julian Barnes, Editura Nemira

-Dicționarul romanului central-european din secolul XX, coord. Adriana Babeți, Editura Polirom

10. Pe scurt, din lumea literară:

-”Non-ficțiune” nu înseamnă neapărat ”realitate”. Cele mai multe cărți de non-ficțiune nu sunt verificate factual, cu excepția cazurilor în care autorul plătește pentru acest lucru, arată un studiu recent (Esquire);

-Noul volum semnat de Elena Ferrante, ”Viața mincinoasă a adulților”, a fost lansat la nivel global, pe 1 septembrie, simultan în 27 de țări (ActuaLitte);

-Yasmina Reza este câștigătoarea Premiului Jonathan Swift 2020, care recompensează în fiecare an un scriitor pentru opera sa în domeniul umorului sau satirei (ActuaLitte);

-O incursiune în viața, cariera și casa cunoscutului scriitor Dan Brown (New York Times);

-Actorul Channing Tatum a scris o carte pentru copii, ”The One and Only Sparkella. The book”, care va fi publicată pe 4 mai 2021 (People).

Fotografia ediției: Coperta volumului lui Mircea Cărtărescu, aflat în pregătire la Penguin Modern Classics UK:

 

Ți-ar mai putea plăcea
“Serotonină”, de Michel Houellebecq, respectiv „Regele și duduia”, de Tatiana Niculescu, cele mai vândute cărți ale verii 2019 – Cronica de Carte
Cele mai bune 100 de cărți publicate în secolul al XXI-lea – Cronica de Carte