Comisia Europeană a aprobat finanțări totale de 1,5 miliarde de euro pentru România – Cronica Știrilor Pozitive
1. România a avut, în iulie, alături de Portugalia, cea mai mare creștere lunară a comerțului cu amănuntul din Uniunea Europeană, 3,9%, potrivit datelor publicate de biroul european de statistică, Eurostat. (Profit.ro)
2. Rata deceselor cauzate de Covid-19, pe cazurile închise, la nivel global, a scăzut de la 5% la 4%.
3. Numărul americanilor spitalizați cu Covid-19 a scăzut sub 35.000 pentru prima oară în ultimele două luni. (FT)
4. Sorana Cîrstea, locul 77 WTA, s-a calificat în turul trei la US Open, trecând de favorita 9, britanica Johanna Konta. Românca s-a impus cu scorul de 2-6, 7-6 (5), 6-4, în două ore şi 49 de minute.
5. Quercitina, un compus de origine naturala, funcționează ca un inhibitor specific al coronavirusului Sars-CoV-2. Substanța prezintă o acțiune destabilizatoare asupra 3CLpro, una dintre proteinele cheie pentru multiplicarea agentului patogen. (Hotnews)
6. Un nou studiu realizat de Universitatea din Chicago pe 4314 de pacienți arată că persoanele cu deficiențe de vitamina D sunt cu 77% mai predispuse să se îmbolnăvească de Covid-19 decât cei care au o prezentă normală a acestei vitamine. (Link)
7. Comisia Europeană a aprobat finanțări totale de 1,5 miliarde de euro pentru România din Fondul de Coeziune, fonduri destinate construirii autostrăzii Sibiu-Pitești și îmbunătățirii capacității României de a răspunde la dezastre. (Profit.ro)
8. Germania a retras judeţele Gorj şi Neamţ de pe lista ”zonelor de risc“ după ce Ialomiţa, Mehedinţi şi Timiş au fost restrase anterior. (News.ro)
9. Salvatorii au căutat, joi, sub dărâmăturile unei clădiri din cartierul Mar Mikhaël, un posibil supravieţuitor al dublei explozii din portul Beirutului pe 4 august
Unul dintre câinii care aparţine unei echipe de salvatori din Chile ar fi detectat prezenţa unei persoane încă în viaţă dub dărâmături iar scanerele au detectat bătăi de inimă, a indicat guvernatorul capitalei libaneze. (News.ro)
10. Tratarea cu steroizi a bolnavilor de Covid-19 aflaţi în stare critică reduce riscul de deces cu 20%, potrivit unei analize a şapte studii clinice efectuate la nivel internaţional. Organizaţia Mondială a Sănătăţii și-a revizuit recomandarea faţă de acest tratament. (News.ro)
11. Directorul executiv Pfizer a declarat că se așteaptă ca luna viitoare să știe dacă vaccinul anti-Covid19 este eficient, compania fiind pregătită să aplice imediat pentru aprobare. (NYTimes)
12. Guvernul va acorda un voucher în valoare de 300 lei fiecărui copil care se legitimează pentru prima dată la un club sportiv. Măsura a fost aprobată prin ordonanță de urgență de Executiv și urmărește sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanță. (Profit.ro)
13. Femeile din SUA au început să fie plătite la nivelul bărbaților, în special pentru locurile de muncă nou înființate. Conform unui index care măsoară câștigurile pentru locurile de muncă noi, femeile au primit, în iulie, 96% din veniturile bărbaților. (Bloomberg)
14. Întreprinderile mici și mijlocii din domeniul Horeca vor avea posibilitatea să acceseze o finanțare nerambursabilă de până la 100.000 de euro pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice și pentru instalarea stațiilor electrice de reîncărcare, potrivit programului ”Electric Up” adoptat de Guvern prin ordonanță de urgență. (Profit.ro)
15. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că României îi revin aproximativ 1.290.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 din prima tranşă. De acestea vor beneficiea persoanele vulnerabile şi categoriile profesionale. (Link)
16. Programul de supraveghere în masă derulat de NSA, prin care au fost urmărite miliarde de apeluri telefonice, a fost declarat ilegal și posibil neconstituțional de un tribunal federal, după 7 ani. (Politico)
17. Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, la începutul şedinţei de Guvern, că din cele 5.000 de clădiri şcolare care nu aveau conexiune la internet, 2.800 vor avea în perioada următoare, precizând că serviciile din partea operatorilor vor fi furnizate în mod gratuit. (News.ro)
18. Numărul americanilor care au aplicat pentru ajutorul de șomaj a scăzut sub un milion, la finalul săptămânii trecute, până la 881.000. Este un semn de revenire al locurilor de muncă din SUA, în condițiile în care și numărul total de șomeri a scăzut cu 1,24 milioane, ajungând la 13,3 milioane. (WSJ)
19. Dacia a început un ”teasing” pe rețelele sociale și va prezenta în câteva zile noile generații Sandero, Sandero Stepway și Logan care vor veni, spun sursele, cu multe schimbări. Sandero a fost în ultimele luni printre cele mai vândute mașini din Europa. (Hotnews)
20. Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi din SUA, în parteneriat cu Fiat Chrysler, Toyota, Uber și alți producători auto, a lansat AV TEST, un sistem urmărire a testelor cu mașini autonome de pe teritoriul țării. Acesta va arăta locurile și traseele pe care se fac teste, tipul vehiculelor testate, datele calendaristice alocate, frecvența etc. (VentureBeat)
21. Vânzările producătorului de jocuri Lego au crescut cu 14% în primele șase luni ale anului în comparație cu perioada similară din 2019, în contextul în care pandemia a ținut oamenii acasă și aceștia s-au jucat cu copiii. (Reuters)
Fotografia dimineții – Ediția din septembrie a revistei Vogue din Coreea de Sud a publicat pictorialele a 8 doamne cu vârsta între 93 și 106 ani, „frumoase ca niște flori”: