Social-democraţii îşi aleg azi noua conducere la congresul extraordinar – Cronica dimineții
1. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat că speră ca pandemia de Covid-19 să dureze mai puțin decât gripa spaniolă din 1918, care a ucis în doi ani zeci de milioane de oameni. (Hotnews)
2. Concluzia unui grup de experţi internaţionali reunit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este că masca trebuie purtată de copiii în vârstă de 12 ani şi peste în aceleaşi condiţii ca adulţii, pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19. (G4Media)
3. Premierul Ludovic Orban a declarat, întrebat dacă i se pare normal ca metroul din Drumul Taberei să fie inagurat chiar în luna septembrie, când sunt alegerile locale, că i se pare normal „ca metroul să fie pus în funcţiune, atunci când poate fi pus în funcţiune”. Şeful Executivului a mai spus că atunci când va fi gata metroul, bucureştenii îl vor putea folosi. (News.ro)
4. Congresul extraordinar al PSD are loc azi, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 10.00. Social-democraţii îşi aleg noua conducere, iar în competiţia internă pentru şefia partidului s-au înscris liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu şi fostul ministru de Finanţe Eugen Teodorovici. (News.ro)
5. Continuă protestele în Belarus unde ieri s-a format, la Minsk, un lanț uman de 13 km, până la închisoarea în care au fost bătuți protestării care se opun regimului Lukașenko. (Libertatea)
6. Spitalul rus unde a fost internat opozantul numărul 1 al lui Vladimir Putin, Alexei Navalnîi, și-a dat acordul pentru externarea acestuia, afirmând că starea sa este de acum „stabilă”. Navalnîi a fost preluat, în această dimineață, de avionul ambulanță trimis din Germania pentru a fi transferat la Berlin. (BBC)
7. Start-up-ul Xwing din San Francisco, dezvoltatorii unui prototip de avion autonom, l-au testat cu succes în sistem de autopilot. Fără ajutor uman, avionul poate decola, zbură și ateriza în condiții de siguranță. (Link)
8. Cercetătorii au descoperit un nou material biosintetic inedit ce „ar putea permite contopirea inteligenței artificiale cu creierul uman”, potrivit experților. (Independent)
9. La o sută de ani după pierderea războiului şi Dictatul de la Trianon „suntem campionii supravieţuirii pe scena istoriei europene. Nicio naţiune din lume nu ar fi rezistat unei asemenea perioade de 100 de ani”, a spus prim-ministrul maghiar Viktor Orbán, cu ocazia inaugurării Sitului comemorativ al Solidarităţii din Budapesta. Orban a subliniat că bilanţul făcut “ne îndeamnă să declarăm că am încheiat perioada celor 100 de ani de singurătate maghiară după Trianon”. (Hotnews)
10. FC Sevilla a câştigat Liga Europa pentru a şasea oară în istoria sa, după ce a învins, aseară, la Koln, formaţia italiană Inter Milano, scor 3-2. (Rezumat Video)
Fotografia dimineții prezintă harta incendiilor din California după ce peste 12.000 de fulgere au lovit statul american în această săptămână: