Cele mai apreciate 100 de romane Young Adult din toate timpurile – Cronica de Carte

1. Seriile Harry Potter și Jocurile Foamei, ”Sub aceeași stea”, de John Green, Seria Divergent, de Veronica Roth și ”Hoțul de cărți”, de Markus Zusak, sunt pe primele cinci locuri într-un clasament de pe Goodreads al celor mai bune 100 de romane Young Adult din toate timpurile, bazat pe voturile cititorilor. (GoodReads)

2. O selecție de lecturi posibile pentru vara care a mai rămas, alcătuită din recomandările mai multor scriitori, jurnaliști și critici literari, se regăsește într-un articol de pe PressOne. Astfel, printre cărțile recomandate se află ”Toți copiii librăresei”, de Veronica D. Niculescu și ”Prevestirea”, de Ioana Pârvulescu, ”La revedere, Columbus”, de Philip Roth și ”Rock Springs”, de Richard Ford. (PressOne)

3. Știri pozitive din lumea literară:

-Un librar din Hong Kong și-a găsit refugiul în Taiwan, reînființându-și, în Taipei, librăria, care a devenit un simbol al democrației locale și un ”far al unei societăți libere” (New York Times);

-Revenit după infectarea cu coronavirus (aflat la un moment dat chiar în comă), scriitorul Michael Rosen va publica un nou volum, cu titlul de ”Rigatoni The Pasta Cat” (Bookseller);

-E Ink Corporation, o companie din Taiwan, a prezentat un nou model de e-book reader, care se deschide ca o carte și pe care poți lua notițe cu un stilus (The Verge);

-Baileys va re-lansa în aceste zile cărți clasice în format electronice, cu numele reale ale scriitoarelor care au publicat inițial cărțile sub pseudonim masculin, precum ”Middlemarch”, de Mary Ann Evans (aka George Eliot) (Bookseller);

-Societatea Autorilor Britanici organizează o strângere de fonduri pentru scriitorii din UK, iar țelul este să strângă 400.000 de lire sterline pentru a-i redistribui apoi spre aceștia (ActuaLitte).

4. ”Fălci”, de Peter Benchley, ”Being Dead”, de Jim Crace, ”Sex and Vanity”, de Kevin Kwan și ”The Shape of Night”, de  Tess Gerritsen” se află printre cele 8 cărți recomandate pentru a te simți ”bucuros” că nu ești în această vară pe plajă. (Electric Literature)

5. Într-o selecție de 10 cărți recente, care dau dependență cititorilor de la început până la sfârșit și sunt potrivite pentru acest sfârșit de vară, regăsim titluri precum ”Oameni normali”, de Sally Rooney (la noi, la Curtea Veche Publishing), ”Sfârșitul unei iubiri”, de  Graham Greene (Editura Polirom) și ”Secretele pe care nu le-am spus”, de Lara Prescott (Editura Trei). (El Pais)

6. Trilogia ”Schiță”, de Rachel Cusk (la noi, la Editura Litera), ”Iubire amară”, de Elena Ferrante (Editura Pandora M) și ”Pachinko”, de Min Jin Lee (Editura Nemira), sunt trei dintre cele 6 cărți recomandate de editorii The Week despre pierdere și dor. (The Week)

7. Scriitorul Peter Cameron recomandă, pe Lit Hub, 10 volume care găzduiesc „mari povești petrecute în mari hoteluri”, printre care ”Cameră cu vedere”, de E.M. Forster, ”Clopotul de sticlă”, de Sylvia Plath (ambele traduse la Editura Polirom) și ”La Jerusalem”, de Paul Bailey (Editura Minerva). (Literary Hub)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi a revenit una din cărțile anului trecut, ”Where the Crawdads Sing”, de Delia Owens, la 100-a săptămână în top; la categoria Non-Fiction, pe locul întâi se află o noutate, ”Live Free or Die”, de Sean Hannity, despre viitoarele alegeri prezidențiale din SUA. Mai multe noutăți în top:, la categoria ficțiune, ”Sucker Punch”, de Laurell K. Hamilton, și ”The Silent Wife”, de Karin Slaughter; la nonficțiune, volumul ”Caste”, de Isabel Wilkerson. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Lungul zbor spre casă, de Alan Hlad, Editura Humanitas Fiction

-Copilul de nisip, de Tahar Ben Jelloun, Editura Nemira

-Hipercapitalism, de Larry Gonick şi Tim Kasser, Editura Rao

-Cultivarea răbdării – Tehnici budiste pentru a depăși mânia și furia, de Dalai Lama, Editura Herald

-Orice lucru are vremea lui, de Karl Ove Knausgard, Editura Litera

-Omul cavernelor, de Jorn Lier Horst, Editura Trei

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Fostul președinte american George W. Bush va publica un volum cu portrete ale imigranților, pictate de el însuși. Acesta va avea titlul de ”Out of Many, One” și va apărea în martie 2021 (NBC News);

-Cântăreața Tina Turner a scris un ghid ”pentru schimbarea stilului de viață” prin utilizarea principiilor budiste, care va fi publicat de HarperCollins la 1 decembrie (Bookseller);

-Noul volum al lui John Grisham, ”A Time for Mercy”, ce va apărea în octombrie, îl va avea ca personaj principal, pentru a treia oară, pe avocatul Jack Brigance (Bookseller);

-Andy Weir, autorul romanului ”Marțianul” (tradus la noi la Editura Paladin), va reveni cu un nou thriller cu astronauți, ”Project Hail Mary”, în primăvara anului 2021 (Bookseller);

-Tatiana de Rosnay va publica primul său roman de categorie Young Adult în 2021 (ActuaLitte).

Fotografia ediției: The Boat House, casa lui Dylan Thomas din Carmarthenshire, Țara Galilor. Sursa: The Guardian.

Ți-ar mai putea plăcea
Jon Fosse este laureatul Premiului Nobel pentru Literatură 2023 – Cronica de Carte
Eshkol Nevo la București | Cele mai bune cărți din 2019 – Cronica de Carte