Numărul pacienților declarați vindecați la nivel global va depăși astăzi 14 milioane – Cronica Știrilor Pozitive

1. Numărul pacienților declarați vindecați la nivel global va depăși astăzi 14 milioane.

2. Comisia Europeană a anunţat joi că a rezervat în numele statelor membre până la 400 de milioane de doze ale unui potenţial vaccin anti-Covid-19 la care lucrează compania farmaceutică americană Johnson & Johnson. (Hotnews)

3. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a asigurat că populaţia nu trebuie să se teamă de transmiterea Covid-19 prin alimente, după ce China a anunţat că a descoperit coronavirus pe unele produse importate. (News.ro)

4. Aproape 6% din populaţia Angliei e posibil să fi avut COVID-19 în perioada de vârf a pandemiei, au afirmat joi cercetătorii care studiază prevalenţa infecţiilor, cu câteva milioane mai mulţi decât cei testaţi pozitiv pentru această boală. (TheGuardian)

5. Robert Koch Institute, un reputat institut german specializat în boli infecțioase, a apreciat miercuri că un vaccin împotriva noului coronavirus ar putea fi disponibil cel mai devreme în această toamnă. (Profit.ro)

6. Departamentul de sănătate britanic şi-a revizuit miercuri în jos bilanţul oficial al deceselor provocate de pandemia de coronavirus cu peste 5.000 de cazuri, menţionând că acesta este rezultatul revizuirii modalităţii de calcul. (Hotnews)

7. Producția industrială a continuat recuperarea în iunie cu o creștere de 16,2% față de mai, evoluție ce aproape a înjumătățit declinul în termeni anuali adus de efectele pandemiei COVID-19. (Profit.ro)

8. Investițiile directe ale nerezidenților în România au revenit la o valoare pozitivă în iunie, după retragerile de capital ale firmelor străine din România în prima parte a anului pe fondul pandemiei COVID-19. (Profit.ro)

9. Numărul cererilor săptămânale de șomaj din SUA a continuat să scadă și a coborât sub pragul de 1 milion pentru prima dată de la izbucnirea pandemiei, semn că piața muncii începe să își revină. (Profit.ro)

10. Ministerul Transporturilor a anunțat că circulația rutieră pe tronsonul de 5 kilometri dintre Biharia și Borș din cadrul autostrăzii A3 va fi inaugurată în 4 septembrie. Tronsonul face legătura cu autostrada M4 din Ungaria. (Automarket)

11. Turbinele eoliene și panourile solare au produs în primul semestru din 2020 un nivel record de 10% din electricitate pe plan global, în urma declinului centralelor pe cărbune. (Profit.ro)

12. Volumul investițiilor imobiliare din România a totalizat aproximativ 395 milioane euro în prima jumătate a anului, cu 17% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. (Profit.ro)

13. România se află pe locul 7 în Uniunea Europeană după numărul de biciclete produs anual, 520.000, conform datelor prezentate de Eurostat. (Profit.ro)

14. Operatorii de salubrizare vor fi obligați să spele străzile situate în zona centrală a orașului minimum o dată pe zi, potrivit noului Regulament de organizare și funcționare a serviciului public de salubrizare. (Profit.ro)

15. Conducătorii auto le-ar putea prezenta agenților de poliție, la un eventual control, și varianta electronică a poliței RCA, fără a mai fi necesar să aibă asupra lor contractul de asigurare obligatorie auto doar în format original, pe suport de hârtie. (Profit.ro)

16. Israelul și Emiratele Arabe Unite (EAU) au semnat, sub egida Statelor Unite, ”un acord de pace istoric” și vor stabili relații diplomatice, a anunțat președintele american Donald Trump. (News.ro)

17. Curtea de Apel din Londra a decis că poliția britanică utilizează ilegal recunoașterea facială și încalcă astfel viața privată. Instanța s-a pronunțat în procesul intentat de militantul pentru drepturile civile Ed Bridges, în vârstă de 37 de ani. Reclamațiile acestuia fuseseră anterior respinse de mai multe ori, iar procesul era urmărit cu atenție de cei care se opun tehnologiei de recunoaștere facială. (Profit.ro)

18. Simona Halep, locul 2 WTA şi favorită principală, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului de la Praga. Simona a revenit după ce a pierdut primul set al meciului cu sportiva cehă Barbora Krejcikova, numărul 118 mondial. Halep s-a impus cu scorul de 3-6, 7-5, 6-2, în două ore şi şase minute. (News.ro)

19. FC Dinamo a anunţat, joi, că are un nou acţionar majoritar, şi anume compania Benel International SA, reprezentată de Pablo Cortacero. “Pentru prima oară în istoria de 72 de ani a clubului, Dinamo Bucureşti intră sub patronajul unei societăţi internaţionale”, se arată pe contul de Facebook al FC Dinamo. (News.ro)

20. Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a declarat, într-un interviu pentru AFP, că la Campionatul European amânat pentru anul viitor din cauza coronavirusului vor fi spectatori în tribune. (News.ro)

21. Artistul canadian The Weeknd a donat $300.000 pentru a ajuta la refacerea Beirutului în urma exploziilor. (News.ro)

Fotografia dimineții vine din Turcia, de la Salt Lake, de lângă Ankara. Halil Sagirkaya / Anadolu Agency / Getty:

Ți-ar mai putea plăcea
Taiwan-ul a înregistrat 200 de zile fără a înregistra vreun caz de transmitere locală a noului coronavirus – Cronica Știrilor Pozitive
Cercetătorii germani au reușit să facă șoarecii paralizați, după leziuni ale măduvei spinării, să meargă din nou – Cronica Știrilor Pozitive