Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis că masca de protecție devine obligatorie în Capitală în zonele aglomerate din aer liber – Cronica serii

1. Organizaţia Mondialăa Sănătăţii a avertizat azi că e posibil să nu existe niciodată o ”soluţie magică” împotriva pandemiei noului coronavirus, în pofida speranţelor date de cercetări cu privire la eventuale vaccinuri împotriva covid-19. (News.ro)

2. Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că, în luna iulie, s-au înregistrat precipitaţii cu 4.8 l/mp peste media multianuală a perioadei 1981-2010. De asemenea, temperatura medie a fost mai mare cu 0,3 grade Celsius decât media multianuală. Zilele de 30 şi 31 iulie au fost cele mai calde din această vară, iar recordul, 38,4 grade, s-a înregistrat la Calafat. (News.ro)

3. Cărțile de identitate vor fi schimbate cu cărți electronice, care pot fi eliberate de la naștere, la solicitarea părinților, acestea urmând să aibă o valabilitate de 2 ani, 4 ani sau 10 ani, în funcție de vârsta titularului. Pe cartea electronică de identitate vor fi datele care sunt și acum în actul de identitate, precum și date biometrice, respectiv imaginea facială și amprentele de la două degete. După introducerea cărții electronice de identitate nu va mai fi folosit cardul de sănătate, potrivit unui proiect de lege promulgat de președintele Iohannis. (Profit.ro)

4. Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis că masca de protecție devine obligatorie în Capitală în zonele aglomerate din aer liber – piețe, gări, autogări, stațiile STB. (G4Media)

5. Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) au crescut cu 3,6% la finalul lunii iulie, la 36,24 miliarde euro, faţă de luna iunie (35 miliarde euro), în timp ce nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. (News.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: FBI a identificat hackerii care au spart Twitter folosind o copie a bazei de utilizatori ai forumului OGUsers, date despre utilizatorii Discord și informații obținute de la Coinbase. Au fost identificați trei vinovați, cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani, creierul operațiunii fiind Graham Ivan Clark de 17 ani. (ZDNet)

6. Numărul de înmatriculări de persoane fizice și juridice a scăzut în primul semestru din 2020 cu 37,07%, comparativ cu perioada similară din 2019, la 49.051. Din acestea 33.972 sunt SRL, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului. (Profit.ro)

7. Numărul sosirilor înregistrate în structurile de primire turistică în luna iunie 2020 s-a situat la 334.000, în scădere cu 74,5% față de cel din luna iunie 2019, turiștii străini reprezentând 3,9%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. (Profit.ro)

8. Compania georgiană Diamond Link Global se pregătește să lanseze lucrările pentru construcția unui cablu submarin de internet ce va lega Georgia de România, proiect evaluat la $35 milioane. Cablul va conecta direct capitala georgiană, Tbilisi, de București, prin intermediul a două terminale aflate la Marea Neagră, respectiv în Poti (Georgia) și Constanța. Acesta va avea o lungime de 1.208 kilometri și o capacitate potențială de transfer de până la 129 Tbps (6 perechi de fibre cu o capacitate de 21,5 Tbps/pereche). (Profit.ro)

9. Cercetătorii din Singapore au dezvoltat o „piele electrică” despre care susţin că poate recrea simţul tactil. Dacă va fi omologată, această inovație le va permite persoanelor care au proteze ale membrelor să detecteze obiecte şi să le simtă textura sau chiar temperatura şi durerea. (Link)

10. Cei mai importanți 100 de advertiseri au cheltuit cu 12% mai puțini bani pentru reclamele Facebook în perioada 1 iulie – 29 iulie, conform unei estimări Pathmatics. Aceștia au investit, în contextul boicotului #StopHateForProfit la care au participat peste 1.000 de firme, $221.4 milioane față de $251.4 milioane anul trecut – o diferență prea mică pentru a afecta Facebook cu adevărat. (NYTimes)

Fotografia serii – O femeie se răcorește în metroul din Londra cu un ventilator mobil. Tolga Akmen/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
România s-a clasat pe locul 15 în topul celor mai poluate țări din Europa – Cronica serii
Cronica serii – 40 de ani de la revoluția islamică din Iran