Pentru prima oară de la ieșirea din starea de urgență, o localitate intră în carantină – Cronica dimineții
1. În urmă cu doar patru ani, România era fruntașa țărilor care urmau să adopte moneda unică europeană și respecta integral indicatorii macroeconomici necesari. Acum am ajuns la coada grupului de state din afara Eurozonei în ceea ce privește îndeplinirea cerințelor economice necesare, respectiv cele cinci criterii de la Maastricht. O analiză Cursdeguvernare.
2. O treime din energia termică produsă sau cumpărată de companiile de termoficare de stat nu ajunge în apartamentele populației, ci direct în subsolurile celor 51 de localități care încă beneficiază de un astfel de sistem centralizat. Doar 2 din 3 MWh de energie termică produși sau achiziționați de sistemele publice de încălzire au ajuns în 2019 la consumatorii finali, restul pierzându-se pe traseu, arată un studiu al reglementatorului din domeniu. (Profit.ro)
3. Localitatea Cartojani, din comuna Roata de Jos, judetul Giurgiu, a intrat, miercuri, 22 iulie, in carantina, dupa ce aici au fost confirmate 30 de cazuri de infectare cu coronavirus, la o populatie de 3.000 de oameni. (Link)
4. Ana Ciceala, propunerea USR pentru postura de candidat comun USR-Plus-PNL pentru Primăria Sectorului 3, îl acuză pe liderul partidului, Dan Barna, că a scos-o din cursă fără știrea ei, după care ar fi lansat un fake news la adresa ei și nu i-a permis să răspundă. (Ziare)
5. Senatoarea USR Florina Presadă afirmă că liderii Dan Barna şi şi Ludovic Orban ar fi negociat un candidat din partea PNL la Sectorul 3, deşi consideră că nu există un candidat mai bun decât Ana Ciceală. „Am înnebunit cu toţii”. Înţelegerile între Barna şi Orban ar fi ca la Sectoarele 1 şi 2 să fie candidaţi USR, la Sectorul 4 sau 5 să fie candidat PLUS, iar la restul de trei sectoare să fie puşi candidaţi de la PNL, au declarat surse politice. (News.ro)
Una din Cronica de Business: Veniturile Microsoft în trimestrul încheiat la finele lui iunie s-au ridicat la $38,03 miliarde, în creștere cu 13% față de perioada similară din 2019 și peste așteptările analiștilor. (Reuters)
6. Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat că săptămâna viitoare va anunţa candidaţii la Primăria Capitalei, dar şi la primăriile de sector, ”probabil cu Robert Negoiţă”. Ponta a adăugat că partidul său şi-a unit forţele cu partidul din care face parte Robert Negoiţă. (News.ro)
7. UiPath, primul unicorn înființat de antreprenori români, se pregătește pentru o listare publică inițială (IPO), decizia fiind ca operațiunea să fie derulată anul viitor, a anunțat co-fondatorul companiei Daniel Dines. (Profit.ro)
8. Liderii principalelor companii aeriene au trimis o scrisoare Statelor Unite și Uniunii Europene pentru a solicita un program comun de testare a pasagerilor, astfel încât să poată fi reluate călătoriile transatlantice. (Euronews)
9. Prezenţa oamenilor pe teritoriul Americii de Nord datează de cel puţin 30.000 de ani, potrivit concluziilor unor cercetări arheologice ale căror rezultate au fost publicate miercuri în revista Nature. Timp de mai multe decenii, teza cea mai frecvent acceptată a fost cea a unei prezenţe umane datând din urmă cu 13.000 de ani, corespunzând perioadei denumite Clovis, considerată mult timp drept prima cultură de pe continentul american, care a stat la originea strămoşilor amerindienilor. (Link)
10. FCSB a câştigat Cupa României, primul trofeu după cinci ani, după ce a învins, cu scorul de 1-0, echipa Sepsi Sfântu Gheorghe. Golul a fost marcat de Denis Man, în minutul 65, după o gravă eroare defensivă a adversarilor. FCSB a cucerit ultima dată trofeul în 2015, an în care a reuşit eventul. Acesta a fost primul meci al noului antrenor al FCSB, Anton Petrea, care l-a înlocuit pe Bogdan Argeş Vintilă. (News.ro)
Fotografia dimineții – Daniel Dines, cofondator și CEO-ul UiPath, prezent ieri la CNN: