BNR: Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 13% în luna mai, până la 139,06 miliarde lei – Cronica serii

1. Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut în luna mai cu 0,8% față de luna anterioară, până la 139.064,6 milioane lei, iar faţă de luna mai 2019 au înregistrat o creştere de 13%. Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei (exprimate în lei) au înregistrat o creştere de 0,5% faţă de luna aprilie 2020 (până la 99.437,3 milioane lei). Exprimate în euro, acestea s-au majorat tot cu 0,5%. Comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 18,4% (majorarea a fost de 16,1 la sută dacă indicatorul este exprimat în euro). (News.ro)

2. Președintele Klaus Iohannis a contestat la Curtea Constituțională legea votată de Parlament care scoate educația sexuală din școli. (Hotnews)

3. Legislația în vigoare va fi modificată în vederea simplificării formalităților aferente înființării unei firme și înregistrării în Registrul Comerțului. Mai multe declarații, documente și certificate nu vor mai fi obligatorii, iar transmiterea actelor va putea fi realizată electronic. (Profit.ro)

4. Cererea pentru combustibili fosili a atins vârful absolut în 2019 și nu va mai reveni niciodată la acel nivel, conform unei analize Boston Consulting Group. (News.ro)

5. Într-o actualizare a proiecțiilor prezentate în aprilie, FMI transmite că se așteaptă acum la o scădere de 4,9% a produsului intern brut global în 2020, față de o contracție de 3% estimată anterior. Pentru anul viitor, Fondul estimează o creștere economică de 5,4%, comparativ cu un avans de 5,9% preconizat în urmă cu două luni. (Profit.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: Segway nu va mai produce celebrul vehicul pe două roți lansat la începutul anilor 2000. Producția va înceta pe 15 iulie, iar majoritatea angajaților vor fi disponibilizați. Rămâne funcțională divizia care produce trotinetele Segway Discovery. (FastCompany)

6. Iranul este pregătit să înceapă un dialog cu Statele Unite, dacă Washingtonul îşi cere scuze pentru retragerea unilaterală din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian şi plăteşte despăgubiri, a anunţat miercuri preşedintele iranian Hassan Rohani. (News.ro)

7. Un raport intern al Uniunii Europene, făcut la 2 ani de la adoptarea legislației GDPR, arată cât de dificilă a fost implementarea regulilor de protecție a datelor personale, ce povară a reprezentat pentru companiile mici și mijlocii și cum a îngreunat aceasta dezvoltarea tehnologică. (FT)

8. 30% din proprietarii de spaţii de birouri se aşteaptă să fie nevoie să scadă chiriile până la sfârşitul acestui an sau cel târziu în primele trei luni ale anului viitor, conform unui studiu recent al Colliers International. (News.ro)

9. Disney+, noua platformă de streaming care este văzută ca principala amenințare pentru Netflix, se va extinde la începutul toamnei în mai multe țări din Europa. Astfel, de la jumătatea lunii septembrie, Disney+ va putea fi accesat în Portugalia, Norvegia, Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda, Belgia și Luxemburg. Un abonament va costa 7 euro pe lună. (Profit.ro)

10. Scriitorul George R.R. Martin, autor al „Game of Thrones”, le-a transmis fanilor că va finaliza anul viitor al şaselea roman din seria „A Song of Ice and Fire” pe care a început să îl scrie în 2012. (News.ro)

Fotografia serii – Președintele Putin vorbind la parada de Ziua Victoriei, desfășurată azi după ce a fost amânată din 9 mai. Dmitry Astakhov/Tass:

Ți-ar mai putea plăcea
Mâine se reia activitatea la metrou – Cronica serii
Cronica serii – 320.000 de semnaturi stranse de USR pentru campania “fara penali”