Beijingul va închide din nou toate şcolile şi universităţile, după o revenire a cazurilor de Covid-19 în capitala chineză – Cronica dimineții

1. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a semnat ordinul care stabileşte măsurile ce trebuie luate în mall-uri pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, în sălile de pariuri sportive şi în cele de jocuri de noroc. Între acestea sunt măsurarea temperaturii la intrarea în centrul respectiv, măsuri de igienă, dezinfecţie şi aerisire, amplasarea de panouri de informare, dar şi de marcaje pentru păstrarea distanţei. (News.ro)

2. Economia globală este pe cale să înregistreze în 2020 o scădere semnificativ mai mare comparativ cu estimarea făcută de Fondul Monetar Internaţional în luna aprilie, a afirmat marţi economistul şef la instituţiei financiare, Gita Gopinath. FMI estimase că economia globală va înregistra cea mai gravă criză financiară de la Marea Depresiune din anii 1930. La momentul respectiv, Fondul a prognozat a contracţie de 3% a PIB-ului mondial în 2020. (News.ro)

Una din Cronica de Business: Profiturile băncilor americane au scăzut cu 69,6% în primele trei luni ale anului versus perioada similară din 2019, până la valoarea de $18,5 miliarde, ca efect al pandemiei. (Reuters)

3. Brazilia a stabilit un nou record negativ pentru cazurile de coronavirus înregistrate într-o singură zi, raportând 34.918 de noi cazuri în 24 de ore. Totalul a ajuns la 923.189 de infectări, cele mai multe din lume în afara Statelor Unite. (Hotnews)

4. Beijingul va închide din nou toate şcolile şi universităţile, după o revenire a cazurilor de Covid-19 în capitala chineză, a anunţat marţi seară Primăria. Descoperirea în cinci zile a 106 de bolnavi, având legături cu piaţa din oraş, a constituit un şoc pentru locuitori. Autorităţile au solicitat celor 21 de milioane de locuitori să evite călătoriile „neesenţiale” în exteriorul frontierelor municipale.  (News.ro)

5. Croația și Bulgaria ar putea să se alăture în acest an la ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb), o perioadă obligatorie de doi ani, înainte de adoptarea monedei euro, a declarat Fabio Panetta, membru în board-ul Băncii Centrale Europene. Acesta a lăudat eforturile făcute de cele două state în procesul de trecere la moneda unică. (Profit.ro)

Promo: Mercedes-Benz Vito Furgon si Tourer, Sprinter 3,5t si 5t, Clasa V si Clasa X din stoc cu rate de leasing gratuite 4 luni, asigurare CASCO gratuita 6 luni si pachetul de 6 revizii cu 25% discount, pana la 30 septembrie. Oferta este supusa unor termene si conditii si este valabila prin Mercedes-Benz Leasing IFN S.A. Detalii la partenerii autorizati.

6. Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, a anunțat că utilizatorii rețelei sociale vor avea posibilitatea de a activa o opțiune care să nu le afișeze reclamele politice. Zuckerberg nu a precizat când va fi disponibilă această opțiune. (CNBC)

7. Oamenii de știință au descoperit o structură situată sub Insulele Marchize, din Polinezia franceză, care se află la 2.900 de kilometri de suprafața terestră, undeva la limita dintre nucleul extern și mantaua terestră internă. Uriașa structură, a cărei compoziție rămâne deocamdată necunoscută, are cam 1.000 de kilometri diametru și 25 de kilometri grosime. (Link)

8. Mai mult de 30 de civizilizații extratereste inteligente ar putea exista în Calea Lactee, galaxia în care se află planeta noastră. Datele apar într-un studiu care a folosit Pământul ca model pentru a estima cum poate exista viață în alte zone din galaxie. (Axios)

Una din Cronica Externă: Premierul Noii Zeelande Jacinda Arden a admis o încălcare a protocoalelor de sănătate, după ce două femei care au călătorit dinspre Marea Britanie au fost găsite pozitive pentru coronavirus, fiind primele noi cazuri în Noua Zeelandă în peste trei săptămâni. Cele două femei au ieșit din izolare fără a fi testate. (Link)

9. Doar 14% dintre americani se declară foarte fericiți, relevă datele unui sondaj care se desfășoară o dată la doi ani pentru a măsura atitudinea și comportamentul populației. Este cel mai mic procent din 1972 până în prezent. Niciodată, de când sunt realizate sondajele, acest procent nu a scăzut sub 29%. (AP)

10. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, spune că şi-ar dori ca Nicuşor Dan să devină viceprimar, menţionând că ar colabora bine cu acesta. „Aş vrea să fac echipă cu domnul Dan, în calitate de viceprimar”, afirmă Firea. Întrebată dacă acesta are calităţi, Firea susţine că: „Parţial. De aceea nici nu poate fi deocamdată primar general”. (News.ro)

Fotografia dimineții – Un protest al asistentelor medicale la Roma împotriva salariilor reduse. Filippo Monteforte/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
România are în depozite aproximativ 3,2 miliarde de metri cubi de gaze naturale – Cronica dimineții
Elevii din România s-au clasat pe locul 4 la Olimpiada Internațională de Matematică – Cronica dimineții