Cronica serii – Președintele Iohannis refuză numirile Olguței Vasilescu la Transporturi și Ilan Laufer la Dezvoltare

Breaking News: Cei trei indici ai bursei americane, The Dow industrials, S&P 500 și Nasdaq, au pierdut tot câștigul din acest an. (WSJ)

1. Președintele Iohannis a refuzat să semneze decretele de numire pentru Olguța Vasilescu, propusă ca ministrul al Transpoturilor, și pentru Ilan Laufer, propus ca ministru al Dezvoltării. Iohannis nu a semnat nici revocarea actualului ministrul al Dezvoltării, Paul Stănescu, si a celui de la Transporturi, Lucian Şova. (News.ro)

2. Sindicaliştii de la metrou au suspendat greva generală anunţată să înceapă mâine dimineață. (News.ro)

3. Băncile din România au încheiat primele 9 luni cu un profit net de 5,87 miliarde de lei, mai mare decât întregul profit pe întreg anul trecut, și cu 42% peste rezultatul din septembrie 2017. Profitul net pe anul trecut în sistemul bancar a fost de 5,56 miliarde de lei, fiind cel mai ridicat în termeni nominali din istorie. Dacă băncile mențin profitabilitatea actuală, atunci ar putea încheia anul cu venituri nete de 7,8 miliarde de lei. (Profit.ro)

4. Black Friday s-a încheiat cu o creştere de 30% în acest an, faţă de ediţia de anul trecut, în condiţiile în care peste 5000 de magazine online au avut promoţii, potrivit datelor publicate de Asociaţia Română a Magazinelor Online. (News.ro)

5. Românii, în mare parte dezinteresaţi de politică, au încredere în Armată, preferă ca ţara să fie condusă de un guvern tehnocrat şi de un preşedinte cu „mână de fier” şi, deşi cred că Europa şi România merg în direcţii greşite, majoritatea spun că situaţia economică a familiei lor este una foarte bună. Acestea sunt rezultatele unui sondaj de opinie realizat de Inscop Research. (News.ro) Acelasi sondaj releva că 12% dintre români nu ştiu ce sărbătorim anul acesta prin ceea ce se numeşte „Centenarul României”, iar 7% confundă Marea Unire cu Unirea Principatelor Române. (News.ro)

6. Fostul ministru al Finanțelor din Administrația Bill Clinton, Larry Summers, a declarat zilele trecute că există 50% șanse ca Statele Unite să intre în recesiune în următorii 2 ani. (CNBC) Bitcoin coboară sub 4.500 dolari, la un nou minim al ultimelor 13 luni (Profit.ro) Firmele plătesc taxe și impozite în România mai ușor decât în Polonia, Ungaria și Bulgaria, dar mai dificil față de alte state din regiune (Profit.ro) iar Banca Transilvania lansează opțiunea de plată contactless prin smartwatch (Profit.ro)

7. Samsung lucrează la patru variante pentru telefonul Galaxy S10, dintre care una, care va fi 5G și va fi lansată în primăvara viitoare în Statele Unite și Coreea de Sud, va avea un ecran de 6.7 și șase camere, două în față și patru în spate. (WSJ)

8. Guvernul din Georgia a decis să anuleze datoriile bancare, de peste $560 milioane, ale peste 600.000 de cetățeni din această țară care se aflau pe ”lista neagră” a rău-platnicilor. Premierul georgian consideră că anularea datoriilor va permite sutelor de mii de cetățeni ”să rupă cătușele și să ajungă să desfășoare din nou o activitate economică la scară largă”. (Profit.ro)

9. Pro TV solicită Guvernului ajutor de stat pentru serialul Las Fierbinți, respectiv pentru ediția de Crăciun și sezonul de toamnă al anului viitor, în cuantum total echivalent de peste 1 milion de euro. (Profit.ro)

10. O revistă despre nunți din Australia s-a închis după ce clienții de publicitate au refuzat să mai consume, boicotând revista pentru decizia de a refuza să afișeze un cuplu de același sex pe copertă. (Link)

Bonus: Pierderile din capitalizarea pe bursă a celor 5 companii din grupul FAANG, versus cea mai înaltă cotație din ultimele 52 de săptămâni:

Facebook: $250 miliarde
Amazon: $255 miliarde
Apple: $222 miliarde
Netflix: $63 miliarde
Alphabet/Google: $155 miliarde

Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
România a importat un TWh de gaz rusesc de la începutul conflictului din Ucraina – Cronica serii
Cronica serii – Şase procurori şi-au depus candidatura pentru a ocupa funcţia de procuror-şef al DNA