Consiliul de Administraţie a BNR: Investițiile vor scădea masiv în trimestrul II – Cronica dimineții
1. Consiliul de Administraţie a BNR consideră că perspectiva investiţiilor este caracterizată de incertitudini, care sunt anticipate să consemneze un declin masiv în trimestrul II, de natură să determine practic integral contracţia economică din 2020, dar să şi afecteze potenţialul viitor al economiei. Conducerea băncii centrale se arată totodată îngrijorată de perspectiva continuării deteriorării deficitului de cont curent în anul curent, ca pondere în PIB. (News.ro)
2. La solicitarea Ministerului Economiei, acționarii Nuclearelectrica au aprobat în ședința AGA de vineri încetarea negocierilor cu chinezii de la China General Nuclear Power Corporation pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Este concretizată, astfel, intenția Guvernului de a renunța la chinezi și de a analiza alte opțiuni. (Hotnews)
Una din Cronica de Business: Profitul producătorului de software Adobe a atins nivelul record de $1,1 miliarde în al doilea trimestru, la venituri de $3,3 miliarde, în creștere cu 14% față de perioada similară a anului trecut. (ZDNet)
3. Băncile din centrul, estul și sud-estul Europei se confruntă cu unul dintre cei mai dificili ani de după criza financiară globală și multe dintre ele se așteaptă să reducă creditarea și să se confrunte cu o creștere a creditelor neperformante, conform rezultatelor unui studiu publicat vineri. (Profit.ro)
4. Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a precizat că nu a făcut niciodată referire la o anchetă a DNA care ar viza campania electorală, însă i s-au cerut documente, pe care i s-a părut normal să le pună la dispoziţia anchetatorilor. ”Sunt bani publici, dacă doresc să vadă anumite cheltuieli, mi se pare corect”, a declarat Ciolacu. (News.ro)
5. Economia Regatului Unit a scăzut cu 20,4% în aprilie. Scăderea înregistrată în martie și aprilie a anulat creșterea economică din ultimii 18 ani. (Bloomberg)
Promo: Mercedes-Benz Vito Furgon si Tourer, Sprinter 3,5t si 5t, Clasa V si Clasa X din stoc cu rate de leasing gratuite 4 luni, asigurare CASCO gratuita 6 luni si pachetul de 6 revizii cu 25% discount, pana la 30 septembrie. Oferta este supusa unor termene si conditii si este valabila prin Mercedes-Benz Leasing IFN S.A. Detalii la partenerii autorizati.
6. Brazilia a depășit Marea Britanie la numărul de decese cauzate de Covid-19 și a devenit a doua țară din lume, după Statele Unite. (Reuters)
Una din Cronica Externă: Rusia a reacționat pozitiv cu privire la retragerea a mai mult de o treime din trupe americane staționate în Germania. Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe a declarat că decizia SUA va ”ajuta la reducerea potențialului conflictual” și la remedierea tensiunilor în regiune. (AP)
7. John Bolton, fostul consilier în probleme de securitate naţională al lui Donald Trump, îl acuză, într-o carte de memorii, pe preşedintele Statelor Unite de faptul că a luat şi alte decizii pasibile de destituire decât cele din scandalul ucrainean şi numai cu scopul de a-şi asigura ”realegerea”, a anunţat vineri editura sa. Potrivit Editurii Simon & Schuster, John Bolton evocă ”haosul de la Casa Albă”, ”procesul de luarea deciziilor incoerent şi dezlânat al preşedintelui şi comportamentul său cu aliaţii şi cu inamicii, de la China la Rusia, trecând prin Ucraina, Coreea de Nord, Iran, Regatul Unit, Franţa şi Germania”. (News.ro)
8. Apple a șters două aplicații de podcasturi din App Store-ul chinez la cererea oficialităților chineze responsabile cu cenzura. (TheGuardian)
9. Teatrul Odeon pune la dispozitia publicului o montare exceptionala a piesei “O noapte furtunoasa”, din 1998 in regia lui Mihai Maniutiu avandu-I in distributie pe Marin Moraru – Jupân Dumitrache, Gheorghe Dinica – Nae Ipingescu, Dorina Lazar – Zita, Oana Pellea – Veta, Marcel Iures – Chiriac, Marian Ralea – Rica Venturiano, Marius Stanescu – Spiridon. “O noapte furtunoasa” va fi disponibil pe pagina de Facebook şi pe canalul de YouTube ale Teatrului Odeon pana duminica, la miezul noptii. (Urban.ro)
10. Academy of Motion Picture Arts and Sciences a anunțat că va constitui un grup de lucru care să lucreze criteriile de diversitate pentru filmele care vor să concureze la premiile Oscar. Aceste criterii nu se vor aplica pentru premiile de anul viitor. (Reuters)
Fotografia dimineții – Statuia lui Winston Churchill din Londra acoperită pentru a fi protejată înaintea protestelor anunțate în acest weekend. AP: