Liderii europeni rămân divizați cu privire la propunerea privind planul de recuperare economică – Cronica Externă
Uniunea Europeană
1. Liderii europeni rămân divizați cu privire la propunerea privind planul de recuperare economică, a avertizat președintele Consiliului European Charles Michel. Statele membre au divergențe serioase privind natura fondurilor alocate, dacă vor fi împrumuturi rambursabile sau ajutoare. (Politico)
2. Europarlamentarii vor discuta săptămâna viitoare în Parlamentul European o propunere privind chemarea în judecată a Chinei în fața Curții Internaționale de Justiție cu privire la decizia liderilor chinezi de a impune o nouă lege privind securitatea națională în Hong Kong. Curtea Internațională de Justiție, cu sediul în Haga, este cea mai înaltă instanță a Națiunilor Unite. ”Intenționăm să arătăm ce poate face UE dincolo de datul din mâini”, a declarat eurodeputatul verzilor Reinhard Bütikofer, președintele delegației PE pentru relațiile cu China. (Politico)
Rusia
3. Rusia a reacționat pozitiv cu privire la retragerea a mai mult de o treime din trupe americane staționate în Germania. Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe a declarat că decizia SUA va ”ajuta la reducerea potențialului conflictual” și la remedierea tensiunilor în regiune. (AP)
SUA
4. Ordinul președintelui Donald Trump de a bloca proprietățile anumitor persoane associate Curții Penale Internaționale, emis pe 11 iunie 2020, este o reacție previzibilă și distructivă, arată o analiză de securitate. Decizia Curții Penale Internaționale de a investiga crime împotriva umanității, inclusive tortură și viol, presupus comise în Afghanistan de soldații americani, implicit asupra facilităților de detenție ale SUA din Lituania, Polonia și România intră sub jurisdicția Curții, pentru că aceste state, inclusiv Afghanistan, sunt membre ale CPI. SUA a refuzat să fie membră a CPI și nu recunoaște autoritatea acestei instanțe internaționale. (Link)
Orientul Mijlociu
5. Noi proteste au izbucnit în Liban, pe fondul unei crize economice prelungite, corupției și sărăcirii populației. Premierul libanez Hassan Diab a convocat vineri o sesiune de urgență a guvernului, după ce valoarea monedei naționale s-a prăbușit. (NYTimes)
6. Autoritățile din Iordania l-au arestat pe un fost membru al Parlamentului pentru că ar fi „atacat regele și regina” și ar fi criticat familia regală. Procurorul general l-ar fi reținut pe temeiul acuzației de ”subminare a regimului” și ”violare a legii electronice”. Ahmad Oweidi al-Abbadi obișnuia să apară în video-uri online prin care cerea guvernului să lupte împotriva corupției și să ancheteze oficiali. (AlJazeera)
Asia
7. Coreea de Nord a promis vineri că va crea o forță militară mult mai solidă împotriva amenințărilor venite dinspre SUA. Întâlnirea istorică dintre Donald Trump și Kim Jong-un de acum doi ani nu a condus la o îmbunătățire a relațiilor dintre cele două state. (Link)
Africa
8. Organizația Mondială a Sănătății, prin coordonatorul său pentru Africa, a declarat că pandemia coronavirus accelerează în tot continentul, chiar dacă numărul de cazuri rămâne mic la nivel global. (AlJazeera)
Australia
9. Premierul australian Scott Morisson și-a cerut scuze vineri pentru că a negat trecut Australiei cu privire la sclavie, după ce un guvernator a anunțat că va scoate statuia fostului rege belgian Leopold al II-lea din spațiul public, ca parte a unei re-examinări globale a injustiției rasiale. (AP)
Global
10. Twitter a declarat că a scos de pe platforma sa zeci de mii de conturi chinezești care răspândeau știri false, precum și 1152 de conturi rusești și 7340 conturi turcești. (NYTimes)