Amazon întrerupe furnizarea soluțiilor de recunoaștere facială poliției din Statele Unite – Cronica de Tehnologie

1. Google a lansat Android 11 beta 1, care poate fi acum instalat pe smartphone-urile din seria Pixel. Android 11 va fi un update minor. Cele mai importante noutăți vizează notificările, iar dintre acestea se remarcă separarea notificărilor de la aplicațiile de chat de restul notificărilor. (Profit.ro)

2. Amazon întrerupe furnizarea soluțiilor de recunoaștere facială poliției din Statele Unite. Pentru un an, departamentele de poliție nu vor mai avea acces la platforma Rekognition, la rândul ei foarte controversată. Amazon spune că guvernele ar trebui să adopte reguli mai stricte privind recunoașterea facială, care să aibă ca scop folosirea etică a acestei tehnologii. (Profit.ro)

3. Apple a ajuns să valoreze peste $1500 miliarde, după ce acțiunile sale au ajuns la nivelul record de $352. Apple este prima companie din Statele Unite care depășește acest nivel. (9to5mac)

4. Tesla a devenit cel mai valoros producător auto din lume, după ce prețul acțiunilor companiei a trecut de $1.000. Compania lui Elon Musk valorează acum mai mult decât General Motors, Ford și Fiat Chrysler la un loc. (Cnet)

Promo: ELROND, o echipă formată la Sibiu, a reușit să construiască în mai puțin de 3 ani, cu o finanțare de $5,15 milioane, un blockchain de 1.000 de ori mai scalabil, care poate procesa peste 10.000 de tranzacții pe secundă – față de 5-7 Bitcoin sau 15 Ethereum. Compania va introduce o interfață care va simplifica folosirea tehnologiei blockchain, deschizând-o spre adopție la scară largă: „În curând tehnologia va fi la fel de simplu de folosit ca e-mailul sau browserul pentru internet”. Detalii despre ei aici

5. Facebook a angajat o firmă de securitate cibernetică pentru a ajuta FBI să prindă un individ care șantaja și amenința mai multe fete minore prin intermediul aplicațiilor de chat și a rețelei sociale. A fost pentru prima oară când Facebook a ajutat instituțiile legii să spargă contul unui suspect, iar compania americană nu a dat celor de la FBI exploitul pe care l-a folosit. (Vice)

6. Startup-ul de evenimente virtuale Wave primește o investiție de $30 milioane în cadrul unei runde conduse de Maveron. Wave, care se focusează pe concerte muzicale, a organizat până acum peste 50 de evenimente virtuale, găzduind până la 400.000 de participanți în același timp. (GeekWire)

7. Fintech-ul M1 Finance primește o finanțare de $33 milioane, ajungând la $54 de milioane strânși. M1 Finance oferă o aplicație care facilitează investiții fără comisioane și a ajutat utilizatorii să câștige anul acesta peste $650 milioane. (Americaninno)

8. Un site polonez, numit PimEyes, folosește recunoașterea facială pentru a găsi pe internet mai multe poze ale persoanei din imaginile urcate de utilizatori. Pentru facilități suplimentare, precum accesarea site-ului care conține imaginile găsite, PimEyes cere €10.99 pe zi. (OneZero)

9. Facebook relaxează interdicțiile privind reclamele la măștile de protecție, permițând acum companiilor să promoveze măști care nu sunt medicale. Limitarea a fost impusă în martie, când măștile de protecție erau greu de găsit, pentru a descuraja abuzurile. (The Verge)

10. Xperia 1 II oferă o bună experiență multimedia, excelând în ceea ce privește fotografia și filmarea. Autonomia și versiunea “curată” de Android sunt alte atuuri ale smartphone-ului care descurajează prin prețul de €1.200. (Cnet)

Ți-ar mai putea plăcea
Timpul alocat streaming-ului a crescut cu 122% YoY în Europa – Cronica de Tehnologie
Apple ia în calcul dezvoltarea roboților de casă – Cronica de Tehnologie