Camera Deputaților a votat eliminarea educației sexuale din școli – Cronica serii

1. Parlamentul, prin votul final al Camerei Deputaților, a respins proiectul de ordonanță de urgență al Guvernului prin care dublarea alocațiilor pentru copii a fost amânată până la 1 august. Chiar dacă președintele Iohannis va promulga acest proiect de respingere a ordonanței, așa cum a promulgat și legea de dublare a alocației, Guvernul are posibilitatea emiterii unei noi ordonanțe prin care să amâne aplicarea acestei măsuri. (Profit.ro)

2. În luna aprilie, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 4,8%, cu 0,2% mai mare decât procentul înregistrat în martie. (News.ro)

3. Suspendarea măsurilor de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanțele civile și comerciale, care tocmai a fost extinsă până la 25 iunie, va fi valabilă până la data de 1 septembrie 2020. Măsura a fost adoptată astăzi, cu 300 de voturi pentru și doar o abținere, de Camera Depuaților, forul decizional al Parlamentului în domeniu. (News.ro)

4. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că ”legile justiţiei trebuie reparate” şi va avea consultări în acest sens, iar Guvernul va veni cu iniţiativă legislativă pentru a repara legile justiţiei. ”Este nevoie de un pas hotărât şi curajos”, afirmat şeful statului care a atacat din nou PSD, pe care l-a acuzat că vrea să ”pună piciorul pe justiţie”. (News.ro)

5. Deputatul ALDE Varujan Vosganian a anunţat azi, în plenul Camerei Deputaţilor, afilierea deputaţilor ALDE la grupul parlamentar al PSD. ”Afilirea la grupul parlamentar PSD nu presupune însă renunţarea la calitatea de membru ALDE”, a transmis formaţiunea. (News.ro)

Promo: ELROND, o echipă formată la Sibiu, a reușit să construiască în mai puțin de 3 ani, cu o finanțare de $5,15 milioane, un blockchain de 1.000 de ori mai scalabil, care poate procesa peste 10.000 de tranzacții pe secundă – față de 5-7 Bitcoin sau 15 Ethereum. Compania va introduce o interfață care va simplifica folosirea tehnologiei blockchain, deschizând-o spre adopție la scară largă: „În curând tehnologia va fi la fel de simplu de folosit ca e-mailul sau browserul pentru internet”. Detalii despre ei aici

6. Inițiativa PSD și PNL prin care predarea educației sexuale în școli este eliminată, fiind înlocuită cu ”educație sanitară” pentru care este nevoie de acordul expres al părinților, a fost adoptată azi de Camera Deputaților. (Hotnews)

7. Curtea Constituțională a decis azi, cu majoritate de voturi, că ordonanța de urgență prin care au fost prelungite mandatele aleșilor locali, precum și legea PSD-ALDE-Pro România prin care Parlamentul și-a arogat atribuția de a stabili data alegerilor locale, sunt neconstituționale. Prelungirea mandatelor aleșilor locali se poate face doar prin lege. (G4Media)

8. Statele Unite ar putea suspenda dreptul companiilor aeriene chineze de a mai zbura pe teritoriul său după ce companiile aeriene americane nu au primit încă aprobarea autorităților de la Beijing pentru a-și relua zborurile către China, suspendare din cauza pandemiei. (WSJ)

Una din Cronica de Tehnologie:  Într-o discuție prin video-chat cu proprii angajați, după protestul virtual organizat de aceștia, Mark Zuckerberg a rămas ferm pe poziție în ceea ce privește lipsa de acțiune a Facebook în cazul postărilor inflamatorii ale lui Donald Trump. Zuckerberg a mai spus că i-a transmis președintelui că el, personal, crede că postările sunt nocive, însă acestea nu contravin regulilor rețelei sociale. (NY Times)

9. Pescuitul în mediul natural se reia, începând de azi, după ce timp de aproape două luni activitatea a fost restricționată, conform ordinului de prohibiție emis de Ministerul Mediului și cel al Agriculturii. (Profit.ro)

10. Peste 100 de milioane de americani accesează lunar YouTube și YouTube TV pe televizor. Watch time-ul acestor servicii pe TV a crescut în martie cu 80% YoY. Televizoarele conectate la internet din Statele Unite au atras anul trecut reclame în valoare de $6.5 miliarde. (WSJ)

Fotografia serii – Prima pagină a cotidianului New York Post, ediția de azi:

Ți-ar mai putea plăcea
Ursula von der Leyen: Nu vom uita solidaritatea poporului român în aceste momente esenţiale – Cronica serii
Inflația a ajuns la cel mai ridicat nivel din 2004 – Cronica serii