Ministrul Educaţiei: Din toamnă clasele de elevi nu vor mai avea peste 30 de copii – Cronica dimineții

1. Deficitul bugetar din primele patru luni s-a situat la 26,82 miliarde lei (2,48% din PIB), după ce a urcat cu 8,8 miliarde de lei doar în aprilie și cu 10 miliarde de lei în martie, în contextul impactului economic al măsurilor luate de Guvern pentru combaterea epidemiei de coronavirus. În primele patru luni ale anului trecut, deficitul bugetar s-a situat la 11,41 miliarde de lei (1,08% din PIB). (Profit.ro)

2. Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a afirmat, miercuri seară, că nu consideră posibil scenariul ca din toamnă clasele de elevi să mai aibă peste 30 de elevi, luându-se în calcul ca o parte a activităţilor să fie derulate online. (News.ro)

3. Un procent de 63% dintre românii de peste 18 ani au declarat că au venituri similare celor dinaintea decretării stării de urgenţă, în timp 28% dintre ei au acum venituri mai mici. Datele apar în cel mai recent Barometru UNSAR-IRES, care relevă că cei mai mulţi români declară că îşi vor tempera cheltuielile şi vor amâna achiziţiile în următoarea perioadă. (News.ro)

Una din Cronica de Business: Compania ByteDance, care deține aplicația TikTok, a înregistrat un profit net de peste $3 miliarde anul trecut, la încasări de $17 miliarde. ByteDance este considerată cel mai valoros startup din lume. (Bloomberg)

4. Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat, miercuri, că cel mai important parteneriat al Europei este cel cu SUA, comentând însă că acesta nu este așa cum și-ar dori, mai ales în probleme legate de mediu. În context, liderul de la Berlin a spus că UE are ”un interes strategic” în colaborarea cu China care va revendica poziția de lider în actuala arhitectură internațională. (Hotnews)

5. Numărul deceselor cauzate de noul virus a depășit 100.000 în Statele Unite. (WSJ)

6. Compania farmaceutică Merck a iniţiat procedurile de testare a unui tratament anticoronavirus cu o pastilă dezvoltată de savanţi americani care are rolul de a provoca o „eroare catastrofală” asupra virusurilor. Medicamentul, denumit tehnic EIDD-2801, funcţionează prin plantarea unor molecule în materialul genetic ARN al unui virus, generând apoi o serie de mutaţii care la un moment dat îl ucid. (Hotnews)

Promo: Vrei mai multe vânzări online? Orange, Elefant, Decathlon, Fashiondays sau Vivre colaborează prin 2Performant cu mii de publisheri, specialiști PPC, comparatoare de prețuri, bloggeri sau vloggeri. Ne apropiem de 200 de milioane de euro vânzări generate pentru sute de magazine online, hai și tu alături de noi https://ro.2performant.com/advertiseri/

7. Astronauţii NASA Doug Hurley şi Robert Behnken ar fi trebuit să pornească miercuri, la ora României 23.33, în prima misiune de pe teritoriu american în nouă ani spre Staţia Spaţială Internaţională. Însă, din cauza condiţiilor meteorologice, misiunea a fost amânată pentru sâmbătă. (News.ro)

8. Apple va produce următorul film al lui Martin Scorsese, “Killers of the Flower Moon,” cu Leonardo DiCaprio și Robert De Niro în rolurile principale. Filmul va fi cel mai mare proiect al companiei în industria filmului. Netflix și alte companii au concurat pentru a obține drepturile de producție pentru acest film. (WSJ)

Una din Cronica Externă: Secretarul de stat al SUA Mike Pompeo a declarat în fața Congresului SUA că Hong Kong nu mai este autonom față de China. Declarația sa poate avea implicații profunde pentru relațiile comerciale dintre SUA și Hong Kong. (BBC)

9. HBO Max a fost lansat oficial, devenind al doilea concurent important pentru Netflix, intrat pe piață în ultima jumătate de an, după Disney+. Noul serviciu va putea fi contractat separat de HBO Now sau HBO Go de către cei care nu sunt deja abonați la unul din serviciile de streaming oferite și până acum de HBO. Pentru cei care sunt abonați la HBO Now sau HBO Go, trecerea la HBO Max se va face automat în momentul în care serviciul va fi disponibil, aplicațiile serviciilor HBO Now și HBO Go urmând a fi actualizate la HBO Max. (Profit.ro)

10. Proprietarul unei vinării din Italia a închiriat un avion privat pentru a aduce la lucru opt muncitoare din România despre care spune că îi sunt indispensabile. De mai bine de un deceniu, femeile merg de două ori pe an în peninsulă pentru a-l ajuta la vie. Anul acesta, din cauza restricțiilor cauzate de Covid-19, ele au fost întoarse de la granița cu Ungaria. (Link)

Fotografia dimineții – România va fi una dintre țările beneficiare ale programului de 750 miliarde euro anunțat de Comisia Europeană:

Ți-ar mai putea plăcea
Noile restricții aprobate de guvern intră în vigoare sâmbătă – Cronica dimineții
SUA a aprobat primul vaccin anti Covid-19 pentru grupa de vârstă 12-15 ani – Cronica dimineții