Ludovic Orban: Pensiile vor creşte cu atât cât va permite economia – Cronica dimineții

1. Premierul Ludovic Orban a declarat sâmbătă că pensiile vor creşte, dar vor creşte cu atât cât va permite economia, precizând că sustenabilitatea sistemului de pensii este fundamentală. Un răspuns similar a dat şeful Executivului şi în legătură cu posibilitatea dublării alocaţiilor. (News.ro)

2. Cel mai bun moment pentru organizarea alegerilor locale este sfârșitul lunii septembrie, în timp ce alegerile parlamentare ar putea avea loc în 6 decembrie, dacă epidemia de COVID-19 va permite, a declarat aseară premierul Ludovic Orban. (Hotnews)

3. Patronatul din domeniul HORECA, HORA, a agreat cu premierul Orban un plan de deschidere a restaurantelor în trei etape, prima la 1 iunie și ultima o lună mai târziu, și așteaptă o reconfirmare de la Guvern a acestor măsuri. În paralel, cer de la ANSVA, cu care au discutat aceleași măsuri, acordul pentru implementarea lor. (Profit.ro)

4. Primarul Capitalei, Gabriela Firea a anunţat că 6.200 de bucureşteni s-au înscris ca voluntari pentru a fi testaţi pentru COVID-19 cu teste efectuate cu aparate de tip real time PCR în cadrul testării în masă iniţiate de Primăria Generală a Capitalei. (News.ro)

5. Franţa va institui carantina la domiciliu pentru 14 zile în cazul persoanelor venite din Spania şi Regatul Unit, ca răspuns după măsura similară luată de aceste două ţări pentru persoanele revenite dintr-o călătorie internaţională în vederea prevenirii apariţiei de noi cazuri de COVID-19. (Link)

Promo: Vrei mai multe vânzări online? Orange, Elefant, Decathlon, Fashiondays sau Vivre colaborează prin 2Performant cu mii de publisheri, specialiști PPC, comparatoare de prețuri, bloggeri sau vloggeri. Ne apropiem de 200 de milioane de euro vânzări generate pentru sute de magazine online, hai și tu alături de noi https://ro.2performant.com/advertiseri/

6. Facebook, Apple, Amazon, Alphabet/Google și Microsoft au cheltuit aproape $29 miliarde pe cercetare și dezvoltare în ultimul trimestru, cu 17% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Suma este mai mare decât întreg bugetul pe un an al celor de la NASA. (WSJ)

7. Compania de închirieri auto Hertz a solicitat protecția falimentului în SUA, după ce pandemia i-a distrus afacerea. Compania, care obține o mare parte din venituri din închirieri de mașini la aeroporturi, a declarat că a fost afectată de scăderea accentuată a călătoriilor globale. Operațiunile din Europa, Australia și Noua Zeelandă nu au fost incluse în acest proces. Compania are 38.000 de angajați și datorii de aproape $19 miliarde. (Profit.ro)

8. Autoritățile americane au aprobat primul produs anticoncepțional pentru femei, care nu conține hormoni, din ultimii 30 de ani. Produsul vine sub forma unui gel și are o eficiență testată mai ridicată decât a pilulelor. (NYTimes)

9. Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a declarat, sâmbătă, că prima divizie de fotbal, întreruptă de pandemia de coronavirus, se va relua din săptămâna care începe la 8 iunie, astfel că LaLiga va fi al doilea campionat important din Europa care îşi reia meciurile, după Bundesliga. (News.ro)

10. Autoritățile anticorupție din Sudan au anunțat confiscarea unor proprietăți imobiliare și acțiuni în diferite companii a căror valoare se apropie de $4 miliarde. Acestea aparțineau fostului președinte, Omar al-Bashir, a familiei acestuia sau a unor interpuși. Al-Bashir a fost arestat de armată anul trecut, după o revoltă populară. (Bloomberg)

Fotografia dimineții – Prima pagina a ediției cotidianului New York Times de azi:

Ți-ar mai putea plăcea
Raport al Departamentului de Stat al SUA: Spitalele, poliția și vămile din România sunt afectate de corupție și abuzuri – Cronica dimineții
Ucraina va putea adera la NATO „atunci când aliații vor fi cu toții de acord și când vor fi îndeplinite toate condițiile” – Cronica dimineții