Cronica serii – Consilierii au votat oferirea de internet Wi-fi gratuit in Bucuresti

1. Președintele Trump a amenințat Turcia cu sancțiuni dacă nu-l va elibera pe pastorul american Andrew Brunson, acuzat că ar fi participat la lovitura de stat eșuată de acum doi ani. Și VicePreședintele Mike Pence a transmis un avertisment Turciei: „Eliberați-l pe pastorul Andrew Brunson imediat sau fiți pregătiți să suportați consecințele”. Este pentru prima oară de la instalare când administrația americană amenință regimul lui Erdogan. (Bloomberg)

2. Valoarea producției agricole din România a crescut anul trecut, față de anul precedent, cu 12,5%, până la 78,5 miliarde lei (17,2 miliarde euro), datorită avansului înregistrat de valoarea producției vegetale, potrivit datelor semidefinitive publicate de Institutul Național de Statistică. (Profit.ro)

3. Siteurile din Rusia, cu mai mult de 100.000 de vizitatori pe zi, vor avea 24 de ore, de la primirea notificării, pentru a șterge/corecta o știre falsă, sau comentariile defăimătoare, înainte de a primi o amendă echivalentul a $800.000. Proiectul de lege urmează să fie votat de Parlamentul rus. (NYTimes)

4. România a exportat electricitate aproape în fiecare moment al lunii iulie, ca urmare a consumului relativ scăzut, dar și a prețului mai mare din țările vecine. (Profit.ro)

5. Consilierii generali şi-au dat acordul de principiu în şedinţă pentru implementarea unui proiect privind oferirea de internet Wi-fi gratuit în Bucureşti. În proiectul de hotărâre nu sunt oferite multe detalii privind implementarea sau costul, însă se precizează că ar urmări îndeplinirea obiectivelor pe care şi le-a asumat Guvernul în 2015 prin Strategia naţională privind Agenda Digitală pentru România 2020. (News.ro)

6. Facebook a pierdut peste $120 miliarde din capitalizarea companiei în debutul ședinței bursiere de astăzi. Este cea mai mare scădere din istorie suferită de către o companie americană. (Bloomberg)

7. HBO va lansa sezonul final al serialului „Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones” în prima jumătate a lui 2019, iar anul viitor va începe şi producţia pentru un prequel. (News.ro)

8. Autoritățile chineze au retras autorizația acordată celor de la Facebook pentru deschiderea unei filiale în China care să funcționeze ca un hub pentru inovație. Conform unor surse, Facebook a obținut autorizația de la autoritățile locale ale provinciei unde ar fi deschis filiala însă a neglijat discuția cu autoritatea centrală care reglementează activitățile online. (Reuters)

9. Procurorul-şef interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Anca Jurma, a dispus efectuarea unui control la Serviciul Teritorial Ploieşti, după ce Parchectul General a anunţat că-l cercetează pe fostul conducător al instituţiei, Lucian Onea. Sunt vizate toate dosarele în care sunt implicaţi membrii familiei Cosma, dar şi măsurile dispuse in aceastea de fostul procuror-şef Onea, după data de 18 mai 2018. (News.ro)

10. CFR Cluj este prima echipă din Liga 1 care schimbă antrenorul, după doar o singură etapă consumată și trei meciuri oficiale. Portughezul Antonio Conceicao a fost numit astăzi la conducerea tehnică a echipei CFR Cluj, în locul lui Edward Iordănescu.  La aceasta ora se joaca meciul dintre Rudar Velenje si FCSB, 0-1, in direct pe Prima Tv.

Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com

Ți-ar mai putea plăcea
Franța, Grecia, Italia și Polonia vor vota în favoarea unor tarife de până la 45% la importurile de vehicule electrice fabricate în China – Cronica serii
România a depășit în acest weekend nivelul de 2 miliarde metri cubi gaze depozitate – Cronica serii