Cronica dimineții – Doi bărbați încearcă ceea ce nimeni nu a reușit până acum, traversarea Antarcticii singuri, fără ajutor

1. Compania canadiană Gabriel Resources, principalul acționar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), și-a majorat la aproape 4,8 miliarde de dolari pretențiile financiare ridicate împotriva României în procesul de la Washington privind proiectul minier aurifer blocat de la Roșia Montană. (Profit.ro)

2. Prim ministrul Spaniei, Pedro Sanchez, a declarat că dacă ar fi fost în locul Theresei May, prim ministrul Marii Britanii, ar fi declanșat un al doilea referendum pe tema Brexit. Sanchez devine cel mai înalt oficial al unei țări membre UE care exprimă o astfel de părere. Poziții similare au mai avut prim miniștrii Maltei și Cehiei. (Politico)

3. Biroul permanent al Senatului urmează să discute astăzi cererea DNA de ridicare a imunităţii preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Biroul permanent trebuie să trimită solicitarea la Comisia juridică, pentru întocmirea unui referat, iar votul decisiv se va da în plen. (News.ro)

4. SAP a anuntat achiziția Qualtrics, o platformă de sondaje software, pentru $8 miliarde. Qualtrics, care a avut venituri de $290 milioane și un profit de $1,5 milioane, pe primele 9 luni ale anului, se pregătea de ieșirea pe bursă la o evaluare de $5 miliarde. Compania a strâns investiții de $450 milioane, ultima evaluare fiind de $2,5 miliarde. (Axios)

5. O organizație, reprezentând interesele a 190.000 de firme din Marea Britanie, precum și unul din marile sindicate, și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu potențiala implantare a cip-urilor în rândul lucrătorilor, pentru îmbunătățirea securității datelor. Două companii furnizează astfel de cip-uri, de mărimea unui bob de orez, la un cost ce pleaca de la 70 lire, și care pot fi implantate în mână. (TheGuardian)

6. Fostul șef al Mossadului, serviciul secret din Israel, Ephraim Halevy, a intrat în consiliul director al firmei Black Cube. (Haaretz)

7. Folosirea social media accentuează starea de singurătate și depresie, arătă un studiu făcut de Universitatea din Pennsylvania. Studiul, la care au participat 143 de voluntari, a fost făcut folosind Facebook, Snapchat și Instagram. (Link)

8. Mark Zuckerberg ar fi făcut presiuni asupra cofondatorului Oculus, Palmer Luckey, după ce s-a aflat că acesta a donat $10.000, în Septembrie 2016, unei organizații pro Trump. Ulterior, Palmer a fost scos din management și concediat. (WSJ)

9. Începând de miercuri, Microsoft va introduce suport pentru mouse și tastatura pentru Xbox One. 14 jocuri, inclusiv Fortnite, vor putea fi jucate folosind mouse-ul în perioada următoare. (Cnet)

10. Doi bărbați, un american și un britanic, încearcă zilele acestea traversarea Antarcticii singuri, fără ajutor. Este o călătorie de aproximativ 65 de zile pe care nu a reușit-o nimeni până acum, ultima încercare, de acum doi ani, sfârșind tragic, cu decesul temerarului Henry Worsley (povestea lui o gasiti aici) din cauza unei infecții. (NYTimes)

Cronica diminetii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Adunarea Generală ONU a aprobat, cu o largă majoritate, o rezoluţie care condamnă anexarea a patru teritorii ucrainene de către Rusia – Cronica dimineții
Statele Unite şi China au semnat un prim acord comercial – Cronica dimineții