Cronica serii – Opozitia a depus motiunea de cenzura

1. Opoziţia a depus astazi, la Parlament, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, intitulată ”Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!”. Pentru ca moţiunea să treacă, iar Guvernul să cadă, sunt necesare voturile favorabile a 233 de parlamentari. (News.ro)

2. Simina Tănăsescu, care a avut o discuție cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu pe tema mandatului acestuia, a demisionat din funcția de consilier prezidențial. Președinția spune că nu a fost nicio presiune, dar că nu trebuie să existe niciun fel de suspiciune în rândul opiniei publice. Elena Simina Tănăsescu fusese numită Consilier Prezidențial la data de 14 ianuarie 2015. (News.ro)

3. Fostul senator Dan Şova a fost condamnat miercuri de Inalta Curte de Casatie si Justitie la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul CET Govora, în care este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură. Decizia este definitivă. (News.ro)

4. Utilizarea radarelor din autovehicule care nu prezintă înscrisurile și însemnele distinctive ale Poliției de către polițiști care nu poartă uniforme, cu înscrisuri și însemne distinctive, va fi interzisă, este stabilit într-un document adoptat marți în Parlament, la nivel de comisie. Proiectul a trecut deja de Senat la începutul lunii martie și urmează a fi votat în plenul Camerei Deputaților, cameră decizională. (Profit.ro)

5. Uber a fost amendat de autoritățile române cu 200.000 de lei pentru un incident de securitate a datelor cu caracter personal, cu argumentul că operatorul nu l-a notificat, conform legii, “fără întârziere” către autoritatea de supraveghere deși avea cunoștință de acesta încă din noiembrie 2016, conform informațiilor transmise pentru Profit.ro de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Amenda a fost aplicată firmei Uber Systems România, care a constestat deja sancțiunea în instanță. (Profit.ro)

6. Disney a mărit oferta pentru Fox, de la $52.4 miliarde în acțiuni la mai mult de $70 de miliarde, cash și acțiuni, o ofertă mai bună decât cea oferită de Comcast, $65 miliarde cash. (WSJ)

7. Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) a anunţat miercuri că a fost publicat, în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, la secţiunea „Debitori – persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi”, primul caz de insolvenţă a unei persoane fizice din România, înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanţa. (News.ro)

8. Mai mulți angajați Microsoft i-au cerut CEO-ului Satya Nadella anularea contractului de 19.4 milioane pe care compania îl are cu ICE (U.S. Immigration and Customs Enforcement) ca urmare a politicii agresive de separare a copiilor de părinții migranți. „Credem că Microsoft
trebuie să ia atitudine și să pună copii și părinții înaintea profitului.” se spune în scrisoarea angajaților. (Gizmodo)

9. General Electric va fi scoasă din indexul Don Jones Industrial Average și înlocuită cu Walgreens Boots Alliance, o mișcare ce confirmă decăderea pentru GE, care a fost cea mai valoarea companie americană în 2000 când era evaluată la aproape $600 miliarde. Astăzi GE are azi o capitalizare de $113 miliarde. (WSJ)

10. 4 din 10 persoane și-au șters cel puțin un cont de social media în ultimul an din motive de privacy relevă un studiu. (CNBC)

Ți-ar mai putea plăcea
Eurostat: Peste 34% dintre români erau expuşi anul trecut riscului de sărăcie şi excluziune socială – Cronica serii
Joe Biden: O invazie rusă a Ucrainei este iminentă – Cronica serii