Peste 3 miliarde de oameni au folosit produsele Facebook în ultima luna – Cronica de Tehnologie

1. Microsoft Teams a ajuns la 75 milioane de utilizatori activi zilnic. Pe fondul pandemiei, aplicația de comunicare și colaborare din Office 365 a crescut cu 70% de la jumătatea lunii martie, când avea 44 DAU. (VentureBeat)

2. Xbox Live a avut în Q3 aproape 90 milioane de utilizatori activi lunar, în creștere cu 50% față de anul trecut. Pentru prima oară, Microsoft face public și numărul de utilizatori ai serviciului Xbox Game Pass, care a trecut de 10 milioane. (The Verge)

3. Google și Apple au lansat o primă versiune a API-ului pentru notificări în caz de expunere din cadrul viitorul sistem de urmărire a pandemiei. Cele două companii speră să primească feedback din partea dezvoltatorilor care vor crea aplicații pentru organizațiile de sănătate pe baza acestei soluții. (TechCrunch)

4. TikTok (împreună cu varianta sa chinezească, Douyin) a depășit 2 miliarde de descărcări din App Store și Play Store, conform Sensor Tower. 500 milioane de download-uri au fost contorizate doar în ultimele 5 luni. (TechCrunch)

5. Peste 3 miliarde de oameni au folosit produsele Facebook în ultima luna – Facebook, Instagram, Messenger și WhatsApp. În același timp, s-a dublat numărul de vizionări pentru transmisiunile video live de pe Facebook și Instagram. (TechCrunch)

6. Lyft concediază 982 de angajați, adică 17% din forța totală de muncă, și trimite în concediu temporar alte 288 de persoane. Restului angajaților li s-au micșorat salariile pentru 12 săptămâni. (CNBC)

7. Google Meet poate fi utilizat gratuit de oricine are cont Google. 100 de persoane pot participa la o conferință realizată cu soluția care poate fi folosită direct din browser-ul web, fără instalarea vreunui plugin, și cu aplicațiile mobile. După 30 septembrie, este posibil ca Google să limiteze durata apelurilor la 60 de minute pentru utilizarea gratuită. (Profit.ro)

8. Facebook a lansat un chatbot open source, numit Blender, creat pentru a fi folosit în cercetările legate de inteligența artificială. Blender a fost antrenat pe baza a 9,4 miliarde de parametrii. (Engadget)

9. Amazon a cumpărat camere termale, pentru a verifica temperatura angajaților, de la Dahua, o companie din China aflată pe “lista neagră” a Statelor Unite, din cauză că a ajutat la monitorizarea minoritarilor Uiguri. (Reuters)

10. Google închide Shoelace, o aplicație experimentată de socializare pe bază de localizare, care a fost lansată în urmă cu mai puțin de un an. Aceasta va mai funcționa doar până pe 12 mai. (9to5Google)

Ți-ar mai putea plăcea
Statele Unite vor avea o divizie militară spațială, Space Force – Cronica de Tehnologie
Google le dă acces terților la sistemul de dezvoltare software pentru proiectul Chromium – Cronica de Tehnologie