În martie s-a înregistrat cea mai mare scădere a consumului în SUA, din 1959 până în prezent – Cronica serii
1. Consumul a scăzut cu 7,5% în martie, în Statele Unite. Este cea mai mare scădere înregistrată la nivelul unei luni din 1959 până în prezent. (WSJ)
2. Întreruperea activității firmelor se vede într-o rată a șomajului în creștere cu 0,7 puncte procentuale la 4,9% în martie, cel mai ridicat nivel de după aprilie 2017. Este una dintre cele mai abrupte creșteri lunare din ultimii 6 ani. Datele nu includ persoanele trimise în șomaj tehnic. (Profit.ro)
3. Economia zonei euro a scăzut cu 3,8% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimele luni din 2019. Scăderea estimată pentru țările din UE este de 3,5%. (Link)
4. România nu și-a îndeplinit obligațiile pentru a îmbunătăți calitatea aerului și a încălcat sistematic normele de poluare în București, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Decizia a fost luată într-un proces deschis României de către Comisia Europeană. În decizia luată, CJUE invocă „nerespectarea sistematică și persistentă, din anul 2007 și până cel puțin în anul 2016, a valorilor-limită zilnice” pentru concentrațiile de particule PM10 și despre „nerespectarea sistematică și persistentă”, din anul 2007 și până în anul 2014 inclusiv, cu excepția anului 2013, a valorilor-limită anuale pentru concentrațiile de PM10 în București. (Hotnews)
Una din Cronica de Tehnologie: Microsoft Teams a ajuns la 75 milioane de utilizatori activi zilnic. Pe fondul pandemiei, aplicația de comunicare și colaborare din Office 365 a crescut cu 70% de la jumătatea lunii martie, când avea 44 DAU. (VentureBeat)
5. Alți 3,84 de milioane de americani au aplicat săptămâna trecută pentru ajutorul de șomaj ceea ce urcă numărul total, pentru ultimele 6 săptămâni, la 30+ milioane. (CNBC)
6. PNL e în scădere, cotat cu 33% din intenţiile de vot pentru alegerile parlamentare, iar PSD înregistrează o creştere uşoară, la 24,8%, potrivit Barometrului Europa FM pe luna aprilie realizat de IMAS. USR e în scădere, la 10,8%, iar Pro România marchează o creştere, la 8,2%, faţă de 5,8% luna trecută. (News.ro)
7. Organizaţia Mondială a Sănătăţii laudă Suedia drept un ”model” în lupta împotriva noului cronavirus, în pofida faptului că nu a impus restricii dure în vederea opririi răspândirii covid-19, în timp ce mai multe ţări din lume au început să relaxeze izolarea. (News.ro)
8. Facebook a angajat un director de la Ofcom, autoritatea care reglementeaza comunicațiile și serviciile de televiziune din Marea Britanie, care va reglementa inclusiv companiile de social media. Acesta se va ocupa la Facebook de pregătirea companiei pentru reglementările ce vor fi adoptate de Ofcom. (The Times)
9. AP scrie despre o ședință tensionată, care a avut loc săptămâna trecută, între Donald Trump și echipa lui de campanie. „La naiba, nu voi pierde împotriva lui Joe Biden” ar fi țipat Trump de mai multe ori după i-au fost prezentate ultimele sondaje. (AP)
10. Turiștii care vor alege Sicilia ca destinație de vacanță vor primi contravaloarea a jumătate din costul biletului de avion și o treime din costul cazării. Insula italiană încearcă astfel să readucă turiștii în zonă după ce a pierdut 1 miliard de euro din cauza pandemiei. (Insider)
Fotografia serii – Căștile Albe dezinfectează „locuințe” în Siria. Sursa: