Amazon, afaceri de $33 milioane pe oră – Cronica de Business

1. Gigantul Apple a inregistrat o cifră de afaceri de $58,3 miliarde în trimestrul încheiat la finele lui martie, în creștere cu 1% față de perioada similară din 2019. Rezultatul s-a situat peste estimările analiștilor, însă sub cea ce firma însăși preconiza, și anume încasări între $63 miliarde și $67 miliarde. (CNN)

2. Compania P3, al treilea cel mai mare proprietar de depozite din România, a anunțat piața, după declanșarea stării de urgență, că are deschiderea să achiziționeze depozite de dimensiuni medii în România. (Profit.ro)

3. Amazon a avut o cifră de afaceri de $75,4 miliarde la trei luni, echivalentul a peste $33 milioane pe oră. Deși vânzările au crescut cu 26% față de perioada similară din 2019, compania a înregistrat o scădere de 29% a profitului, până la valoarea de $2,5 miliarde. (The Guardian)

4. PepsiCo a înregistrat venituri în creștere cu 7,7% în primele trei luni ale anului față de perioada similară din 2019, până la valoarea de $13,9 miliarde. Compania, însă, a renunțat la estimările pentru întregul an, în contextul pandemiei de coronavirus.  (Reuters)

5. Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România, a raportat un profit net de 260,99 milioane lei în primul trimestru, în scădere cu 40,15%, la venituri nete din dobânzi de 660,07 milioane lei, mai mici cu 1,31%. (News.ro)

Bonus:

6. Piața locală de servicii de resurse umane va scădea cu aproximativ 15% în 2020, acesta fiind de altfel primul an de corecție al acestei industrii, din ultimii 10 analizați, ca urmare a maturizării pieței și a pandemiei de coronavirus. (Startup Cafe)

7. Fondatorul și CEO-u UiPath, Daniel Dines, a investit într-un startup de securitate cibernetică și antifraudă din Cehia. (Profit.ro)

8. Orange România a înregistrat în primul trimestru o cifră de afaceri de €257,4 milioane, în scădere cu 2,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul vânzărilor moderate de echipamente, scădere mai pronunţată în luna martie, în contextul crizei generate de epidemia Covid-19. (Bursa)

9. Enel Green Power España (EGPE), filiala de producere a energiei din surse regenerabile a Endesa, a început construcţia unui nou parc eolian de 21,3 MW în oraşele Blesa şi Moyuela, din provinciile Teruel şi Zaragoza, investiţia în acest proiect ridicându-se la €20 milioane. (News.ro)

10. Compania aeriană americană United Airlines a avut o pierdere de $1,7 miliarde în primul trimestru, fiind afectată de investiții în America Latină care au fost influențate în mod negativ de criză. (Reuters)

Ți-ar mai putea plăcea
Creșterea prețului caselor din SUA a înregistrat un nivel record în 2021 – Cronica de Business
Importurile Chinei de petrol/gaze naturale/cărbune din Rusia aproape s-au dublat de la începutul invaziei din Ucraina – Cronica de Business