Iohannis: Ieșim din izolare pe 15 mai dar masca de protecție va fi obligatorie – Cronica serii

1. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că după 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţiile publice închise şi în transportul în comun, măsură valabilă până anul viitor. Preşedintele a subliniat că nu vor fi prelungite restricţiile privind deplasările individuale, vor rămâne în vigoare interdicţiile pentru adunări publice şi alte manifestări de tot felul. (News.ro)

2. Numărul contractelor de muncă suspendate de la începutul stării de urgență a atins ieri 1.005.508 de unități, în creștere față de ultima situație anunțată anterior, joi, de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, de 901.623 de contracte suspendate. (Profit.ro)

3. Deficitul guvernamental a crescut atât în zona euro cât și în Uniunea Europeană în 2019, comparativ cu 2018, însă doar două state membre au avut deficite egale sau mai mari de 3% din PIB: Franța (3% din PIB) și România (4,3% din PIB), arată datele preliminare pentru anul 2019 publicate de Eurostat. (Profit.ro)

4. Rata şomajului a fost în 2019 de 3,9%, în scădere faţă de anul precedent, de la 4,2% în 2018. Populaţia activă a României a fost de 9,033 milioane de persoane, din care 8,68 milioane erau persoane ocupate şi 353.000 erau şomeri. (News.ro)

5. Primele teste clinice ale unui vaccin împotriva noului coronavirus urmează să fie lansate în Germania de societatea BioNTech, în colaborare cu Laboratorul american Pfizer, a anunţat autoritatea federală competentă. (News.ro)

Una din Cronica de Tehnologie:  Datele a 267 milioane de conturi de Facebook, incluzând nume și numere de telefon, sunt de vânzare pe dark web pentru £500. 16.8 milioane dintre acestea au inclusiv adresele fizice și de email ale utilizatorilor. (Bleeping Computer)

6. Europa se încălzește mai repede decât restul lumii, relevă datele pentru anul trecut. În ultimii 5 ani, temperatura medie în Europa a crescut cu aproape 2 grade Celsius, comparativ cu cea de la finalul secolului 19, în timp ce în restul regiunilor creșterea a fost de doar un grad Celsius. (BBC)

7. Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Termoenergetica, anunță că, din 27 aprilie, se oprește furnizarea încălzirii în sistemul centralizat de distribuție din Capitală. (Profit.ro)

8. Două persoane decedate în California – la începutul şi la mijlocul lui februarie – au fost primele victime ale noului coronavirus în Statele Unite, cu câteva săptămâni înaintea primei morţi înregistrate în mod oficial până acum. (News.ro)

9. HBO Max va fi lansat pe 27 mai și va costa $15 pe lună. Acesta va include librăria actuală HBO Now/Go, plus vasta arhivă de filme Warner Bros. și seriale Turner TV. (Profit.ro)

10. În doar șase săptămâni termenul Covid-19 a intrat în dicționarul Merriam-Webster deși în mod normal adăugarea unui cuvând nou durează minim 3 ani. (WashingtonPost)

Fotografia serii vine de la Melbourne, Australia. Sursa:

 

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – CME, acționarul ProTV, va analiza vânzarea sau o fuziune cu un alt grup media
Austria a trimis anul trecut României cereri de preluare pentru un număr de 1.929 de migranți – Cronica serii