Cronica dimineții – Extrema dreaptă câștigă teren în Franța
1. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că salariul minim pe economie va fi majorat de la 1 decembrie, acesta urmând să fie diferenţiat în funcţie de studii și vechime de la 1 Ianuarie. (News.ro)
2. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat că „atacul” fostului premier Dacian Cioloş la adresa partidului este „foarte ciudat”, acesta făcând de fapt un serviciu PSD-ului. El spune că Dacian Cioloş „a trăit foarte bine în perioada guvernării PSD”, de aceea nu se luptă cu această formaţiune. (News.ro)
3. Compania Națională Aeroporturi București a raportat, în primele nouă luni ale anului, un trafic aerian de aproape 10,51 milioane de pasageri, în creștere cu 7,57% fata perioada similară a anului precedent. (Profit.ro)
4. În Statele Unite, start-up-urile lansate de femei au primit, anul acesta, investiții în procent de doar 2,2%, din total, de la fondurile de tip Venture Capital. Este același procent înregistrat și anul trecut. (TechCrunch)
5. Cele patru partide de extremă dreaptă din Franța și-au crescut cu 5% intenția de vot pentru alegerile Europarlamentare, comparativ cu cifrele din August, arătă un sondaj publicat ieri. Dacă mâine ar avea loc alegerile, extrema dreaptă ar obține 30% din voturi, depășind formațiunea apropiată de președintele Macron, care pierde un procent, de la 20%, la 19%. (CNBC)
6. Freedom House a retrogradat Statele Unite, cu un loc, în clasamentul “Libertății internetului”, în special din cauza noii legi a neutralității net-ului și a știrilor false în creștere. (Link)
7. Deficitul comercial al Statelor Unite în relația cu China a atins un nou record în Septembrie, ajungând la $40,2 miliarde, în ciuda tarifelor suplimentare impuse importurilor de produse și servicii chinezești. (HuffingtonPost)
8. Studioul 20th Century Fox estimează încasări de aproape $125 milioane, după primul weekend, pentru filmul “Bohemian Rhapsody”, mult peste cele $35-40 milioane cât erau așteptările inițiale ale companiei. (AP)
9. Paleontologiștii au descoperit o nouă specie de dinozaur ce a trăit pe teritoriul actual al Argentinei. Un schelet lung de 12 metri, al unui adult, împreună cu alte două mai mici, de 6-7 metri, ai “Lavocatisaurus agrionesis”, numele dat noii specii, încadrată în grupul de ierbivore Sauropode, au fost descoperite în centrul Argentinei. (TheGuardian)
10. Prima vilă în regim de hotel ce are camere sub apă a fost inaugurată în Maldive. Vila, care are două niveluri, parter și un subsol aflat la 5 metri adâncime în Oceanul Indian, poate fi închiriată pentru $50.000 pe noapte. (CNN)
Cronica diminetii este sustinuta de 2Performant.com.